CSM Lugoj dejoacă Știința chiar la Bacău

Voleibalistele prim-divizionare ale Banatului au câștigat la zero în această după-amiază pe terenul Științei Bacău, unde cel mai adesea au cedat la zero în deceniul trecut, CSM Lugoj luând astfel o opțiune decisivă pentru păstrarea locului 5 în elită, cu vedere spre Challenge Cup. 

Timișencele au dominat meciul cheie pentru locul 5 al turneului patrulater de la Bacău, reuniune de 3 zile a ocupantelor pozițiilor 5-8 în Divizia A1 de volei feminin, elevele lui Ugljesa Segrt reabilitându-se după ce ieri și-au permis luxul de a fi întrecute cu 3:0 de cea mai slab clasată, CS Rapid.

Toată atenția era canalizată însă spre duelul direct de astăzi de la ora 17 cu gazdele vecine de clasament pe locul 6, iar CSM Lugoj n-a ratat ocazia de a-și adjudeca o rară dar meritată și prețioasă victorie pe terenul roșu-albastrelor Științei, altădată ca și nelipsite din careul fruntaș al elitei.  

Semnificativ, CS Știința Bacău – CSM Lugoj s-a înclinat vertiginos în favoarea bănățencelor, 0:3 după o oră și 22 de minute de la începerea partidei, pe seturi 22:25, 17:25, 22:25, o concludentă victorie a vizitatoarelor. Care și-au mărit astfel la 6 puncte avansul în fața moldavelor: 5. CSM Lugoj… 41 puncte; 6. CS Știința Bacău… 35 puncte.

Duminică, în ultima zi a primului turneu al grupei a II-a valorice a locurilor 5-8, de la ora 14 CSO Voluntari 2005 – CSM Lugoj, iar de la ora 17: CS Știința Bacău – CS Rapid București.

Cel de-al doilea turneu și ultimul al sezonului este programat săptămâna viitoare, lugojencele fiind foarte aproape de o nouă revenire în cupele europene.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 45

 


Ultimele articole din categoria Volei: