CSM Lugoj conduce acasă de două ori la seturi dar pierde calificarea în Final4 CEV Challenge Cup

Voleiul bănățean a fost în această seară la întâlnirea cu destinul, pentru un loc în ”careul de ași” Final4 al întrecerii continentale inter-cluburi numărul 3 la fileul sexului frumos, CEV Challenge Cup, întâlnire pe propriul teren din sala sporturilor ”Ion Kunst Germănescu”, iar susținătorii Clubului Sportiv Municipal Lugoj chiar au visat cât se poate de frumos la 1:0 și 2:1 la seturi în favoarea combinatei sârbo-române de pe Timiș, însă istoria de săptămâna trecută din Turcia s-a repetat și în returul din România, după 214 puncte disputate în 134 de minute de joc efectiv, în sensul că Aydin BBSK a tranșat din nou setul decisiv, 9:15 și 2:3.

CSM Lugoj a fost într-atât de aproape în manșa secundă de la ora 18:30 de calificarea în semifinalele turneului Final 4 din Challenge Cup, a treia întrecere a cluburilor în Confederația Europeană de Volei, câștigând la limită setul inaugural iar pe cel de-al treilea cu 25:22, însă ”careul de ași” s-a dovedit a fi în cele din urmă un pod totuși nițel prea îndepărtat pentru voleibalistele îndrumate de Ugljesa Segrt, absolut meritorii în strădaniile lor, dar cedând spre final revirimentului vizitatoarelor. O ieșire din scenă cu fruntea sus, însă regretele rămân. Ce-ar fi fost dacă…?

Ocupanta locului 5 în Divizia A1 știa deja la ce să se aștepte după extrem de echilibratul meci tur de marțea trecută din Turcia, unde a câștigat în prelungiri setul inaugural, cu 26:28, după care a fost întrecută apoi identic în următoarele două, cu 25:16, reușind totuși egalarea la seturi în cel de-al patrulea, 22:25 și 2:2, cel decisiv fiind tranșat însă de gazde cu 15:10.

Iar turcoaicele au avut plusul de competitivitate pentru a se impune tot cu 3:2 și în manșa retur, și tot după ce au fost inițial conduse, triumf și calificare în deplasare, pe seturi 25:23, 24:26, 25:22, 20:25, 9:15.

După cum începea întâlnirea, cu vizitatoarele la pupitru, 3:6, acestea păreau a dovedi că nu lasă calificarea la cheremul destinului, că pun piciorul în prag pentru a evita o eliminare în România, avertizate de forța lugojencelor, care le-au și dat replica, prompt… 9:7. Oaspetele au echilibrat disputa, au mai și condus, ultima oară cu 14:15, egalând ultima dată la 22, dar finalul setului inaugural a aparținut, precum în tur, sportivelor antrenate de Segrt și Grbic, 25:23. 

Deși pe val, precum în tur, CSM n-a exploatat situația ci a pierdut setul secund, de astă dată de o manieră dramatică, prin a ceda două mingi de set, de la 24:22, eșuând în prelungiri, cu 24:26. 

Ceea ce le-ar fi putut tăia vântul din pânze și dezechilibra, dar din contră, gazdele redresându-se magna cum laude în setul 3, în ciuda unui start ceva mai anevoios, de la 1:0 la 1:3, revirimentul fiind implacabil, la 6:3, după care lugojencele nu s-au mai uitat absolut deloc în urmă, conducând în schimb neîncetat și fără excepție. Set adjudecat la 22, 2:1…

Cel mai clar tranșat a fost al patrulea, nu la fel de echilibrat, 20:25 și 2:2, ceea ce a împins disputa în decisiv. Din nou apanaj al celor de la Aydin BBSK, o singură dată conduse, cu 3:2, dar desprinse fără replică de la 5:6 la 5:11, mingi cheie spre calificarea în Final4. Avantaj conservat, 9:15 și 2:3.

Iar aceeași Greta Szakmary a strâns cele mai multe puncte pentru învingătoare, precum în tur, 27 din șuturile unguroaicei în contul trupei din Turcia. Intrată în Final4, pe când pentru CSM Lugoj răsar brusc la orizont întâlnirile directe din zona locurilor 4-6 în Divizia A1, în weekend la CS Rapid București, apoi acasă cu CS Medgidia, o altă sfertfinalistă a elitei carpatine în CEV Challenge Cup. Se va pleca joi în Serbia de la 3:1 pentru Tent Obrenovac după manșa I din Dobrogea…

Ultimele rezultate din Divizia A1 și programul viitor, pe coloana clasamentelor secțiunii Volei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Volei: