Cu biletele pentru cupele europene deja în buzunar prin păstrarea locului 5 în Divizia A1 de volei feminin, CSM Lugoj a încheiat sezonul duminică seară prin a pierde de la 2:0 la seturi pe teren propriu, la finele turneului de 3 zile din sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, și tot în fața celor de la CSO Voluntari 2005, care se impuneau în fața bănățencelor tot cu 3:2 și în duminica precedentă, atunci la căderea cortinei peste prima reuniune a grupei a II-a valorice a locurilor 5-8, găzduită de Bacău.
Ore și ore în șir s-au aflat timișencele și ilfovenele față în față la fileu în ediția 2020-2021, în meciuri în 5 seturi, puțin departajându-le, de fiecare dată în favoarea lui CSO Voluntari, triumfătoare cu 3:2 atât în returul sezonului regular, pe 6 martie, cât și în ultimele două duminici, în turneele zonei 5-8.
Dacă în Moldova au pierdut după ce au egalat de fiecare dată la seturi, pierzându-l pe cel decisiv, acasă lugojencele au risipit un avantaj de 2:0, recunoscându-se învinse după două ore și un sfert de joc.Iar punct cu punct cele din Voluntari au urcat treptat în ierarhie, încheind campionatul în prima jumătate a clasamentului, pe 6, în urma timișencelor.
Duminică seară, în ultimul joc al turneului de pe Timiș, de la ora 18:30, CSM Lugoj – CSO Voluntari 2005 2:3, pe seturi 28:26, 25:16, 23:25, 23:25, 9:15. Vizitatoarele au pierdut setul inaugural doar în prelungiri, câștigând ulterior două de fiecare dată la limită. Încoronate astfel fără discuție regine ale disputelor în 5 seturi dar și victoriilor în 5 seturi, la luptă cu timișencele antrenate de Ugljesa Segrt.
În schimb o cădere totală a moldavelor, CS Știința Bacău pierzând primul meci al zilei cu 0:3 cu CS Rapid, pe seturi 22:25, 17:25, 20:25, ceea ce a dus la o rocadă pe locurile 7-8 în clasamentul final…
5. CSM Lugoj… 48 puncte
6. CSO Voluntari… 39 puncte
7. Rapid… 39 puncte
8. Știința Bacău… 38 puncte.
Bănățencele au înregistrat 3 victorii din 6 meciuri în cele două turnee ale zonei 5-8. Clasamentul final al sezonului regular tur-retur, dinaintea turneelor, pe coloana datelor tehnice.