CSM Lugoj a organizat sâmbătă seară de la ora 18 la Buziaș meciul de pe teren propriu din etapa de la mijlocul turului în sezonul regulat al Diviziei A1 de volei feminin, bănățencele răsturnând scorul la seturi și câștigând partida în prelungirile celui de-al patrulea, 3:1 cu SCM U Craiova.
Prim-divizionara și-a luat susținătorii cu sine de la Lugoj la Buziaș, pentru o seară la fileu în sala de jocuri a orășelului balneoclimateric, iar voleibalistele și simpatizanții săi s-au bucurat de o nouă victorie, fie și nu tocmai cea mai convingătoare, dar în tot cazul deja cea de-a cincea în cele 8 partide oficiale disputate în ultimele numai 4 săptămâni, socotindu-le și pe cele din Supercupă.
După 3 săptămâni de la debutul la Lugoj în noul campionat al elitei feminine, 2:3 cu CS Rapid București, timișencele au jucat în această seară deja în cea de-a șasea etapă, ultimele 5 fiind programate într-un interval de două săptămâni, de astă dată în sala sporturilor din Buziaș, unde CSM a organizat ceea ce a fost al treilea meci pe teren propriu în ediția 2022-2023, legând în premieră victorii în primul eșalon, 3:1 cu oltencele în urma categoricului 3:0 de miercuri seară la Cluj.
Este totodată a doua victorie consecutivă acasă a elevelor lui Ugljesa Segrt, după cea în compania celor de la CSM București, cu 3:0, însă de această dată lugojencele au fost la o singură minge de a pierde un punct în clasament, craiovencele având o minge de set în prelungirile celui de-al patrulea, când puteau egala scorul la 2:2.
De fapt, gruparea din Bănie a jucat bine în primele 5 etape, întâlnind însă patru dintre favoritele la titlu sau la podium, iar în deplasarea la CSM București a pierdut dramatic cu 3:2 în fața celor din capitală.
Alb-albastrele din Bănie, fără victorie în primele etape, la mijlocul săptămânii cedând acasă campioanelor din Blaj, au câștigat la limită setul inaugural, 23:25, în 26 de minute de joc efectiv, bănățencele găsindu-și însă prompt reperele și răsturnând scorul la seturi de o manieră clară, 25:14 și 25:17, fără însă a convinge în setul 4.
Dominat în majoritatea sa de craiovence, până spre final, când CSM Lugoj a ajuns să aibă prima dintre cele 3 mingi consecutive de set și implicit de meci, irosite, caz valabil apoi și pentru oltence, în cele din urmă gazdele răsturnând situația la 29:27, în 33 de minute de joc efectiv.
Victorie după aproape două ore, la încheierea a 106 minute de joc efectiv, Aliona Martiniuc fiind principala realizatoare a învingătoarelor, cu 32 de puncte, Rus reușind 12 și Ruban 9.
Rezultatele etapei a 6-a, clasamentul actualizat și programul rundei viitoare – cu bănățencele la Bacău, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Volei.