Un aprig meci de 5 seturi a decis în weekend în favoarea liderului CSȘ Lugoj apartenența primului loc în Seria H a Campionatului Național FRV de volei feminin al Diviziei Speranțe, rezervată categoriilor de vârstă 2000 și 2001.
Sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj a găzduit sâmbătă și duminică al patrulea și penultimul turneu al Seriei H în Divizia Speranțe iar vicecampioanele naționale în Divizia Minivolei, fetele de la CSȘ Lugoj, care la respectivul prim nivel al piramidei juvenile erau depășite la nivel național abia în finala de la București cu CS Dinamo Romprest, și-au confirmat statutul de medaliate pe țară, asigurându-și calificarea de pe locul I în faza semifinală a ”Speranțelor”.

CSȘ Lugoj, cu medaliate la nivel național în Divizia Minivolei, câștigătoare a grupei vestice, Seria H, în Campionatul Național FRV al Diviziei Speranțe, cu doar un eșec în 12 apariții, setaveraj 33:8
CSȘ Lugoj, antrenată de Dorin Horvath, a dispus cu 3:2 de ACS Agroland Timișoara, grupare aflată în primul sezon de participare atât la nivel divizionar cât și juvenil, seturile smulse de vizitatoare, care au câștigat în rest celelalte meciuri ale turneului de pe malurile Timișului, ajutându-le cu atât mai mult să abordeze de pe o poziție confortabilă pe locul secund ultimul turneu al seriei, de luna viitoare.
Divizia Speranțe este alcătuită la nivel național, în întrecerea fetelor, din 12 serii a câte 4 respectiv 5 cluburi, în jumătăți egale, Seria H reunind 5 grupări, pe lângă cele două timișene regăsindu-se și CNS Cetate Deva, CS Șoimii Lipova și CSȘ Caransebeș. Și sunt șanse sporite ca ambele locuri ce duc în faza turneelor semifinale să fie ocupate după ultimul turneu de timișence.
În meciul direct de sâmbătă, aliniind o garnitură mai tânără, promovată de la Minivolei, cu junioare de 2001 și doar una-două de 2000, CSȘ Lugoj și-a fructificat avantajul terenului propriu în fața garniturii de 2000 a timișorencelor, cu inserții din 2001 și 2002, fiind totuși de menționat că cele de pe Bega sunt abia în al doilea an de instruire în tainele voleiului.
A fost așadar a doua victorie directă a lugojencelor la ”Speranțe” în dauna lui ACS Agroland, care se impunea cu 3:0 în turneul de pe teren propriu dar ceda și în jocul direct al reuniunii de la Caransebeș. Ca o altă particularitate a sistemului de desfășurare în serii, câte o formație stă pe rând cu ocazia unui turneu, în cazul celui de la Lugoj neevoluând CNS Cetate Deva, care a fost astfel depășită în ierarhie de ACS Agroland.
Timișorencele au urcat pe locul 2 prin victoriile cu 3:1 cu CSȘ Caransebeș și 3:0 cu Șoimii Lipova, în care, duminică, Dan Mihai Jitaru a rulat tot lotul deplasat la Lugoj. În derby-ul pierdut la limită cu timișencele, Agroland a început cu Ungureanu – cpt., Mitrică, Niță, Constantineanu, Bolea și Trăistaru, din componență mai făcând parte Ulariu, Dăniloaia, Pahomi, Costi și Vuia.
Cel de-al cincilea turneu, fără CSȘ Lugoj, care și-a făcut datoria prin 11 victorii și o înfrângere, va avea loc la Lipova pe 7-8 martie, incluzând meciul dintre Agroland și devence. Implicată într-o altă serie, tare, ardeleană, garnitura de Speranțe a lui CSȘ Bega nu a reușit prinderea locurilor de calificare la semifinale.
Apropo de care, CSȘ Bega și ACS Agroland se vor regăsi la nivelul Diviziei Juniori, cea mai mare, 1996-1997, în a doua decadă a lunii viitoare, 18-22 martie, după care se vor alinia și în semifinalele Diviziei Cadeți (1998/99), împreună și cu CSȘ Lugoj. Începutul lunii aprilie le va reuni pe timișorence la nivelul divizionar al senioarelor, în turneul play-off 1-4 al Diviziei A2 Vest, având de luptat în câte 3 meciuri, inclusiv unul direct, dar și cu CET Govora și învingătoarea barajului dintre CSU Oradea și CSU Medicina CSȘ CNUE Târgu Mureș pentru cele două locuri ce duc la turneul final 1-4 de promovare în elita Divizia A1, reunind și două cluburi din estul țării.