Despărțire cu zâmbetul pe buze: CSM Lugoj, 3:1 și 3 puncte

Voleibalistele de la CSM Lugoj și-au luat rămas bun de la proprii suporteri pe 2014 cu un triumf cu 3:1 într-un duel al vecinelor de clasament, derulat sâmbătă seară de la ora 18,30 în sala ”Ion Kunst Ghermănescu”. Au fost aproape două ore cu fluctuații de ambele părți, timișencele izbutind al treilea succes în turul Diviziei A1, pe seturi 25:22, 21:25, 25:20, 25:22.

 

Aflate după 4 eșecuri consecutive cu 0:3, lugojencele erau presate să reușească o bună ultimă apariție pe teren propriu în acest an, ceea ce au și reușit, abia însă după ce au cedat conducerea cu șase puncte la rând spre finele setului secund, cedat moldovencelor, care egalau astfel la seturi. Ca și CSM Lugoj, a cărei ultimă victorie data din 8 noiembrie, 3:0 acasă cu Penicilina, și VC Unic Piatra Neamț se prezenta în Banat tot după 4 eșecuri, dintre care trei, la zero, și un 2:3 cu Știința Bacău, însă oaspetele de sub Pietricica n-au mai răsturnat și soarta seturilor trei și patru.

Vecine de clasament, în grupul celor 5 echipe din coadă, cu doar două succese din 9 apariții, cele două grupări s-au arătat apăsate de trac în acest duel cu mare miză pentru adăugarea cât mai multor puncte în ierarhie, însă lugojencele s-au ținut mai tari, păstrându-le pe Timiș pe toate cele trei. CSM mai învingea aici în toamnă cu 3:1 pe SCM U Craiova și cu 3:0 pe ieșence.

Cu același scor, 3:1, se impuneau lugojencele în fața Unicului și în ultimul meci acasă din campionatul trecut, în 26 aprilie, în faza a III-a din play-off, urmat tot de un 3:1 sub Pietricica, pe 30 aprilie, prin care bănățencele au încheiat pe locul 7 în ediția trecută, față de opt, al moldavelor. Interesant este că CSM și VC Unic s-au duelat anul trecut tot în etapa a X-a, la Lugoj, pe 30 noiembrie, când Unic nu trecea de 14 puncte smulse pe set. Acum au fost ceva mai multe, dar insuficient.

Primul set a durat 25 de minute, fiind cu o mare răsturnare de situație pe final, când CSM a atacat mult mai precis, revenind de la 15:20 la 21:21 și de la 21:22 la 25:22, după ce inițial ceda pasul de la 5:5 la 5:12.

Tot 25 de minute a durat și setul II, risipitoare pe final fiind de această dată lugojencele. Fluctuațiile în joc au fost mai mari, de la 3:2 la 3:5, de la 6:7 la 10:7, dar și de la 11:10 la 16:10, după care VC Unic a revenit puternic, 18:12 la 18:17, iar apoi, șase mingi la rând: 21:19 la 21:25.

CSM Lugoj a condus din startul setului III, și cu 4 puncte avans, devenite cinci, 14:9, conservate până la final, 25:20. Impulsionate de readjudecarea avantajului, gazdele și-au revenit rapid și în setul IV, cu puncte consecutive de la 4:7 la 10:7, și chiar dacă au fost egalate, o dată, 14:14, s-au redesprins decisiv la 17:14, păstrând o pojghiță în față, de două ori de câte un punct, totul încheindu-se cu bine pentru elevele lui Valerijan Luka: 25:22, după 112 minute. Trei puncte! Așadar 3 victorii și 3 înfrângeri acasă în turul toamnei…

*

CSM Lugoj (antrenor principal Valerijan Luka): Denisa Viloiu, Mădălina Șonda, Gabriela Bălae, Ionela Canea, Krista DeGeest, Laura Lungu, Ivana Milanovic – libero.

Lugojencele vor încheia campania de toamnă și totodată turul Diviziei A1 sâmbăta viitoare, în deplasare sub Turnul Chindiei, la gruparea care încheie plutonul de 5 formații desprinse în frunte, cu greu depășită astăzi în tie-break, după ce revenea de la 2:0 la seturi, la Dobroești: Dinamo Romprest Bucureşti – CSM Tîrgovişte 3:2 (25:18, 25:16, 23:25, 14:25, 15:13).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × = 32

 


Ultimele articole din categoria Volei: