CET Govora, retrasă: ACS Agroland Timișoara, doar două jocuri la barajul de promovare din weekend, în 3 echipe. Iar 8 ”speranțe” din lotul pentru Iași vor juca de miercuri în noua sală a Universității finalele naționale juvenile…

ACS Agroland Timișoara a rămas unica reprezentantă a seriei vestice în turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1 de volei feminin, ce va avea loc de vineri până duminică la Iași, unde va da piept primelor două clasate în turneul play-off al seriei estice, ex-multipla campioană națională Rapid București și gazda CS Știința Miroslava. Patrulaterul a devenit triunghiular, având miză cele două locuri de accedere în elita Divizia A1, după ce CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea a aruncat prosopul din motive financiare.

ACS Agroland, cu 15 sportive la barajul de la Iași, inclusiv 8 speranțe, pregătind implicit și turneul final național de săptămâna viitoare de la Timișoara, al Diviziei Speranțe

ACS Agroland, cu 15 sportive la barajul de la Iași, inclusiv 8 speranțe, pregătind implicit și turneul final național de săptămâna viitoare de la Timișoara, al Diviziei Speranțe

 

Implicit, turneul de promovare se va reduce la câte un meci pe zi, vineri și sâmbătă de la ora 18 respectiv duminică dimineață, urmând ca fiecare garnitură să stea pe rând, conform tragerii la sorți de joi seară, la ședința tehnică a întrecerii.

Și anul trecut, barajul de accedere în elita feminină s-a desfășurat tot la Iași, CS ”U” Cluj câștigând toate cele 3 jocuri, inclusiv cu 3:2 în dauna gazdei CS Știința Miroslava, care, în ciuda faptului că a obținut locul secund, cu două succese și 7 puncte, a declinat locul câștigat în Divizia A1, rămânând și pe mai departe în eșalonul al doilea iar poziția sa fiind preluată de a treia clasată, CSM ADEP Satu Mare, care acumula 3 puncte. CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea nu câștiga atunci nici un punct, încheind a patra și ultima, cu 3 eșecuri.

De această dată, vâlcencele de la CET Govora ”Colegiul Național Mircea cel Bătrân” au declinat dreptul de participare, din rațiuni financiare, după ce câștigau sezonul regulat tur-retur al Diviziei A2 Vest iar apoi încheiau pe locul 2 dar primele dintre grupările cu drept de acces la barajul de promovare în turneul patrulater play-off găzduit în perioada 2-4 aprilie de CSU Politehnica Timișoara.

În play-off-ul seriei estice, organizat la început de aprilie de clubul ieșean, gazdele pregătite de Cătălin Știrbu au pierdut cu 2:3 două dintre cele 3 meciuri, calificându-se la baraj de pe locul 2, în urma Rapidului, și bucureștencele acumulând tot 5 puncte. Cu câte 4 au sfârșit voleibalistele din Pitești respectiv echipa a doua a celor de la Dinamo Romprest.

Ținând cont de statutul de gazde al moldovencelor și de experiența acumulată într-un asemenea turneu acasă anul trecut, când își câștigau dreptul de a evolua în elită, precum și de palmaresul alb-vișiniului rapidist la fileul feminin românesc, chiar dacă bucureștencele retrogradau anul trecut de pe locul 11 în Divizia A1, foarte tânăra garnitură timișoreană, aflată în primul sezon de activitate, pleacă având șansa a treia în Copou, însă fără a avea nimic de pierdut. Nu este exclus ca oponentele din seria estică să-și și subestimeze adversarele, prin prisma calificării acestora în play-off-ul seriei vestice de pe locul 6 și ultimul la capătul celor 10 runde tur-retur.

Notabil în privința celor 15 sportive convocate de antrenorii Dan Mihai Jitaru și Claudiu Avrămoiu în vederea triunghiularului de promovare de la Iași, opt vor apărea și săptămâna viitoare în garnitura gazdei ACS Agroland Timișoara la turneul final național de 8 grupări al Diviziei Speranțe, pentru anii 2000-2001: Adelina Ungureanu (și la ”Speranțe”), Ioana Ordean, Adriana Melniciuc, Larisa Vasilică, Bella Bartha, Romina Bolea (Speranțe), Petruța Orlandea, Alexandra Dăniloaia (Speranțe, provenind de la Minivolei), Andreea Niță (Speranțe), Betrice Galiț, Laura Mitrică (Speranțe), Diana Păiușan, Ruxandra Ulariu (Speranțe), Iasmina Pahomi (Speranțe), Naomi Constantineanu (Speranțe). Un lot așadar extrem de tânăr!

ACS Agroland va găzdui mai apoi turneul final național al Diviziei Speranțe în noua sală a Universității, din zona Popa Șapcă, proaspăt omologată, și în care va efectua două prime antrenamente luni și marți, după revenirea de la Iași. Dat fiind prezența a 8 cluburi în competiția de 5 zile de la Timișoara, în perioada 6-10 mai, una dintre seriile patrulater se va desfășura dimineața iar cealaltă grupă, după-amiaza. Partidele, câte 4 la număr, se vor disputa zilnic, de miercuri 6 mai, până duminica viitoare.

Până atunci însă, un duel la nivelul divizionar al senioarelor cu un club multiplu campion național, Rapid câștigând în perioada 1950-2000 un număr de 14 titluri pe țară prin sextetul feminin bucureștean, denumit inițial Locomotiva CFR: în 1950, cu antrenoarea Magda Niculescu, în 1959, 1965 și 1968 cu Nicolae Meadu, în 1972-1974 cu David Plocon, în 1992 și 1996 cu Constantin Chițigoi, în 1999 cu Costinel Stan și în anul 2000 cu Costinel Stan și Mihai Duță. În plus, rapidistele încheiau în anul 1990 pe locul 3 în ”CEV Cup” iar la începutul acestui mileniu jucau în Liga Campionilor Europeni…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Volei: