Pe când retrogradul preşedinte Mircea Chiş, din cauza căruia clubul Universitatea Timişoara nu găzduieşte cu anii conferinţe de presă, forţează antrenorii să nu discute cu Sporttim, noi continuăm campania „Timişoara, înalţă fileul!”

Comunicarea este cheia convieţuirii în comunitate iar comunicarea cu presa este vitală oricărui club sportiv, însă nu acestea sunt şi reperele retrogradului preşedinte al grupării CS Universitatea Timişoara, Mircea Chiş, care nu doar că n-a mai organizat de ani de zile o conferinţă de presă în numele principalei grupări studenţeşti din oraş, dispunând de o serie de secţii sportive, dar i-a şi constrâns pe profesorii antrenând formaţii din discipline de echipă cu minge să nu mai discute cu Sporttim.

Cea mai lesne modalitate pentru un club sportiv să-şi facă cunoscută activitatea, să-şi contureze o imagine, bineînţeles cît mai pozitivă, este prin intermediul mass-media, însă în cazul „Universităţii” sub conducerea lui Mircea Chiş este vorba despre o mentalitate şi abordare de genul unei cetăţi sub asediu. Totul ferecat şi zăvorât.

O combinaţie de dispreţ la adresa ziariştilor localnici dar şi de oarecare temere în eventualitatea unor demersuri jurnalistice care ar putea dezvălui una-alta, îl fac pe preşedintele Chiş să se ţină cât mai departe de orice altfel normale întrevederi pe relaţia club – presă, creând astfel „Universităţii” un sever deserviciu de imagine. Aşa pare, de parcă „U” ar evolua în circuit închis sau în prohibiţie, undeva „sub radar”.

Există însă aici un paradox, deoarece majoritatea conferinţelor de presă, mai ales la nivel local, reunind grupări fără cele mai mari performanţe şi ziarişti cel mult corespondenţi sau colaboratori ai unor trusturi naţionale, se reduc cel mai adesea la aceleaşi „plăci” convenabile celor din cluburi, fără a fi zgâriate de interogaţii abrazive, banale dări de seamă care se regăsesc în articolele aproape propagandistice consemnate ca atare fără a reprezenta neapărat realitatea, ci trunchiată în culori desigur vii, pe când jurnalismul, din păcate nepracticat, reprezintă exact cu totul altceva, şi anume, mai pe şleau şi în termeni populari, consemnarea unor fapte, întîmplări şi realităţi despre care alţii nu vor să se afle.

Ori fix aşa ceva n-ar transpira în urma unei biete conferinţe de presă, de unde că, pe de-o parte, Mircea Chiş flatează fără să vrea mass-media sportivă locală, chit că de fapt o ignoră, închipuindu-şi-o ca fiind într-atât de tare încât l-ar scutura la un tete-a-tete, când evidenţele înfăţişează însă o consemnare neinchizitorie şi robotică a „succesurilor” şi rozaliului mereu optimist, iar pe de altă parte într-adevăr trebuie că se fereşte de ceva, căci altfel nu s-ar căzni întru asemenea precauţii peste ani.

Iar de la a nu susţine o banală campanie de promovare a propriilor sportivi din club până la a-şi aproape teroriza antrenorii să nu care cumva să discute cu cotidianul nostru n-a mai fost decât un pas, mai nou şi un alt antrenor fiind pus în ingrata şi deloc necesara postură de a ne explica spăşit că nu mai poate declara nimic. Un silenzio stampa impus de la conducerea clubului, „varianta Chiş”.

Vedeţi Dumneavoastră, o asemenea constrângere doar ne-a oferit idealul prilej de a ne raporta ca surse de informare şi de a prezenta lucrurile şi dintr-un alt punct de vedere, cu atât mai interesant prin ineditul său, întorcându-se cu atât mai mult asemenea unui bumerang împotriva minusurilor pe care Mircea Chiş se strofoacă să le facă invizibile la gruparea pe care cu incompetenţă a tot declasat-o, iar un exemplu a fost oferit cât se poate de recent: http://sporttim.ro/handbal/gavril-kozma-antrenor-al-lotului-national-aducand-ultimele-3-medalii-internationale-pentru-handbalul-din-romania-dupa-u-timisoara-csm-slatina-21-34-in-spatele-progresului-slatinei-e-foarte-multa

Căci, desigur, marile probleme sunt tocmai în handbalul feminin, asta după ce voleiului feminin i-a pus lacătul, acum pentru al patrulea sezon la rând. Iar problemele au luat o întorsătură dramatică de dată recentă, când cu „tăierea” bonurilor de masă ale jucătoarelor, de parcă retragerea brumei de minime condiţii oferite ar stimula performanţele sportive, când de fapt neajunsurile rezidă exclusiv în defectuosul manageriat peste ani al clubului.

