La o săptămână după câștigarea medaliilor de argint la nivel național, pe teren propriu, în Divizia Minivolei, CSȘ Lugoj a disputat astăzi deja al doilea joc la turneul final de la București al categoriei de vârstă imediat superioară, Divizia Speranțe, în care elevele lui Carmen Todros dețin încă intacte șansele de calificare în lupta pentru medalii, în ciuda unui prim eșec.
Calificându-se cu doar două seturi cedate în 12 partide ale fazei zonale sud-vestice, în care a aliniat și o garnitură secundă a clubului, clasată a patra, după craiovence și CSȘ Bega dar înaintea celor din Târgu Jiu, CSȘ Lugoj a câștigat apoi și toate cele 5 meciuri ale turneului semifinal de la Baia Mare, risipind pe parcurs tot numai două seturi, triumfuri pe linie prin care s-a aliniat cu un palmares remarcabil la turneul final al Diviziei Speranțe, găzduit de sâmbătă până miercuri de gruparea CS Constructorul Familia București.
Iar lugojencele au pășit ieri cu dreptul în turneul final de 8 echipe, dispunând cu 3:0 (25:11, 25:16, 25:11) de CSȘ Blaj, într-un joc disputat de la ora 14, al doilea al patrulaterului final B, în care CSȘ5 București trecea cu 3:1 de târg-mureșence, după ce ardelencele câștigau primul set cu 27:25.
În componența de start Damaris Szanto – căpitan, Iulia Niga, Cristina Catrina, Cristina Drăgoi, Alma Todorescu, Alexandru Pamfiru, CSȘ Lugoj s-a înclinat astăzi de la ora 10, în prima întâlnire a zilei a doua, în fața celor de la CSȘ Târgu Mureș, 1:3 (20:25, 26:24, 15:25, 22:25).
În consecință, întâlnirea de luni cu CSȘ5 București, de la ora 14, în cea de-a treia și ultima rundă a patrulaterului, va avea un caracter decisiv în privința calificării în Final Four.
Ca o remarcă de ansamblu după cea de-a doua zi la turneul final bucureștean, profesoara Todros a reconfirmat ceea ce este general valabil și constatat în sportul timișean la fileu, și anume că ”Banatul n-are talii”, o problemă la selecții, înălțimile jucătoarelor fiind în suferință.
Divizia Speranțe reunește voleibaliste din generațiile 1999 și 2000, CSȘ Lugoj mai convocându-le pentru turneul final și pe Denisa Jucu și Georgiana Popa, care au evoluat în primele două zile, precum și pe Andreea Ioniță, Adelina Madroane și Melinda Gliga.
După acest prim insucces al întregii stagiuni, venit în urma a 18 victorii la rând, antrenorul Carmen Todros a semnalat că ”astăzi fetele n-au arătat nimic, având multe greșeli personale, neforțate. Randamentul a fost în suferință”.
În cealaltă grupă a turneului final, din care se vor califica alte două formații în Final Four, evoluează Dinamo Romprest, CSȘ2 CNE Baia Mare, LPS Cluj, sosită cu o garnitură mai mică de vârstă, exclusiv din anul 2000, și gazda Constructorul Familia.
Cinci din cele 8 finaliste sunt pepiniere ale unor prim-divizionare de seniori din A1.