CSM Lugoj, prim eșec la al șaptelea hop în actuala ediție a cupelor europene. La limită, în Turcia, în turul sferturilor

Clubul Sportiv Municipal Lugoj a pierdut la limită marți seară manșa I în deplasare a sferturilor de finală în CEV Challenge Cup, 3:2 pentru Aydin BBSK, voleibalistele din Banat câștigând setul inaugural al întâlnirii din Turcia și pe cel de-al patrulea, egalând astfel la doi, după care gazdele s-au impus în decisiv cu 15:10.

CEV Challenge Cup, a 3-a competiție a cupelor europene, după Champions League și CEV Cup

Faza sferturilor de finală în ediția în curs a întrecerii feminine în CEV Challenge Cup a fost inaugurată marți seară în Turcia de meciul Aydin BBSK – CSM Lugoj, al cărui prim set a fost câștigat în prelungiri de voleibalistele de pe malurile Timișului, cu 26:28, întrecute apoi identic în următoarele două, cu 25:16, dar reușind egalarea la seturi în cel de-al patrulea, cu 22:25, cel decisiv fiind tranșat de gazde cu 15:10.

Lugojencele au suferit astfel abia primul eșec în 7 partide oficiale internaționale pe parcursul din ediția în curs în CEV Challenge Cup, după duble victorii contra unor oponente din Slovacia, Elveția și Austria pe care le-au eliminat în drumul spre sferturi, însă înfrângerea doar la limită are semnificațiile sale în economia dublei manșe pentru calificarea în ”careul de ași” Final4, calificare ce se va juca marți 1 februarie de la ora 18:30 în sala polivalentă ”Ion Kunst Ghermănescu”. Până atunci, lugojencele vor avea ocazia unui prim succes în anul 2022, sâmbătă seară de la ora 18:30, tot pe teren propriu, în cea de-a treia rundă a returului, în fața nou-promovatelor din Turda.

Într-adevăr, CSM Lugoj a pierdut în serie după Revelion în 3 competiții diferite, în campionat acasă cu CSM Volei-Alba Blaj și sâmbătă la București cu CS Dinamo, în Cupa României săptămâna trecută pe terenul campionaei din Târgoviște în returul sferturilor de finală, iar acum în Turcia, de departe cea mai lungă serie de insuccese din actualul sezon, începută în apariția finală din 2021, înaintea Sfintelor Sărbători, cu 3:0, în deplasare în Divizia A1 la Voluntari, la finele turului de campionat.

Elevele lui Ugljesa Segrt au condus doar cu punctul inaugural al setului decisiv, controlat însă apoi de gazde, care au semnat victoria prin principala lor realizatoare, Greta Szakmary, autoare a 28 de puncte, față de cele 21 ale căpitanului învinselor, sârboaica Bojana Celic-Markovic, tot 21 reușind și italianca Nicoletti pentru Aydin BBSK, câștigătoare la finele a 136 de minute de joc efectiv, un meci foarte echilibrat, cu un prim set decis în prelungiri.

Ceva nou pentru voleibalistele din România ținând cont de absurditățile ”măsurilor” pe care le înghite sportul carpatin de aproape 2 ani, au jucat în Turcia în fața a peste 1.200 de spectatori. Returul, marți seară la Lugoj. Celelalte trei sferturi de finală încep miercuri 26 ianuarie, CS Medgidia jucând acasă manșa I cu sârboaicele de la Tent Obrenovac.

Zi de campionat și în prima ligă masculină, CSU UV Timișoara urmând a juca la CS Unirea Dej, iar apoi sâmbătă de la 12:30 acasă cu CSU Știința București. 

Ultimele rezultate din Divizia A și programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Volei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− patru = 5

 


Ultimele articole din categoria Volei: