De la extazul exaltat al unora planaţi în cadru, la sobrietatea echilibrată a artizanilor clădirii traseului spre finală, antrenorii sârbi dintr-o ţară dublă campioană mondială la zi în voleiul feminin cu a lor tăcută luciditate lamă laser. Având în sânge spiritul competitiv al înaltei performanţe sportive la îndemâna Serbiei, spirit prin prisma căruia decantau mai altfel şi mai cumpătat un al doilea eşec tot cu 3:0 în dubla manşă tur-retur a finalei CEV Challenge Cup cu Reale Mutua Fenera Chieri.
Spirit performant şi competitiv ducându-i pe artizani încă de pe-atunci cu gândul la alte calificări, în semifinalele play-off ale Diviziei A1 şi în Final4 din Cupa României. Tehnicienii sârbi Segrt şi Grbic între încă un 0:3 pe care aceşti vizionari proiectanţi l-ar fi văzut altfel şi conştientizarea cu responsabilitate a faptului că sezonul încă e în toi şi sunt trofee de câştigat. Unul adjudecat în Supercupă, altul cedat la Torino şi Timişoara ocupantei locului 4 în Serie A1, din Chieri. Calmul încrezător al antrenorilor din ţara dublă laureată în lume, insuflând şi „albastrelor” Clubului Sportiv Municipal Lugoj oţelirea necesară la debutul grupării din Banat în „careul de aşi” din elita la fileu, premieră anunţată pentru sâmbătă de la 17:30, în direct la TVR3, la Târgovişte.
Sârbii Segrt şi Grbic, de neconfundat în „fotografia de un milion de cuvinte” după finala retur pierdută cu clubul italian, al doilea şi al treilea de la dreapta pe rândul de sus.
Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)
Voleiul feminin, în vogă în acest început de primăvară prin înălţarea a 3 cluburi feminine româneşti măcar în semifinalele cupelor europene, CSM Lugoj la debutul pierzător într-o finală cu o grupare din „careul de aşi” al Italiei, campioana CS Volei Alba Blaj la revenirea într-un alt ultim act tot în CEV Cup cu o altă oponentă tot din Serie A1, şi mai competitivă, iar CSM Târgovişte, campioană a ţării în 2021, vicecampioană în 2022, semifinalistă a CEV Cup învinsă de către ardelence.
La ora deplasării bănăţencelor sub Turnul Chindiei pentru prima întâlnire cu dâmboviţencele în sistemul „cel mai bun din 3 jocuri” cu miza intrării în finala Campionatului Naţional, un instantaneu crâmpei cât un milion de cuvinte din frumoasele deja amintiri conturate de CSM Lugoj în albumul ascensiunii lor spre o finală europeană.
În a cărei atingere competitivii antrenori sârbi au crezut, o manşă a II-a pierdută şi aceasta cu 3:0, gânduri comutate deja în planurile tehnicienilor la asaltul final în Divizia A1.
Tot în Regat, în Argeşul vecin Dâmboviţei, CSM Lugoj cucerea la sfârşit de octombrie 2022 trofeul Supercupei României – o premieră pentru clubul timişean, după 3:1 şi 3:0 în zile consecutive cu campioana CS Volei Alba Blaj şi CSO Voluntari. Iar în Dâmboviţa încheiau excelent anul 2022, pe 28 decembrie, când, în frig, treceau la Târgovişte de vicecampioana naţională locală CSM, câştigătoare clară a setului inaugural, cu 25:15, şi având mingi de set şi în cel de-al doilea, smuls însă de lugojence cu 25:27, după care vizitatoarele mai egalau la seturi şi în cel de-al patrulea. Câştigându-l pe cel decisiv cu 15:12.
Şi n-a fost doar o întâmplare, căci CSM Lugoj a învins şi acasă în returul cu târgoviştencele italianului Caprara, tot cu 3:2 şi după acelaşi scenariu, de la 0:1 şi 1:2 acum nici o lună, pe 11 martie, în sâmbăta premergătoare deplasării la Torino pentru manşa I a finalei CEV Challenge Cup. N-a mai trecut mult, antrenorii sârbi au rămas la fel de ferm cu picioarele pe pământ, şi le-au ghidat pe „albastre” spre prima semifinală de campionat naţional din istoria grupării de pe Timiş, trecând de rapidiste în Giuleşti şi de CSO Voluntari de două ori în Banat, ora revederii cu dâmboviţencele peninsularului Caprara fiind programată. Sâmbătă de la 17:30 pe o scenă naţională, de lângă Turnul Chindiei, peste alte două săptămâni în retur, pe 19 aprilie la Lugoj.
Voleiul s-a înălţat frumos şi a luat prim-planul în acest început de primăvară, lugojencele fiind în pragul celui de-al 39-lea meci oficial în 4 competiţii din 24 octombrie 2022, în nici o jumătate de an, 28 fiind câştigate şi doar zece pierdute. Fără eşec în faţa Târgoviştei, cu unul strâns cu 3:2 pe terenul campioanei din Alba, cu un triumf pe teren neutru contra ardelencelor. „Albastrele” Banatului sunt acolo, în triunghiul la vârf, iar sobrietatea lucidă a antrenorilor din competitiva ţară dublă laureată mondială insuflă acea încredere oţelită ce n-o poate conferi toată exuberanţa picăturii de latinitate într-un ocean slav.