CSU Universitatea de Vest din Timişoara începe cu un 3:0 victorios barajul de promovare, contra Pro Volley Oradea

Voleibaliştii secund-divizionari ai Timişoarei au câştigat cu 3:0 prima dintre cele trei apariţii în zile consecutive în cadrul turneului final al Diviziei A2, în căutarea revenirii după un sezon pe prima scenă a ţării.

„Universitarii” galben-albaştri au debutat vineri după-amiază cu o victorie clară în turneul de promovare al ligii secunde, trecând de partenerii de întrecere din cursul sezonului regulat al Diviziei A2 Vest, bihorenii.

CSU Universitatea de Vest din Timişoara era favorită a întâlnirii de la ora 17 cu Pro Volley Oradea iar bănăţenii au reeditat din start numeroasele reuşite avute peste anii ultimului deceniu şi jumătate în turneele finale ale eşalonului secund, la precedenta prezenţă în cadru, în primăvara anului 2022, promovând şi de-acea dată în Divizia A1.

Nivelul valoric al scenei a doua a ţării este la aceleaşi cote modeste, semnificativ în umbra Diviziei A1, ţinându-i captivi pe „studenţii” bănăţeni între pe de-o parte condiţia de „condamnaţi” măcar calificării la pas la barajul de promovare, dacă nu chiar şi obţinerea acesteia, şi pe de-altă parte de outsider al primei scene, în cel mai bun caz penultimii clasaţi, insuficient pentru a rezista în elită.

Însă, până la proba contrarie, a asigurării odată şi-odată a supravieţuirii pe teren în Divizia A1, timişorenii au dovedit momentan că experienţa acumulată cu-atâtea ocazii în turneele de promovare le-a înlesnit luarea unui start bun în patrulater.

Detaşându-se la fileul sălii bucureştene „Antilopa” cu 25:19 de orădeni, pe fondul unui final în creştere, de la 17:15 la 20:17 şi chiar 23:18.

Cu Lucian Bădiceanu, Claudiu Urian, căpitanul Robert Vîrlan, Alexandru Ţiganu, Sergiu Rodina şi Dorin Moraru la startul turneului, bănăţenii au controlat setul inaugural, păstrându-şi un uşor avans chiar mărit.

Pas cu dreptul care i-a ajutat să-şi asigure o prestaţie mai dezinvoltă spre mijlocul setului al doilea, detaşându-se de la 10:10 la 19:12 şi conservându-şi apoi avantajul, 25:18.

Şi cu Iustin Agachi la debutul setului al III-a, galben-albaştrii de pe Bega au întâmpinat o mai dârză rezistenţă din partea elevilor lui Daniel Todoran, simţind că au scăpat jocul din mână, însă, în cele din urmă, bănăţenilor tot 23 de minute de joc efectiv le-au fost suficiente pentru a simplifica la maximum ecuaţia victorioasă, 25:20.

Căci şi sâmbătă de la ora 12 urmează un joc, în compania învingătoarei partidei inaugurale a turneului, disputată în deschiderea cuplajului din „Antilopa”, de la ora 15.

Totofată cu Gologăneanu, Florei şi liberoul Curic în alcătuire, „universitarii” antrenaţi de ex-prim-divizionarul Sorin Schiesz şi-au asigurat cu acest 3:0 conturat în 67 de minute de joc efectiv primul loc ierarhic înaintea celorlalte două zile de meciuri, primele două clasate urmând a promova în elită.

Iar mâine e rândul întâlnirii cu localnicii de la „Municipalul” Bucureştiului, care au răsturnat scorul de la 0:2 la seturi şi au dispus de CSM Râmnicu Sărat cu 3:2 după ce trupa de pe Dâmboviţa a fost la o minge de a pierde partida în doar trei seturi, pe primele cedându-le cu 23:25 şi 19:25, iar cel de-al treilea fiind decis în prelungiri, cu 26:24.

Cei din capitală i-au înfrânt apoi la 4-5 puncte pe buzoieni, cu 25:21, 15:10.

Seturile în plus pe teren atârnând în dezavantajul celor din capitală, cu menţiunea că timişorenii vor mai avea apoi de jucat duminică de la 10, cu râmnicenii Buzăului. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = doi

 


Ultimele articole din categoria Volei: