CSM Lugoj răstoarnă în forţă scorul pe litoral şi rămâne pe 5, bilet pentru Europa

CSM Lugoj a câştigat la limită sâmbătă seară la Constanţa după ce a fost condusă cu 1:0 şi 2:1 la seturi, atingându-şi ţelul de a-şi asigura locul 5 cu vedere spre eurocupe încă din cel de-al doilea joc de clasament cu dobrogencele. 

„Municipalul” de pe Timiş ar fi avut la dispoziţie şi varianta unei a treia partide, decisivă, acasă, în cel mai rău caz al unui nou eşec la malul mării, precum păţea la 1 februarie cu 3:1 în penultima deplasare şi cea mai lungă din sezonul regulat, însă a reacţionat în forţă pentru asaltul final, de la 2:1 în favoarea localnicelor, rezolvând astfel ecuaţia adjudecării locului 5 în ierarhia finală a ediţiei 2024-2025 în Divizia A1 de volei feminin.

Constănţencele aveau a câştiga în prelungiri setul inaugural al jocului de la ora 18, cu 27:25, dominându-l şi pe cel de-al doilea în prima sa jumătate, cu o desprindere de la 6:5 la 10:5, însă a venit şi riposta bănăţencelor, 21:25, prin a câştiga ultimele mingi la rând.

Gazdele s-au detaşat în cel de-al treilea set, forţând prelungirea duelului pentru locul 5, 25:15, dar la fel de clar au răspuns şi elevele lui Ugljesa Segrt, cu 15:25, setul decisiv câştigându-l apoi atipic de categoric pentru miza unuia decisiv, 6:15

Final de sezon într-o notă pozitivă, cu o victorie în deplasare şi asigurarea înainte de termen a aceleiaşi poziţii avute şi la finele ediţiei trecute de campionat, în imediata apropiere a podiumului.

Desigur, o vagă consolare pentru ratarea şi pentru a doua campanie la rând a pătrunderii în semifinalele Campionatului Naţional, după cele din Voluntari şi braşovencele venind de hac în 2025 „albastrelor” de la CSM Lugoj, însă biletul pentru CEV Challenge Cup are valoarea sa, păstrată fiind astfel o certă continuitate, şi pentru a şaptea stagiune succesivă în arena internaţională.

La încheierea sezonului sârboaica Tamara Miljevic contribuind cu cele mai multe puncte pe litoral, 20, completată de Artin şi Diaz Cairo cu câte 12 iar Georgiana Popa şi Urias Castro cu câte 11, Marija Miljevic 4 şi Ioana Mănăilă unul.

Kindelan Iznaga şi liberoul nipon Saita au jucat la rândul lor încă din setul inaugural, Andaya în seturile 2-3 şi Coman în setul 3 al deplasării în portul Tomis.

În umbra timişencelor şi a elevelor lui Florin Voinea, de la CSM CSU SH Constanţa, pe locul 7 Rapid Bucureşti.  

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = patru

 


Ultimele articole din categoria Volei: