CSM Lugoj pierde clar la zero și la Bacău

Voleibalistele Lugojului n-au câștigat un set nici în cea de-a treia apariție în play-off în Divizia A1, suferind sâmbătă după-amiază și cea de-a doua înfrângere cu 3:0 în deplasare, la Bacău, în urma celei de la campioana CSM București, dar și pe teren propriu cu CSM Târgoviște. Într-o rundă de la mijlocul turului în zona locurilor 1-6 tranșată de favorite cu 3:0, CS Știința s-a detașat cu 25:12, 25:22, 25:13 în 69 de minute de joc efectiv.

Deși vecine de clasament, pe pozițiile 4-5, gazda CS Știința Bacău și CSM Lugoj erau despărțite de multe puncte, un număr mai mare decât dublu în comparație cu zestrea bănățencelor, și în ceea ce privește totalul victoriilor, iar moldavele au valorificat clar avantajul valoric și al terenului propriu.

Cazacu a fost principala realizatoare a băcăuancelor, cu 16 puncte, căpitanul Rogojinaru reușind 12 iar Koleva 10, pe când Kocic a strâns 14 pentru învinse, inclusiv 3 ași.

Lugojencele nu vor juca însă și cea de-a doua deplasare consecutivă, programată inițial în intermediara de la mijlocul săptămânii viitoare la București, cu CS Dinamo, meci care a fost amânat, astfel încât următoarele două apariții vor fi pe teren propriu, la finele turului, luni 15 aprilie de la ora 18:30, cu CSM Volei Alba Blaj, și pe 18 aprilie tot acasă, cu CSM București, în devans din prima rundă a returului în play-off.

Rezultatele etapei a III-a în grupa I valorică a Diviziei A1 de volei feminin și clasamentul, pe coloana dreaptă.

Și CSM Lugoj II, echipa secundă a prim-divizionarei, a jucat în acest weekend, în cadrul turneului play-off al Diviziei A2 Vest, de la Târgu Mureș, de astă dată în calitate de baraj de promovare în elita ”A1”, drept pe care și l-au adjudecat deja după primele două zile ale patrulaterului de favoritele certe ale seriei, primele și după sezonul regular, și anume gazda CSM Târgu Mureș și FC Argeș.  

Vineri s-au înregistrat rezultatele CSU Oradea – FC Argeș 0:3 și CSM Târgu Mureș – CSM Lugoj 3:1, iar sâmbătă: CSM Lugoj – FC Argeș 0:3 și CSM Târgu Mureș – CSU Oradea 3:0.

Duminică, 7 aprilie, se joacă meciurile pentru locul 1 respectiv locul 3. De la ora 12:30, CSU Oradea – CSM Lugoj, iar de la 14:30: CSM Târgu Mureș – FC Argeș. Bănățencele nu aveau drept de promovare, în calitate de componente ale echipei secunde a unei prim-divizionare.

Gazda CS Medgidia a promovat deja în elită din Divizia A2 Est, înaintea ultimei runde a turneului play-off, etapă finală în care CS Rapid și Gloria Buzău vor sări la fileu într-un duel direct pentru al doilea loc în ”A1”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 56

 


Ultimele articole din categoria Volei: