CSU UVT, încă un eșec săptămâna aceasta tot cu 3:0

Ciuca bătăilor, CSU Universitatea de Vest Timișoara a pierdut categoric astăzi de la ora 12 în cea de-a doua deplasare a fazei play-out pentru locurile 9-12 în Divizia A1 de volei masculin, codașa fără victorie în toate cele 27 de apariții din acest sezon cedând după numai 56 de minute de joc efectiv pe terenul antepenultimei clasate, CS Rapid București.

Universitarii bănățeni pierdeau și miercuri acasă cu CS ”U” Cluj, iar astăzi, la finele turului în zona 9-12, s-au înclinat cu același scor, pe seturi 25:13, 25:14, 25:17, cel mai usturător eșec în play-out. 

Galben-albaștrii sunt virtual retrogradați, ultimii fără replică și reacție, un sezon de coșmar, cum nici o altă prim-divizionară n-are. 

Preda, Cozaru și Baziliuc-Iordache au fost principalii realizatori ai vișiniilor din Giulești, pe când căpitanul Sergiu Rodina, cu 10 puncte, cel mai prolific din efectivul de 9 voleibaliști ai ”studenților”. 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ trei = 6

 


Ultimele articole din categoria Volei: