”N-am prins o zi prea bună. Mai mari, mai bune”: Dinamo – Agroland 3:0 și continuare în 5-8

ACS Agroland n-a făcut față asaltului final pentru pătrunderea în ”careul de ași” al Diviziei Juniori în cadrul turneului final de la Brașov al Campionatului Național FRV de volei feminin, timișorencele fiind depășite de CS Dinamo Romprest București cu 3:0, în ultima etapă din prima fază a finalelor, meci jucat vineri de la ora 18.

ACS Agroland Timișoara a găzduit în weekend două jocuri în sala Universității, sâmbătă la senioare, 2:3 cu CSU Oradea, iar duminică în Divizia Juniori, 3:1 cu CSȘ Bega Timișoara”Fără schimbări este extrem de greu și nici n-am prins o zi prea bună, am mers mai slăbuț. N-a mers, am încercat toate variantele posibile, dar n-a fost momentul nostru. Dinamo, mai bune, mai mari. La anul însă va fi altă poveste. Era prea greu acum, și cu căpitanul Ioana Ordean accidentată, și cu condițiile impuse de criteriile de vârstă…” a explicat antrenorul Dan Mihai Jitaru după înfrângerea cu 14:25, 12:25, 13:25, în care a fost introdusă și Niță, la prima apariție în turneul final de sub Tâmpa.

În consecință, CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, care a învins astăzi și pentru a doua oară cu 3:0 în celălalt patrulater al fazei finale, pe CS Slen 90 Cernavodă, încheind astfel prima, cu 3 victorii, cealaltă serie, va evolua în semifinale cu Dinamo, a doua în grupa timișorencelor, pe când CSȘ Blaj și CSM Satu Mare vor lupta pentru celălalt loc în partida cu trofeul pe masă.

ACS Agroland a fost redirecționată în schimb spre zona valorică 5-8, urmând a juca sâmbătă de la ora 12 cu Colegiul Național Nicolae Titulescu Craiova, a patra și ultima în cealaltă serie a finalelor, cu 3 eșecuri pe linie cu 3:0. În celălalt meci din 5-8, CS Slen 90 Cernavodă – CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea.

Cinci din cele 6 jocuri ale seriei târg-mureșencelor antrenate de timișoreanul Ciprian Dîrnescu s-au încheiat cu 3:0 iar 4 din cele șase meciuri ale seriei bănățencelor s-au soldat cu același scor.

ACS Agroland a încheiat grupa finală pe locul 3, cu bilanțul 3 1 0 2 3:7 3 puncte, și ar putea încheia în cel mai bun caz pe poziția a cincea în ierarhia finală a sezonului 2014-2015 la junioarele ”mari”, de 1996/7, în cazul unei victorii sâmbătă cu oltencele dar și a unui succes duminică, la locurile 5-6.

 

 

Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Juniori: