CSM Lugoj, prim joc oficial acasă în noul campionat

Prim-divizionarele de volei feminin ale Banatului, abonate din ediția 2016-2017 a Diviziei A1 la faza play-off a locurilor 1-6 în elită iar în ultimele 3 sezoane chiar la locul 5, conferindu-le apariții constante în cupele europene, își dau sâmbătă seară prima întâlnire oficială cu suporterii proprii, cu ocazia unui duel de tradiție, CSM Lugoj – CS Dinamo București, contând pentru etapa a II-a din noul campionat.

După 5 campanii la rând în zona play-off a celor mai competitive 6 grupări de senioare din țară și prim-divizionare fără întrerupere încă din 2010, longevitate împărtășită dintre actualele partenere de întrecere doar cu CS Știința Bacău și tocmai cu roșu-albele dinamoviste din capitală, voleibalistele de pe malurile Timișului, într-un efectiv cu oarecare remanieri față de ediția anterioară, vor juca sâmbătă de la ora 18:30 în Sala Sporturilor ”Ion Kunst – Ghermănescu” din Lugoj primul meci acasă de campionat din sezonul în curs, la o săptămână și o zi după disputarea în deplasare la Blaj a întâlnirii inaugurale a întregii competiții, 3:0 în runda I pentru vicecampioana CSM Volei-Alba.

Interesant este că și în toamna trecută bănățencele au jucat în primele două etape tot cu ardelencele și cu dinamovistele, pe-atunci campioane respectiv vicecampioane, CSM Lugoj înclinându-se de fiecare dată cu 3:0. Și de astă dată sunt nevoite să se înalțe mai întâi la fileu în fața unor ocupante ale podiumului în campania anterioară, cele din Blaj încheind în primăvară pe locul 2 iar CS Dinamo pe 3.

Însă și bucureștencele au cedat cu 3:0 în deplasare în etapa I, dominată pe linie de partide în 3 seturi, pierzătoare la Voluntari, rămânând de văzut ce va aduce ultimul joc programat sâmbătă în runda a II-a, între formațiile clasate în sezonul trecut pe locurile 5 respectiv 3 în ierarhia Diviziei A1.

În sezonul regular al stagiunii trecute, CSM Lugoj se revanșa la reîntâlnirea cu ”roșiile” din turneul din retur, cu 3:2, chiar și așa elevele lui Ugljesa Segrt luând calea zonei 5-8 iar Dinamo calificându-se în play-off-ul 1-4. 

S-a împlinit deja o jumătate de an de la un 2:3 al lugojencelor cu CSO Voluntari pe 11 aprilie la finele turneului locurilor 5-8 în campionatul anterior, punct final la vremea aceea pe 2020-2021, jumătate de an în care timișencele și-au remaniat alcătuirea, câștigând în pregătiri atât acasă cât și peste hotare, totul și în anticiparea revenirii în CEV Challenge Cup – competiție numărul 3 la fileul continental, printr-un debut deja luna aceasta, în deplasare în Slovacia, în manșa I din faza 32-imilor de finală, pe 27 octombrie la VK Pirane Brusto, alb-albastrele urmând a fi între cele 12 garnituri gazdă în returul acestei runde preliminare de calificare, mai exact pe 3 noiembrie.

Bănățencele reprezentante ale României în CEV Challenge Cup – Women, pregătite și în continuare de sârbul Ugljesa Segrt, reunesc în noul efectiv 5 sportive din străinătate, printre care și Petya Barakova sau Bojana Celic, fostă la CSM Volei Alba Blaj, principală autoare a punctelor învinselor din Lugoj la Blaj fiind Filipaș, cu 14, urmată de Sredic și Markovic cu câte 7, Georgiana Popa cu 5, Barakova și Sakradzija cu câte două, respectiv Canak și Gemănariu cu câte unul. În componența timișencelor în deplasarea de debut, și ”mexicana de Mondial” Badiu Savu, liberoul Popa, Bărbulescu, Ciocian și Străchinescu, cu mențiunea că CSM a cedat în Ardeal cu 25:19, 25:16, 25:20.

Ultimele rezultate din elita fetelor și programul etapei a II-a, pe coloana clasamentelor la zi ale secțiunii Volei. Runda se va încheia cu un duel televizat luni de TVR3 de la ora 17 de pe terenul campioanei, CSM Târgoviște – CS Medgidia.

CSM Lugoj pierde cu 3:0 la Blaj jocul inaugural al ediției 2021/2 în Divizia A1 feminin, triumf pentru vicecampioana deținătoare a Cupei și Supercupei

 
                
 
 
 
 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = sase

 


Ultimele articole din categoria Volei: