CSM Lugoj întoarce de la 0:1 contra sârboaicelor, la debutul ”Cupei CSM Lugoj”

Nu foarte mulți privitori, și în orice caz în număr mai redus decât de obicei, au asistat joi seară la prima dintre cele 3 zile de jocuri ale celei de-a V-a ediții a ”Cupei CSM Lugoj” la volei feminin, incluzând și prezentarea oficială a noului lot al prim-divizionarelor de pe malurile Timișului, preluat de antrenorii Valerijan Luka și Vlad Stănoiu, și care s-a impus cu 3:1 în dauna lui OK Klek, din Serbia. Vom reveni și cu imagini, dar mai întâi detalii succinte…

Iar cum prezentarea voleibalistelor grupării lugojene a fost inclusă într-un program de divertisment ceva mai amplu, cu kangoo-jump și Street-Dance, Rebeca și Denis fiind în prim-plan, meciul dintre prim-divizionara din România și sârboaice s-a încheiat cu un număr redus de spectatori în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, dat fiind ora târzie, după 23, într-o seară peste săptămână. Dar cei care au așteptat până la final au și putut aplauda un triumf al gazdelor…

Inițial, înaintea prezentării oficiale a lugojencelor, Linamar Bekescasba RSE a dispus de SCM U Craiova cu 3:1, maghiarele fiind adversare ale lugojencelor în weekendul precedent, într-un triunghiular în Ungaria, iar oltencele urmând a fi printre primele oaspete ale timișencelor în noua ediție de campionat, dar și în ziua a doua a patrulaterului internațional, vineri de la ora 20.

Apoi, cu Ionela Canea nou căpitan și Laura Lungu, Hrista De Geest, Olga Krasteva, afișând pe parcurs cea mai bună evoluție, Yanita Nikolova, Denisa Viloiu și Ivana Milanovic ca libero în formula de start, gazdele au răsturnat un deficit de 0:1 la seturi, câștigând foarte strâns setul trei.

Valerijan Luka le-a folosit totodată și pe celelalte sportive prezentate la înfățișarea lotului, și anume Gabriela Bălae, la finele seturilor 2 și 4, Jasmina Petromăneanț la încheierea setului 2, Irina Andreica, în seturile 2 și 4, tot pe final, Mădălina Șonda, în setul 4, pe final, respectiv Maria Matei, la finele setului 3.

Evoluția scorului, pe seturi, a fost după cum urmează… 2:2, 4:4, 7:6. 9:7, 11:10, 12:12, 14:14, 16:16, 18:18, 20:20, 21:23 și 23:25 în setul I;

3:1, 7:1, 11:1, 15:1, 18:2, 20:4, 22:7, 23:9, 23:13 și 25:14 în setul II;

2:2, 4:4, 7:5, 9:7, 11:9, 12:11, 15:13, 17:15, 18:18, 19:23, 23:23 și 26:24 în setul III;

1:3, 4:4, 7:5, 11:5, 12:8, 15:9, 16:12, 19:13, 20:16, 24:16 și 25:17 în setul IV.

Așadar două treimi dintre noile componente ale lugojencelor, care vor debuta în campionat peste nici o lună, pe 15 octombrie, acasă cu târg-mureșencele preluate de Bogdan Paul, sunt noutăți în garnitura unui nou cuplu de antrenori: Denisa Viloiu (ridicător), Olga Krasteva (universal), Marie De Geest și Ionela Canea (centri), Laura Lungu și Yanita Nikolova (secunzi), Ivana Milanovic (libero), ca titular, respectiv secunzii Jasmina Petromăneanț și Gabriela Bălae, Mădălina Șonda – universal, Irina Andreica – ridicător și Maria Matei – libero.

Turneul va lua sfârșit sâmbătă, după meciul vedetă CSM Lugoj – Linamar Bekescsaba, programat de la ora 13,15.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = unu

 


Ultimele articole din categoria Volei: