Egalate de două ori la seturi, voleibalistele Lugojului cedează la limită în decisiv pe Timiș liderului vicecampion

Prima etapă din retur și din 2022 în Divizia A1 de volei feminin s-a încheiat sâmbătă seară cu un ”maraton” la fileu în sala ”Ion Kunst Ghermănescu” din Lugoj, după aproape două ore și jumătate de joc dintre care 125 de minute de joc efectiv, cât se poate de echilibrat, adjudecat în cele din urmă la limită în setul 5 și decisiv de liderul vicecampion CSM Volei Alba Blaj, care a egalat-o de două ori la seturi pe CSM Lugoj și a răsturnat soarta căderii de cortină peste runda a XII-a, 2:3 de la 2:1.

Pe valul unui sezon de toamnă excelent, cu 15 succese în 20 de apariții, Clubul Sportiv Municipal Lugoj a plusat în pauza de iarnă prin a-și întări lotul cu alte două voleibaliste străine, alimentându-și astfel năzuințele și sperând implicit la și mai bine, în condițiile anticipării unei părți a doua a sezonului oferindu-i grupării de pe Timiș oportunitatea unei tentative de asalt spre zona careului fruntaș al Diviziei A1 dar și privilegiul adjudecat de a juca în premieră în sferturile unei cupe europene, CEV Challenge Cup. 

CSM Lugoj a ținut să se ridice la înălțimea ștachetei pe care a ridicat-o în toamnă, achiziționând în consecință pe măsură, însă nici oponentele din careul fruntaș al campionatului nu s-au culcat pe-o ureche în pauza dintre tur și retur, iar drept dovadă s-au impus în deplasare cu maximum de puncte în întâlnirile de vineri ale primei etape din 2022, CSO Voluntari cu 1:3 la Dinamo, ceea ce le-a plasat temporar pe ilfovence pe locul secund, iar CS Medgidia cu 0:3 la Craiova, triumfuri punând presiune încă de la reluarea întrecerii pe umerii ocupantelor locului 5, urmăritoare din Banat.

Al căror prim examen în retur a fost și cât se poate de dificil, acasă cu liderul vicecampion CSM Volei Alba Blaj, câștigător în serie în primele 10 etape și învins abia la spartul târgului în tur, 3:0 la Târgoviște pentru campioana localnică CSM. Care grupare dâmbovițeană se impunea luna trecută de două ori la Lugoj, mai întâi cu 1:3 în manșa I a sferturilor Cupei României, iar apoi cu 2:3 în penultima rundă din turul campionatului, tot cu 2:3 cedând bănățencele și astă-seară de la ora 18:30 rivalelor la vârf ale celor de sub Turnul Chindiei, voleibalistele Blajului. 

Care s-au impus după un ”maraton” voleibalistic, pe seturi 25:15, 22:25, 26:24, 28:30, 13:15, răsturnând scorul și confirmând calculele hârtiei, care le dădeau totuși drept favorite, în ciuda întăririlor efectuate de clubul din Lugoj în pauza de iarnă. Un meci al cărui echilibru s-a amplificat cu trecerea fiecărui set, a cărui luptă s-a întețit și intensificat cu fiecare minge. Primul set avea să dureze 23 de minute de joc efectiv, cel de-al doilea 26, cel de-al treilea 27, iar al patrulea chiar 32 de minute, cel decisiv fiind tranșat la limită de ardelence, cu 13:15, după 17 minute.

Set decisiv abordat de învingătoare cu un sextet eminamente din străinătate, pe când gazdele și cu două voleibaliste autohtone, Georgiana Popa și Loredana Filipaș, nivel al măsurii în care voleiul feminin românesc prim-divizionar la vârf este disputat în special de sportivele de peste hotare, în cazul partidei de la Lugoj mai ales de către exponente ale spațiului ex-iugoslav.  

Iar după un duel acasă în Divizia A1 cu liderul vicecampion autor a 10 victorii în primele 10 etape, și un duel miercuri de la ora 17 în returul sferturilor Cupei României pe terenul campioanei CSM Târgoviște, care astăzi a avut o misiune net mai facilă, 3:0 în Dâmbovița cu nou-promovata din Turda, pe seturi la 13, 20 și 21, așadar avantaje din mai multe puncte de vedere pentru cele de sub Turnul Chindiei, cu atât mai mult cu cât s-au impus cu 1:3 la Lugoj în manșa I de luna trecută.

Lugojencele sunt așadar în fața a trei deplasări la rând în 3 întreceri diferite, miercuri în Dâmbovița pentru intrarea în Final4 din Cupa României, apoi în campionat la CS Dinamo București și ulterior în Turcia în turul sferturilor Challenge Cup, la Aydin BBSK, în ultima săptămână a lunii ianuarie. Iar tot atunci primirea celor din Turda în campionat, la început de februarie returul acasă cu turcoaicele.

Program dens și dificil, abordat de CSM Lugoj după un foarte solicitant examen acasă în campionat cu liderul din Blaj, examen căzut la limită. 

Redebut în anticiparea căruia clubul de pe Timiș a efectuat întăriri semnalate strict în regim de autopromovare pe principala rețea socială de cenzură, dezinformare și subminare a democrației din lumea târâtă în totalitarismul ”pLandemiei”, o altă mostră a rătăcirii celor din lumea sportului pe fondul oricum tragic al respectării cu obediență a unor așa-zise ”măsuri” absolut ilegale, neconstituționale și mai ales total nejustificate în plan științifico-medical, care se regăsesc sub forma modalității de organizare a meciurilor, strict în fața voluntarilor la studiul experimental de sinucidere prin [email protected] respectiv a celor așa-zis ”trecuți prin boală”, spectacole sportive în schimb interzise iubitorilor sănătoși ai jocului, un sacrilegiu. Dar într-o societate profund bolnavă și pervertită moral nu-i deloc de mirare că totul e pe dos, de unde și modul în care clubul de pe Timiș înțelege să se raporteze într-o asemenea măsură majoră, agravantă, la platforma ”marii” rețele de socializare, o nimica toată în haosul imaginii de ansamblu a rătăcirii umane din 2022.

Revenind la oile noastre, CSM a atacat așadar noul an prin cooptarea Silvijei Popovic dar și a compatrioatei sale Dubravka, sârboaicele mărind la șapte contingentul străinelor alb-albastrelor.

Avându-le în față pe fruntașele îndrumate de Stevan Ljubičić, și acestea sfert-finaliste în cupele europene, în CEV Cup cu Volero Le Cannet, marți 25 ianuarie turul, la Târgu Mureș, în 2 februarie revanșa în Franța.

Însă CSM Lugoj n-a ținut cont de firma vizitatoarelor și a tranșat la scor setul inaugural, și cel mai dezechilibrat al partidei, 25:15. Un moment extrem de favorabil pentru bănățence, în componență cu mai multe foste jucătoare ale Blajului, căci nu doar noul libero în vârstă de 35 de ani Silvija Popovic a apărat culorile trupei din Mica Romă, asta în campionatul anterior, ci și Petya Barakova în ediția 2017-2018 iar Bojana Celic-Markovic în sezonul precedent.

CSM Volei Alba-Blaj a tranșat totuși setul secund, de puțin, cu 22:25, egalând la seturi, următoarele încheindu-se însă fără excepție în prelungiri sau măcar la limită.

Lugojencele aveau să preia din nou conducerea după cel de-al treilea, 2:1 la seturi, în care inițial au condus, cedând însă de la 6:4 la 7:9, trecând apoi din nou în frunte, 13:12 de la 11:12, dar și 14:13, 16:15, după care cel mult au egalat, revenind spectaculos de la 20:21 la 24:21. Filipaș, Markovic și Barakova cu un as au asigurat 3 mingi de set, 24:21, toate însă risipite, egalare izbutită de vizitatoarele din Ardeal, 24:24, care însă au și greșit apoi următoarele două mingi, set adjudecat de CSM pe erorile favoritelor… 26:24 și 2:1.

Cel de-al patrulea a fost și cel mai echilibrat, și cu cele mai multe răsturnări de situație pe tot parcursul său, de la 1:3 la 6:3 și 8:4, de la 8:7 la 9:10, de la 11:10 la 11:13, oaspetele din Blaj luând apoi avans, 12:15, 13:17. Reviriment lugojean de la 15:19 la 18:19 pe blocaje, Markovic răsturnând apoi scorul la 22:21, tot ea menținând gazdele în avantaj, 23:22. CSM Lugoj, la doi pași de o victorie cu maximum de puncte, 3:1.

Însă liderul a răsturnat situația, 23:24, minge de set pentru a egala la 2:2, aceeași Markovic salvând mingea de set împotriva fostelor sale colege. Tot Dimitrova puncta pentru sextetul din Blaj, 24:25. Filipaș salva din blocaj, 25:25. Apoi Kocic a făcut 25:26 în favoarea trupei din Ardeal, a treia minge de set fiind salvată de Filipaș. A patra, de Markovic, care a egalat și la 28. După care reușitele oaspetelor, 28:30 și 2:2. Victoria de 3 puncte a Lugojului, Fata Morgana.

Triumf bănățean în decisiv? Punctele lui Filipaș răsturnau scorul la 4:2 pentru gazde în setul 5, rămase în frunte până la 9:7, apoi agalate dar totuși pentru ultima dată la conducere cu 10:9, finalul aparținând favoritei fruntașe. Egalată și la 11, și la 12, și la 13, dar desprinsă cu ultimele două mingi, adjudecate de rusoaica Victoriia Rusu și Strantzali.

O bună propagandă pentru volei, păcat că rezervată strict înțepaților și celor așa-zis ”trecuți prin boală”, ce mai diversiune cu complicitatea lumii sportului, care își atrage consecințele cu urmări ale efectului de bumerang, pe cale de conturare. Dumnezeu cu mila. Să nu spună că n-ar fi fost avertizată.

Rusoaica Russu, cu 23 de puncte, Dimitrova cu 15 iar Strantzali și căpitanul Ninkovic cu câte 13 au fost principalele realizatoare ale Blajului, Loredana Filipaș cu 26 și căpitanul Markovic cu 25, ale elevelor lui Ugljesa Segrt.

Rezultatele rundei, pe coloana clasamentelor la zi ale secțiunii Volei.

 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + trei =

 


Ultimele articole din categoria Volei: