O sugestie ministrului Novak, MTS. ”Inexistenta” să fie numele noii săli de sport a Timișoarei

Într-o lună martie în care principala sală de sport din judeţul Timiş, „Constantin Jude”, va găzdui în data de 22, miercuri seara, returul unei finale de cupă europeană, CSM Lugoj – Reale Mutua Fenera Chieri, în CEV Challenge Cup la volei feminin, revine inevitabil în discuţie mult vehiculata ridicare în Timişoara a unei noi săli polivalente. Vechea „Olimpia” are peste o jumătate de secol dar încă este aşadar „colac de salvare” pentru organizarea unor meciuri de nivel mai înalt, însă cât o vai mai şi „duce” pe cont propriu această unică tribună? Capac la toate, pricopsită postdecembrist în imediata vecinătate cu pompe de alimentare cu combustibil, amplasate la nici 50 de metri distanţă.

Scurt şi la obiect.

I s-a tot reproşat peste ani cotidianului Sporttim de către oameni în totală necunoştinţă de cauză că articolele ar fi „prea lungi”, ba chiar ”mult prea lungi”, când de fapt sunt relativ ”scurte” în raport cu consemnările presei de calitate din ţări în care acest domeniu are o istorie. Dar cum standardele după ureche ale presei postdecembriste au tot retezat treptat lungimea articolelor, raportarea se face din nefericire la ”noul normal”.

Aşa încât ne conformăm, pentru a nu mai „obosi” şi „plictisi”.  

Iar capitala Banatului, în 2023 şi „capitală culturală europeană”, ar avea imperativă nevoie de mult, mult „combustibil” alocat insuficientei şi deficitarei sale infrastructuri sportive, necesitate în privinţa căreia din paginile acestei publicaţii au fost lansate o sumedenie de semnale de alarmă, de mai bine de un deceniu.

Fără ecou, noua polivalentă din vecinătatea Bazei II – UPT, aşadar măcar o nouă sală în plus, rămânând nefinisată la mai bine de un deceniu de la ultimul termen de predare.

„Prevenţia” din partea autorităţilor n-a existat, în sensul de a întreţine, îmbunătăţi şi construi un „stoc” durabil ca parte a unei strategii cu bătaie lungă în privinţa infrastrucurii sportive a Timişoarei, preîntâmpinând astfel nevoile evidente ale arenei sportive pe malurile Begăi, aşa încât s-a ajuns într-o situaţie limită, în care, pe fondul degradării sau chiar sacrificării unor baze, capitala Banatului să rămână „într-un picior” la acest capitol. Necesităţile devenind stringente.

Organizarea returului voleibalistic cu un trofeu continental pe masă sub egida Confederaţiei Europene de Volei în vechea „Constantin Jude” salvează aparenţele, lăsând impresia că Timişoara ar putea încă „duce” la acest nivel competiţional în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a infrastructurii sportive necesare, însă nevoile arenei sportive de pe Bega sunt reale şi chiar imediate. 

Iar cum vorbele nu sunt probate de fapte, apropierea fiecărei campanii electorale aducând implicit de zeci de ani doar o realimentare a speranţelor deşarte în această privinţă pe adresa iubitorilor sportului din Timişoara, şi cum tot s-a avântat Ministerul Tineretului şi Sportului să mai redenumească unele săli de sport din ţară, căci e mai lesne a schimba denumiri decât a ridica edificii, i-am sugera grăbitului ministru Novak ca, până una alta, ”Inexistenta” să fie alegerea de pe lista MTS pentru numele unei săli de sport de pe Bega, fie cea „paralizată” de peste un deceniu fără a fi finalizată, fie cea din proiecte, viitoarea „adevărată Polivalentă”. „Micuţa” nefinisată lângă Baza II – UPT fiind „falsa”. 

Resorturile ironiei şi hazului de necaz, printre ultimele într-o situaţie într-atât de serioasă a „pacientului sportiv” din Timişoara, în condiţiile în care sumedenia de semnale S.O.S. lansate peste ani din aceste pagini a mai erodat şi din răbdarea jurnalistului, tot om şi el. Care va să zică nu doar publicul cititor nu ştie încotro se grăbeşte mereu într-atât de mult şi de ce, încât răbdarea necultivată să-i lase falsa senzaţie şi convingere că s-ar confrunta cu lecturarea unor consemnări „mult prea lungi”, ci şi ziariştii ar trebui să-şi şlefuiască răbdarea. 

Despre gruparea oaspete din Italia a returului finalei Challenge Cup de la Timişoara cu CSM Lugoj, Reale Mutua Fenera Chieri, detalii într-o consemnare anterioară, la această legătură. Ultimele rezultate din Divizia A1 de volei feminin şi programul rundei finale a returului, în care CSM primeşte sâmbătă de la ora 18:30 la Lugoj vizita vicecampioanei CSM Târgovişte, pe coloana clasamentului la zi a secţiunii Volei.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 40

 


Ultimele articole din categoria Volei: