CSS Bega Timişoara, locul 2 pe ţară la minivolei

Bunele rezultate ale voleiului juvenil timişorean au fost conturate la finele săptămânii trecute, când CSS Bega a cucerit titlul de vicecampioană naţională la categoria Minivolei, cea mai mică grupă de vârstă, graţie locului 2 ocupat în turneul final desfăşurat vreme de 3 zile în Bucureşti. Este un pas înainte faţă de ediţia trecută de campionat, când clubul timişorean se clasa pe locul 3 în Divizia Minivolei.

Lotul timişorean, alcătuit din 10 eleve născute în anii 1998, ´99 şi 2000, pregătite de profesorii Ciprian Dîrnescu şi Cerasela Şerban, s-a clasat pe locul 2 într-una dintre grupele turneului final, cu două succese şi un eşec, şi a câştigat la zero semifinala cu prima clasată în cealaltă serie, finalmente, duminică, pierzând în faţa aceloraşi gazde de la „Mircea Eliade” Bucureşti, în faţa cărora cedase în jocul inaugural.

Lea Rancz, fiica fostului fotbalist timişorean Rudi Rancz, a fost desemnată cea mai bună ridicătoare a turneului final, Alexandra Cauc şi Teodora Cotumbianu remarcându-se totodată printre cele mai complete respectiv bune trăgătoare ale competiţiei. Remarcabil, cele 3 junioare au fost titulare şi în turneul final desfăşurat cu o săptămână înainte la categoria imediat superioară de vârstă, Divizia Speranţe, în care elevele antrenate tot de profesorul Dîrnescu s-au clasat pe locul 4, pierzând semifinala şi finala mică a întrecerii. Codruţa Dragomir, Andreea Cincă, Tania Gligorovici, Cibel Catargiu, Denisa Sfetescu, Flavia Anghel şi Andrea Pascotă au întregit lotul vicecampioanelor naţionale.

Timişorencele au revenit de la 0-2 la seturi în finala cu „Mircea Eliade” Bucureşti, conducând cu 8-7 în setul decisiv, la schimbarea terenurilor. „În setul 5 evoluţia a alternat de la foarte bine la erori neforţate, prin care am cedat 10-12 puncte. Din păcate, în ultimul set am fost sancţionaţi cu nu mai puţin decât 4 duble la ridicătoare, dintre care opinez că doar una a fost clară”, a explicat Ciprian Dîrnescu în privinţa cedării iniţiativei în setul cinci, adjudecat de junioarele din Bucureşti cu 15-9.

Iniţial, CSS Bega pierduse vineri cu 3-0 în faţa lui „Mircea Eliade” Bucureşti, revanşându-se ulterior pentru a se califica de pe locul 2, 3-0 cu CSS Târgovişte, respectiv 3-1 cu CS Adep Satu Mare, echipă pregătită de Adrian Pricop, ex prim-divizionar al Universităţii Timişoara. Rancz şi compania au învins în semifinală cu 3-0 pe CS Bogdan Petriceicu Haşdeu Buzău 3-0, calificându-se în ultimul act al competiţiei.

Profesorul Dîrnescu a trecut de luni seară din postura de antrenor al junioarelor în cea de jucător al Universităţii Timişoara, cu care va participa la finele acestei săptămâni la barajul de promovare în elita voleiului masculin, Divizia A1. Timişorenii pregătiţi de profesorul Sorin Grădinaru vor efectua un ultim antrenament miercuri la ora 15,30, după care seara se vor deplasa cu trenul la Galaţi, unde joi la ora 19 va avea loc şedinţa tehnică a întrecerii, în care se va trage la sorţi ordinea de disputare a jocurilor. Meciurile vor avea loc vineri, de la orele 16 şi 18, sâmbătă de la orele 15 şi 17, respectiv duminică, de la 11 şi 13. Universitatea va da piept cu Ştiinţa Bacău, CSS 2 UKRO Baia Mare şi gazda CSU Galaţi, primele două clasate urmând a promova în prima divizie. Universitatea n-a obţinut nici o victorie la barajul de promovare pierdut la finele sezonului trecut.

Ulterior turneului final pentru promovare, Dîrnescu va reveni în vâltoarea voleiului juvenil local, CSS Bega organizând în 19-22 iunie un turneu internaţional la nivelul categoriei speranţe, cu 4-5 echipe de junioare din Serbia şi cu participarea a numeroase centre din zonă, ca Arad, Lipova, Lugoj sau Caransebeş.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la CSS Bega Timişoara, locul 2 pe ţară la minivolei

  1. Amelia spune:

    Meritati locul I, meritati aurul dar nu a fost sa fie. Acum nu va ramine decit sa demonstrati ca sunteti cele mai bune si la urmatoarele niveluri din volei.
    Felicitari fetelor, pentru noi sunteti si veti fi mereu CAMPIOANE, ne mindrim cu voi si va multumim pentru ca existati si pentru ca ne aduceti bucurie in suflet .

  2. printu" spune:

    bv fetelor pt performanta obtinuta, nu conteaza culoarea medaliei cat timp toata lumea stie ca ati fost mai bune!!!! numai timpul va demonstra cine a meritat acea medalie de aur …….VOI < NUMAI VOI ATI MERITAT-O !!! you'll never walk alone !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 10

 


Ultimele articole din categoria Juniori: