CSM Lugoj învinge cu 3:0 la Obrenovac, în ţara campioană a lumii

CSM Lugoj a revenit în această seară pe căi victorioase în cupele europene, impunându-se la zero în Serbia în turul optimilor CEV Challenge Cup, competiţie a cărui finalist la zi este clubul timişean. La Obrenovac, „albastrele” au făcut un pas hotărât spre sferturile în care s-ar putea reîntâlni cu gruparea turcă din Bursa, triumfătoare tot în deplasare cu 3:2 în manşa I de la Linz.  

„Bronzul” Diviziei A1 de volei feminin a învins în deplasarea de la ora 20 cu 3:0 în ţara campioană a lumii la fileul feminin, Serbia, unde antrenorii sârbi au bănăţencelor n-au putut conta pe toate jucătoarele de bază, apelând de exemplu în schimb la junioara Ioana Mănăilă, însă CSM n-a mai cedat şi la Obrenovac precum în ultima reprezentaţie în Challenge Cup, cu 3:2 la Pfeffingen după ce conducea în Elveţia cu 2:0 la seturi în returul 16-imilor, conturând un succes „scurt”, de folos atât în perspectiva returului de la 6 decembrie, miercurea viitoare, cât şi în perspectiva partidei de campionat de duminică seară, tot acasă, cu CS Rapid Bucureşti.

CSM Lugoj a câştigat primul set în prelungiri, cu 29:27, detaşându-se apoi clar în cel de-al doilea, 25:17, după care tot în prelungiri l-a tranşat şi pe cel de-al treilea la Obrenovac, cu 26:24.

Adjudecată după 82 de minute de joc efectiv, este deja a patra victorie la zero a elevelor lui Ugljesa Segrt în noua ediţie a CEV Challenge Cup, prima însă peste hotare, celelalte fiind semnate în sala „Ion Kunst Ghermănescu” împotriva unor echipe din Macedonia respectiv Elveţia. 

Şi mai strâns era setul inaugural al turului optimii din care se alege viitoarea oponentă a echipei lugojene, Oberbank Steelvolleys câştigându-l marţi seară cu 35:33 la Linz în faţa turcoaicelor de la Nilufer Belediye, care au răsturnat apoi soarta întâlnirii din Austria, câştigând seturile următoare cu 25:18 şi 25:13, nu însă şi pe cel de-al patrulea, adjudecat de localnice cu 25:22, ceea ce a prelungit meciul în decisiv, 12:15, favorabil sportivelor vizitatoare.

Nu s-a impus însă în deplasare şi CSM Bucureşti, depăşită aseară la Atena de Panathinaikos cu 3:1, elenele tranşând la 21 primele două seturi ale manşei I a optimilor, după care trupa din capitală, depăşită cu 2:3 în weekend pe Dâmboviţa de către CSM Lugoj, l-a câştigat pe cel de-al treilea la limită, 23:25, cedându-l pe ultimul la 19. În schimb CSO Voluntari 2005 s-a impus şi aceasta în Serbia, cu 3:1 tot în turul optimilor Challenge Cup, la Zok Ub, pe seturi 14:25, 25:22, 24:26, 20:25. 

În tot cazul, lugojencele sunt într-o companie chiar selectă în privinţa formaţiilor vizitatoare triumfătoare zilele acestea „afară” în turul optimilor întrecerii numărul 3 a eurocupelor, listă pe care e înscrisă şi Igor Gorgonzola Novara, grupare italiană care a învins cu 3:2 la Pireu pe Olympiakos, în deplasare mai câştigând de exemplu şi PAOK Salonic ori Neptunes Nantes.

Reîntâlnirea lugojencelor cu şi mai mulţi susţinători decât simpatizanţii care au însoţit-o şi încurajat-o în Serbia, duminică de la ora 18:30, acasă cu rapidistele. Programul complet al antepenultimei etape a turului sezonului regulat în „A1” Feminin şi clasamentul la zi, pe coloana rezultatelor secţiunii Volei. 

 

  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 2

 


Ultimele articole din categoria Volei: