Albaştrii de la "U" şi-au consolidat locul I cu un 3-2 contra arădenilor
„N-avem gloanţe de prima ligă” este realitatea dură zugrăvită de Sorin Grădinaru în privinţa voleiului masculin timişorean. Mai mult, „U” îşi tîrîie zilele în liga a doua, fie şi din postura de lideră a uneia dintre cele 4 serii a cîte patru echipe, fiind nevoită de exemplu să plece în ultima deplasare, la Râmnicu Vâlcea, dimineaţa la ora 5, cu trei maşini.
„Nici o şansă. Zero!” a repetat Grădinaru, referindu-se la vidul de investitori în voleiul local, în condiţiile în care legislaţia este neatractivă pentru potenţialii sponsori. Antrenorul a amintit de modul cum ajungea într-un suflet, în 5 minute, cu bicicleta, la donatori îmblînziţi la suflet să sprijine echipa. „Le explicam că o fac pentru o cauză… Dar în timp mi s-au ros şi mie cauciucurile”, oftează Grădinaru, a cărui echipă a fost ultima dată sponsorizată de firma Gremocom, de materiale de construcţii, pînă în 2007. De-atunci…
„Ţin minte senzaţia sosirii la Politehnica Timişoara. Era ca şi cum ajunsesem la Real Madrid. Chiar aşa simţeam, contînd şi cele măcar două minute pe care le prindeam uneori, la începuturi, din postura de rezervă. Seara era adevărată sărbătoare în sufletul meu, pentru ocazia de a fi prins o frîntură din meci”, rememorează jucătorul de altădată şi profesorul de azi, care, comparativ, pomeneşte de fondul restrîns de voleibalişti şi de nivelul valoric scăzut al competitorilor actuali. „E greu, cu puţini jucători, constrînşi de priorităţile pentru cursuri sau slujbe, să formezi o echipă. N-au contracte, angajamente. Abia îi strîng la antrenamente… Încercam să le găsesc fiecăruia cîte un sponsor în parte dar şi aceste tentative au eşuat. Nu vă spun cît sunt indemnizaţiile lor, ale mele, chiar n-are rost…”, adaugă Grădinaru, care estimează că 100.000 euro ar fi mai mult decît suficienţi pentru prezenţa anuală a Timişoarei în Liga Naţională.
Cu toate acestea, şi aspecte banale ca rezervarea Sălii Universitatea pentru orele de antrenament după-amiaza, de obicei marţea, miercurea şi joia de la ora 17, constituie o problemă în sine, „la ora 18,30 fiind nevoiţi să cedăm locul celor care au închiriat-o pentru agrement, de către angajatori privaţi”.
Iar „U” sigur are nevoie de antrenamente, mai ales după reluarea pregătirilor, în 10 ianuarie, în vederea returului începînd în februarie, contra vâlcenelor şi a lui Pro Volei Arad, în condiţiile în care unii jucători păreau supaponderali la acest sfîrşit de tur, cu situaţii gen 100 kilograme greutate la o înălţime de 1,85 metri.
Cert e că Grădinaru şi elevii săi, mai mult sau mai puţin motivaţi, nu doar strîng fileul după meciuri dar şi întreţin sala, adică pun umărul în situaţia în care nepăsarea cinică la adresa unei ramuri cu tradiţie şi palmares în sportul timişorean lasă nişte reprezentanţi ai urbei la cheremul sorţii. Tot ce-ar trebui este ca un sponsor pasionat de sport să se alăture Universităţii în sprijinirea unei echipe care mai fiinţează din inerţie.
