”Credit tinerilor!” CSU Politehnica Timișoara, tot 3:0 și în debutul acasă din 2015

După două succese la zero pe drumuri, la Brașov și Arad, CS Universitar Politehnica Timișoara a pus punct aparițiilor din ianuarie în seria vestică a ligii secunde de volei masculin cu încă un triumf fără replică, de astă dată în sala Universității, în uvertura cuplajului la fileu propunând apoi și derby-ul local al fetelor, ACS Agroland – CSU ”Poli”, încheiat tot 3:0, pe marginea căruia vom reveni în timp util. Dar până atunci, amănunte de la victoria elevilor lui Sorin Grădinaru…

Care, dat fiind frăgezimea garniturii oaspete, de la CNUE LAPI Dej, practic o formație juvenilă, a apelat la rândul său la mai tinerii componenți ai grupării timișorene, care au dat satisfacție, impunându-se pe seturi cu 25:21, 25:19 și 25:17, în 63 de minute.

”Am dat astăzi credit tinerilor și am controlat și dominat întregul joc, totuși cu o oarecare suficiență în evoluție”, după cum a specificat profesorul Grădinaru, care nu a apelat în jocul de la ora 11,30 și la Reitmayer, Unguraș și Balint, ultimul fiind gripat.

Aceasta a fost a unsprezecea victorie a voleibaliștilor de pe malurile Begăi, din 12 apariții în actualul sezon al Diviziei A2 Vest, eșecul consemnându-se la finele turului, 3:1 sub Feleac, la ex-prim-divizionara CS U Cluj, cu mențiunea că 10 succese ale galben-albaștrilor s-au conturat la zero.

De menționat totodată că oaspeții din județul Cluj, Centrul Național Universitar de Excelență ”Liceul Alexandru Papiu” Ilarian Dej, au jucat și aseară în seria vestică, la Arad, pe unde treceau și timișorenii sâmbăta trecută, deznodământul fiind același: 0:3, în favoarea vizitatorilor. Au fost așadar două deplasări ”legate” pentru dejeni.

Partida de astăzi din sala ”Universității” a contat pentru etapa a XII-a și antepenultima a returului seriei vestice, respectiv a treia programată în 2015, timișorenii mai având două hopuri înaintea intrării în faza play-off din A2 Vest, și anume la CSȘ2 Baia Mare respectiv în revanșa acasă cu ”U” Cluj, sâmbătă 14 februarie.

CSU ”Poli” a evoluat astăzi cu Bădiceanu, Marius Roșu (Călin), Damian, Dincă, Vîrlan, Ungureanu (Mircea Roșu) și Toma, libero.

* În elita Divizia A1 de volei masculin, în această seară, de la ora 19, la Lugoj, în cadrul celei de-a XIV-a etape, a treia a returului, CSVC Banatul Caransebeș va primi vizita lui Arcada Galați. Lugojencele de la CSM evoluează de la ora 17, tot în cadrul rundei a XIV-a, dar în elita feminină, la SCM U Craiova. O consemnare despre această deplasare va fi publicată la orele serii.

* Joi, într-un meci din Campionatul Județean Timiș de volei pentru amatori, ConVolTim, Timișoara a dispus cu 3:1 de Tim2Old, pe seturi 25:13, 25:17, 20:25, 25:17.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 14

 


Ultimele articole din categoria Volei: