Derby timișean cu galerii, steaguri și… larmă: în Divizia ”Speranțe” a fetelor, ACS Agroland – CSȘ Lugoj 3:0, la Școala Generală 30

Au trecut ceva ani de când sala de sport a Școlii Generale 30, din Zona Soarelui, n-a mai găzduit un turneu din cadrul Campionatului Național juvenil sub egida Federației Române de Volei, dar în weekend a reînviat pe această scenă federală, atmosfera fiind… sud-americană la derby-ul Seriei H al Diviziei Speranțe, al treilea nivel de vârstă în piramida junioratului, reunind la fete 12 grupe.

Galerii de ambele părți, multe scandări și încurajări, steaguri fluturate și o ambianță cu care voleiul s-ar putea mândri. Toate sub acoperișul sălii de sport a marii școli de cartier, care a găzduit sâmbătă și duminică cel de-al doilea turneu al toamnei în Seria H, reunind 5 cluburi vestice în cadrul Diviziei Speranțe, rezervată grupei de vârstă 2000-2001.

Gazda ACS Agroland, organizatoare a turneului, a învins pe linie cu 3:0, la doar a doua apariție de la lansare în Divizia Speranțe, începând contra Șoimilor Lipova, pe seturi la 3, 8 și 11, 75-22 la puncte, în treisferturi de oră.

Timișorencele, pregătite de Dan Mihai Jitaru, au trecut apoi la 18, 20 și 16, 75-54 la puncte, în 65 de minute, de vizitatoarele de la CNS CSVC Cetate Deva, de fiecare dată aliniind sextetul de start Ungureanu, Bolea, Niță, Costi, Trăistaru, Constantineanu, dar rulând întreg efectivul.

De notat că din cadrul clubului Agroland au fost convocate la selecționatele naționale 3 voleibaliste pentru lotul de cadete al României, și anume Ungureanu, Vasilică și Orlandea, care ar putea prinde delegația ce va fi convocată pentru calificările de Mondiale găzduite în ianuarie 2015 de Turcia, respectiv una în lotul de junioare al țării, Ioana Ordean, așadar și o jucătoare implicată în weekend la ”Speranțe”.

Și a urmat, duminică dimineață, derby-ul bănățean cu frumoasa echipă condusă de Dorin horvath, generație mai mică, de 2001, de la CSȘ Lugoj, vicecampioane naționale în Divizia Minivolei, în acest an, când timișencele pierdeau aurul național în fața lui Dinamo București.

A fost un joc aprig disputat, adjudecat de timișorence cu 3:0, la puncte 77:64, în 69 de minute, pe seturi cu 27:25, 25:22, 25:17. OAșadar, după 4 ani și jumătate, un alt turneu divizionar al FRV în sala Școlii Generale 30, ”acasă” la profesorul Ioan Blaj, care a lansat din această incintă numeroși tineri pentru voleiul timișorean, ajunși apoi la CSȘ Bega. Un turneu zonal desfășurat în primăvara lui 2010, la băieți, în Divizia Speranțe, cu  4 echipe la start constituia ultimul eveniment de acest gen pe parchetul școlii.

Profesorul Jitaru s-a bazat în cele 3 victorii din weekend pe Adelina Ungureanu, Romina Boldea, Alex Dăniloaia, Andreea Vuia, Andreea Niță, Laura Mitrică, Maria Coisti, Daria Amaximoaie, Ruxandra Ulariu, Iasmina Pahomi, Gabriela Trăistaru și Naomi Constantineanu.

Vicecampioanele naționale de minivolei din Lugoj au câștigat la rândul lor cu 3:0 jocurile cu devencele și Șoimii, pe când ”Cetate” a trecut cu 3:0 de fetele din Lipova.

Primul turneu al seriei avea loc în urmă cu o lună la Caransebeș, unde ACS Agroland pierdea cu 0:3 cu formațiile din Deva și Lugoj, și dispunea cu 3:1 de gazdele cărășene, care au stat la acest al doilea turneu. Așadar deja doi pași înainte în răstimp de o lună, antrenorul Dan Jitaru remarcând că ”e nevoie de timp, suntem abia la începutul drumului…”

Cealaltă grupare timișoreană la acest nivel, CSȘ Bega, este repartizată într-o grupă ardeleană, Seria E, cu formații din Blaj, Târgu Mureș, Târnăveni și Ocna Mureș, așadar și pepiniere de cluburi prim-divizionare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 0

 


Ultimele articole din categoria Juniori: