Voleibaliștii de la CS Universitar Politehnica n-au făcut față astăzi de la ora 16 gazdei Tricolorul Ploiești în jocul inaugural al celei de-a doua zile a barajului de promovare, pierzând tot cu 0:3, ca și aseară, cu clujenii, și fiind eliminați din cursa pentru A1 încă înaintea meciurilor de mâine. Timișorenii pot privi totuși cu optimism spre viitorul apropiat, lotul fiind întinerit iar promisiunile ca sextetul masculin să fie redirecționat spre noua secție de volei a grupării sportive a Universității de Vest prinzând un mai clar contur și conferind o fundație mai solidă.
Implicit, sunt foarte mari șansele ca voleiul pe genunchi practicat în sezoanele de austeritate la CS Universitatea, CS Universitar Politehnica de anul trecut, să se fi încheiat odată cu această descindere cu șansa a treia la turneul patrulater de baraj din Prahova, rezultatele de 0:3 rezonând parcă cu apusul unei perioade de constantă insuficiență.
Era evident, prin simplul fapt că obținuse dreptul de organizare al barajului de promovare al ligii secunde, că Tricolorul Ploiești avea drept obiectiv clar accederea în Divizia A1 de volei masculin, ceea ce nu reușea în turneul final de anul trecut, când încheia pe scut, laolaltă cu timișorenii.
Dar așa cum au constatat și în sezoanele precedente, bănățenii au continuat să bată pasul pe loc din motive în mare măsură independente de ei, dar ținând mai degrabă de lipsa de viziune, ambiție, strategie și finanțare a conducerii administrative de care nu vor mai avea însă parte cât de curând, în același timp oponentele de pe aproximativ același palier valoric pășind înainte. Cazul Arcadei Galați a fost elocvent, dunărenii consolidându-și statutul de grupare de mijlocul ierarhiei elitei, printr-o clasare în actuala ediție pe locul 5, iar cel al ”Banatului” Caransebeș a exemplificat o dată în plus că dacă vrei cu adevărat, și poți.
În consecință, și cu ocazia acestui turneu era de așteptat ca timișorenii să ia notițe despre ascensiunea altora, favorita numărul 2, CS U Cluj, o prim-divizionară în ediția 2013/14, adjudecându-și ieri statutul de vioară întâi în raport cu ”albaștrii” și trecând și astăzi la scor, în dauna secund clasatei în Divizia A2 Est, CSM Suceava: 3:0 (25:21, 25:14, 25:20).
În aceste condiții, timișorenilor nu le mai rămâne altceva de făcut decât să pună punct sezonului, mâine de la ora 10, contra bucovinenilor, cu o victorie de palmares, care i-ar plasa pe locul 3. Acesta a fost al treilea turneu de baraj consecutiv al ”universitarilor”, și așa se întâmplă când îți câștigi dreptul de promovare în primul dar trebuie să dai cu piciorul trudei victorioase din cauza deficiențelor financiare, încât ajungi să nu te mai poți ridica la același nivel și în următoarele. Căci nici concurența nu doarme. Și urmează un al patrulea sezon succesiv în A2 Vest…
”Am început și astăzi destul de bine dar aceleași lacune ne-au mâncat primul set. În al doilea n-am contat, n-am putut anihila atacul lor, și am terminat jocul mai bine, dar forța de atac și-a spus cuvântul”, a spus profesorul Sorin Grădinaru.
Tricolorul Ploiești, având în componență și doi foști jucători ai Universității Timișoara, și anume pe Sebastian Palfi-Tamas, un trăgător de zona 4, și Alex Călin, un libero, s-a impus cu 3:0, pe seturi 25:19, 25:12, 25:20, la finele a 68 de minute. Echipa antrenată de Marian Anton și Mădălin Marinescu, care se impunea ieri la 16, 12 și 17 împotriva Sucevei, i-a aliniat azi pe Purice, Ghimeș, Someșan, Palfi-Tamaș, Voinea, Popa – Călin, ca libero, mai intrând pe parcurs și Farcaș, Marinca, Ocunschi, Marinescu și Andrei.
CSU Politehnica, evoluând astăzi în galben-albastru, ca și gazdele, a pierdut în alcătuirea Bădiceanu – cpt., Vîrlan (Călin), Balint (Moica), Dincă (Reitmayer), Marius Roșu (Bălulescu), Damian (Mircea Roșu), Toma – libero.
Turneul de baraj se joacă în noul Complex Sportiv privat ”Tel George Junior”, cu o ”excelentă suprafață de teren” și tribune în spatele porților de handbal și panourilor de baschet, după cum a caracterizat-o antrenorul timișorean Grădinaru.