Derby timişean la Borş, spre finale: ACS Agroland – CSŞ Lugoj 3:2

ACS Agroland şi CSŞ Lugoj se vor număra luna viitoare între cele 8 echipe din ţară prezente la turneul final al Campionatului Naţional FRV de volei feminin pentru “Speranţe”, categoria 2000/1, dar până atunci, astăzi la amiază, în ultima etapă a fazei semifinale, grupările din Timişoara şi de pe Timiş s-au întâlnit în derby-ul întrecerii hexagon de 3 zile de la Borş.

Cele două au jucat cu calificarea în buzunar şi a rezultat un meci de 110 minute, tranşat de timişorence cu 3:2, pe seturi 17:25 (în 20 de minute), 25:16 (20), 25:23 (30), 19:25 (25) şi 15:8 (15).

minge volei standard

CSȘ Lugoj a câștigat, de pe locul I, seria semifinală de la Borş, de pe poziţia secundă calificându-se ACS Agroland, cu 5 victorii din 5 apariţii dar setaveraj inferior. CSM CSŞ 2 Baia Mare, cu 3 succese, s-a clasat a treia, ratând accederea la finale.

Claudiu Avrămoiu, antrenorul roş-alb-negrelor de la ACS Agroland, a început partida cu Gabriela Trăistaru, Andreea Niţă, Adelina Ungureanu, Romina Bolea, Naomi Constantineanu şi Laura Mitrică, pe parcurs intrând şi Maria Costi, cu care se începea apoi în setul II, în locul lui Mitrică. Iar din setul III a intrat şi Ruxandra Ulariu.

Lugojencele antrenate de profesorul Dorin Horvath, autoare a 4 victorii, au început cu 1. Potârniche, 7. Panţiru, 10. Nistor, 4. Gheorghe, 11. Oargă şi 2. Sillagy, mai jucând apoi şi 8. Popa respectiv 12. Mititel.

Semifinalele Diviziei Speranţe la volei feminin au constat în 4 serii a câte 6 echipe, primele două clasate obţinând biletele de finale.

Tot în acest weekend s-au disputat şi cele 4 serii semifinale a câte 4 echipe în Divizia Speranţe la băieţi, juniorii pregătiţi de voleibalistul divizionar Cristi Bălulescu la CSŞ Bega Timişoara fiind depăşiţi ieri la Craiova de „pepinierele” unor prim-divizionare de marcă, gazda CNNT Craiova şi CSŞ Zalău, dar trecând astăzi tot cu 3:0 de cei din Câmpia Turzii.

Bălulescu a început azi în Bănie într-o formulă preponderent de 2000, cu Darius Câmpean (n. 2002), Răzvan Petruţ, căpitan care evoluează şi la cadeţii clubului, Iulian Trif, Cătălin Cauc (n. 2002), Raul Salontai şi Flavius Vîrlan, frate mai mic al divizionarului absolvent Robert. În sextet au mai intrat ulterior şi fraţii Paul (n. 2002) şi Radu Hîrşovescu.

Timişorenii de la „Bega” nu s-au calificat la finale, punând astfel punct unui sezon în care au adunat numai 9 meciuri, dintre care 6 în serii, contra celor din Craiova şi Blaj, dat fiind că CSŞ Caransebeş n-a înscris o formaţie în întrecere.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 3 =

 


Ultimele articole din categoria Juniori: