CSM Lugoj pierde acasă jocul inaugural din sferturile play-off, 1:3 cu CSO Voluntari

Într-o ediţie de campionat extrem de deschisă şi echilibrată în cursa pentru medalii, fără o favorită desprinsă la vârf, CSM Lugoj rata vinerea trecută rămânerea pe podiumul Diviziei A1 de volei feminin la încheierea sezonului regulat, pe seama eşecului cu 3:0 la Voluntari, ceea ce le lăsa pe „albastrele” Banatului la un singur punct în urma trioului fruntaş din Blaj, Bucureşti – şi anume CS Rapid şi Târgovişte, însă înfrângerea din Ilfov le-a şi scos în calea timişencelor, în prima fază din play-off, cea a sferturilor, tocmai pe elevele lui Giovanni Caprara, apropiate atunci la doar 3 puncte pe locul imediat următor, 5, de pe care au profitat astăzi să ia cu asalt şi prin surprindere „reduta” din „I.K: Ghermănescu”. 

Ascendentul moral al acelui 3:0 de săptămâna trecută pe axa Ilfov – Timiş la finele returului sezonului regulat a generat repercusiuni la abordarea fazei play-off a ediţiei 2023-24, prinzându-le pe bănăţence în contratimp şi pe picior greşit în întâlnirile directe din martie cu gruparea din Voluntari, care în campania anterioară prelungea la 3 meciuri duelul tot din sferturi cu CSM Lugoj, depăşită atunci în cea de-a doua partidă, disputată lângă Bucureşti, cu 3:0. 

Elevele lui Ugljesa Segrt aveau însă a-şi apropia victoriile pe teren propriu şi implicit calificarea în semifinalele elitei, ulterior având a cuceri „bronzul” naţional într-o stagiune la fileu în care şi jucau o finală de cupă europeană, Challenge Cup, cu triumfătoarea Chieri 76, între timp laureată şi a competiţiei continentale inter-cluburi numărul 2, CEV Cup, în acest 2024.

Într-adevăr, învingătoarele la Torino şi Timişoara ale alb-albastrelor din Banat au câştigat un trofeu european şi mai preţios, pe când şi „garda” din Challenge Cup – întrecerea numărul 3, a devenit mai puternică, astfel încât turcoaicele care le eliminau pe timişence în sferturile actualei ediţii, din Bursa, au „zburat” la rândul lor la zero în semifinale, spulberate de Neptunes Nantes, la rândul ei fără sorţi de izbândă în ultimul act cedat tur-retur italiencelor de la Igor Gorgonzola Novara.

În schimb, pentru CSM, era extrem de greu spre imposibil a reedita sezonul de excepţie 2022-2023, cu adjudecarea Supercupei în toamna lui 2022, disputarea finalei Challenge Cup în martie 2023 şi cucerirea Cupei României tot în pimăvara trecută, bis la prinderea podiumului şi a „bronzului” în Campionatul Naţional, ştachetă imposibil de menţinut la acelaşi nivel cu atât mai mult cu cât în chiar prima apariţie a acestei noi campanii, la începerea toamnei, la Blaj, Georgiana se accidenta grav în apărarea Supercupei, cedată cu o mare pierdere în efectiv.

Resimţită fără doar şi poate într-un sezon care pe-atunci abia începea, şi care nu le-a mai adus timişencelor nici revenirea în Final4 din Cupa României şi nici pătrunderea în alte semifinale ale Challenge Cup, lăsându-le în schimb la îndemână „scalpul cel mare”, în campionat, unde este de apărat acel loc 3.

Pierdut pe moment weekend-ul trecut, când lugojencele au alunecat de pe podium tocmai la finele returului în sezonul regulat, ceea ce n-ar însemna nimic.

Însă eşecul din Ilfov, care a dus la căderea pe locul 4, le-a readus în cale timişencelor tocmai pe voleibalistele Voluntariului, care le depăşeau la seturi în urmă cu 8 zile, sferturile căpătând astfel alte conotaţii.

Nu tocmai la fel de facile pentru lugojencele mai bine clasate pe locul 4 precum în cazul favoritelor de pe podium în „directele” eliminatorii pentru intrarea în semifinale cu trupele din zona 6-8, iar nici chiar aceste prime dispute n-au fost floare la ureche, Rapid – CSM Bucureşri 3:2 şi CSM Târgovişte – CSM Corona Braşov 3:1.

Însă dacă primele clasate şi-au valorificat avantajul terenului propriu, şi la dispoziţia campioanei din Blaj la startul sferturilor în compania lui Dinamo, în schimb CSM Lugoj a făcut un prim pas cu stângul acasă, ceea ee obligă „Municipalul” să se impună în comuna de lângă Bucureşti pentru a avea oportunitatea unui al treilea joc decisiv pe Timiş pentru pătrunderea în Final4.

De la ora 18:30 însă, Howard, Lazarevic, Casanova şi Radosova au strâns punct după punct pentru CSO Voluntari, învinsă aici cu 3:0 în turul din miez de decembrie, vizitatoarele detaşându-se la pas în setul inaugural în dauna „albastrelor” cu azera Ruban încercând a puncta pe măsură: 16:25.

Cu o pleiadă de străine şi Kapelovies căpitan, oaspetele au revenit puternic şi spre finele setului 2, în care erau conduse la 4-5 puncte, ba mai mult, salvând nu mai puţin de 3 mingi de set, adjudecat totuşi în prelungiri de CSM Lugoj, cu 26:24.

Le veneau localnicilor inimile la loc, dar pentru puţin timp, căci vizitatoarele au preluat din nou hăţurile în setul 3, ce-i drept doar până la 13:17, după care „albastrele” lui Segrt şi Grbic au egalat şi preluat conducerea, fără însă a profita de avantajul luat, dimpotrivă, la 23:21 pierzând toate mingile şi implicit şi setul, 1:2.

Pe val, CSO Voluntari 2005 a repetat în cel de-al patrulea, şi ultimul, rezultatul din cel inaugural, 16:25, impunându-se cu 1:3 în 102 minute de joc efectiv şi în limita a două ore de la startul partidei, o oră şi 51 de minute.

Drept unic triumf în deplasare al formaţiilor mai slab clasate şi cu şansa a doua la startul fazei play-off odată cu sferturile zonei 1-8. Revanşa, la Voluntari, unde CSM Lugoj e constrânsă a se impune, pentru a rămâne în cursa în apărarea „bronzului”.  

 

  

   

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Volei: