CSM Lugoj a completat seria celor 3 turnee internaţionale de verificare din pregătirile pentru noul sezon în voleiul feminin prin a juca zilnic de joi până sâmbătă şi o a doua serie de meciuri tot în Ungaria, de astă dată nu la Nyiregyhaza, precum în urmă cu două săptămâni, ci la Bekescsaba, unde s-a impus cu 3:1 în două amicale cu prim-divizionare maghiare, pe cel de-al treilea cedându-l la limită în faţa localnicelor.
Fiind vorba despre ultimele probe la fileu înaintea debutului oficial în ediţia 2024-2025 a Campionatului Naţional al Diviziei A1, în cazul „albastrelor” reprezentând întregul volei bănăţean pe scena primei ligi cu o primă apariţie în deplasare nicăieri altundeva decât pe terenul proaspetei laureate CSO Voluntari 2005.
Avantajul noii campioane a ţării, din Ilfov, constând şi în disputarea în prealabil a unui prim meci oficial, cel al Supercupei României, programat duminică după-amiază la „Polivalenta” bucureşteană în compania câştigătoarei Cupei României, CSM Târgovişte, ca parte a cuplajului inaugural al noii stagiuni, cuplaj asigurând seara şi întâlnirea masculină.
CSO Voluntari, care a efectuat un stagiu de pregătire şi jocuri şi-n Italia, triumfând la zero în Supercupă, pe seturi 25:23, 25:20 şi 25:17 cu dâmboviţencele.
Şi-a mai rămas numai săptămâna precompetiţională, spre finele căreia, sâmbătă 5 octombrie, CSM Lugoj va disputa în noua sa componenţă a efectivului primul meci oficial din noul sezon.
În precedentele două toamne, în 2022 şi 2023, bănăţencele au luat pulsul competiţional înaintea începerii campionatului cu ocazia Supercupei României, câştigând-o în urmă cu 2 ani în patrulaterul de la Mioveni şi cedând anul trecut trofeul într-o unică partidă desfăşurată la Blaj tocmai cu gazda CS Volei Alba, anul acesta urmând a intra în succesiunea jocurilor pe puncte în Ilfov, la fileul campioanei ţării.
Ultimele preparative prin joc fiind efectuate în compania unor echipe de primă ligă a Ungariei din Bekescsaba şi Nyiregyhaza, cu care timişencele s-au tot reîntâlnit luna aceasta, mai întâi la Nyiregyhaza iar săptămâna trecută la „Cupa CSM Lugoj”, în cadrul căreia bănăţencele, cu multe noutăţi în lot, au trecut cu 3:1 de cele din Bekescsaba şi cu 3:0 de Fatum Nyiregyhaza, pierzând în schimb în faţa colegei de întrecere din „A1”, CSM Corona Braşov, cu 0:3.
Alte două victorii şi un eşec fiind înregistrate şi zilele acestea la Bekescsaba, unde CSM Lugoj a trecut mai întâi cu 3:1 joi seară de prim-divizionara locală MBH, revanşată însă peste 24 de ore într-o întâlnire cu 5 seturi, 3:2, după care elevele lui Ugljesa Segrt au învins din nou cu 3:1 şi sâmbătă, cu Fatum Nyiregyhaza.
Timişencele fiind în perioada de reconfigurare a echipei după despărţirea de titulare influente precum Ruban ori Silvija Popovic, urmând o de dorit cât mai rapidă îngemănare din mers a relaţiilor de joc, în căutarea dobândirii omogenităţii, totul necesitând răbdare şi perseverenţă.
Ultimele pregătiri prin joc din partea bănăţencelor, în regim de deplasare, precum vor şi debuta oficial pe terenul trupei cu înscrisul „Primăria Voluntari” în piept, Stefano Saja, avându-i secunzi pe Enache şi Bussato, dispunând la gruparea din Ilfov de un lot incluzându-le pe Axinte, Kapelovies, Zadorojnai, Fricano, Ionescu, Todorova, Cristea, Alexandru, Lukasik, Buterez, Kokkonen, Radosova, Gheţi, Kosinski şi Fernandez.
Altfel, Divizia A1 va începe cu un număr impar de cluburi participante, prin confirmarea retragerii nou-promovatei CS Medgidia, despre care se vehicula aşa ceva de o bună bucată de vreme, fiind de fapt a doua retragere din elită a trupei dobrogene în actualul deceniu.
În consecinţă, CS Volei Alba Blaj va sta în etapa I din weekend, al cărei ţintar este prezentat pe coloana clasamentelor, rezultatelor şi programului din secţiunea Volei în Sporttim. În respectiva rubrică veţi avea constant la dispoziţie ultimele rezultate şi ierarhia actualizată, plus programul viitor din noua ediţie a primei scene feminine de senioare.
Iată şi mai jos programul rundei inaugurale, conform FRV.