Însă iată că unii s-au cam lămurit şi ei, şi săturat pe bună dreptate, cazul Dairei Ghiocel fiind elocvent, junioara I solicitând dezlegarea de la club, şi s-ar putea ca altele să-i urmeze, indiferent dacă o vor face sau nu noi urmând să consemnăm exact ce a dus la nefericita situaţie în care se regăsesc handbalistele Timişoarei.

Până atunci însă, dat fiind că mâine are loc un derby Timişoara – Arad, CS Universitatea – ProVolei, în etapa a IV-a a Diviziei A2 Vest, cu voleibaliştii de pe Bega lideri ai seriei, continuăm şi astăzi campania „Timişoara, ridică fileul!”, prin a reaminti şi a arăta obrazul unora ca Mircea Chiş sau autorităţilor locale şi judeţene, care nu s-au sinchisit că elevii lui Sorin Grădinaru vor repromova din nou în elita A1, şi să fi anticipat şi pregătit ca atare momentul necesarei susţineri a sextetului de băieţi modeşti, la locul lor şi fără mari pretenţii.

Căci cel mai mare vot de blam pentru sportul timişorean rămâne continuarea tratamentului la rece aplicat voleiului său divizionar, subfinanţat şi ignorat, Sporttim continuând campania de conştientizare în privinţa faptului că „studenţii” ar fi trebuit de fapt să redebuteze în elita masculină Divizia A1, conform promovării adjudecate pe merit pe teren dar incompatibilă cu nivelul scăzutei susţineri a echipei.

Aşadar într-un acelaşi oraş în care în vara lui 2012 şi mai apoi s-au alocat substanţiale fonduri pentru încropirea unei grupări fotbalistice secund-divizionare prin deturnarea promovării Recaşului în B2, „proiectul” de pe „Dan Păltinişanu” ajungând recent să joace acasă în Liga 1 cu vreo 750 de spectatori în tribună, nu s-au găsit însă resurse în momentul unei pe drept obţinute şi meritorii reveniri a voleibaliştilor în primăvara acestui an în elita A1, chit că la fileu ar fi nevoie de susţinerea unui lot de doar 12 sportivi, cu contracte mai mici decât în fotbal. 

Acest contrast paradoxal infirmă ideea trâmbiţată în privinţa susţinerii performanţei şi aduce mai mult a favoritisme interesate şi pură ignoranţă.

Drept urmare, elita voleibalistică masculină A1 a demarat într-un număr impar de cluburi, şi tocmai fără Timişoara la start, a cărei Universitatea a fost obligată să o ia de la capăt pe drumurile spre Câmpia Turzii, Dej, Cluj, Târgu Mureş, Oradea, Arad, Caransebeş şi Râmnicu Vâlcea, într-un A2 Vest de care cu siguranţă i s-a acrit. E drept, cheltuielile ar fi fost mai mari în A1, cu deplasări „mamut” la Constanţa, Galaţi, Piatra Neamţ şi Bucureşti, chiar două, plus până la Craiova dar şi în nord-vestul ţării, la Baia Mare, Cluj, Dej, Şimleu Silvaniei şi Zalău, însă Timişoara sportivă şi-ar fi putut spăla cu această ocazie păcatele în faţa unui sextet lăsat să se chinuie fără sorţi de izbândă la ora altei meritorii promovări în A1. 

N-a făcut-o, iar noi vom tot reaminti acest fapt, măcar pentru a-i face pe cei în cauză să se ruşineze, deşi nu dispun de asemenea resorturi în sărăcăciosul bagaj emoţional.

Cât despre fete, situaţia este mult mai dramatică, Timişoara nemaiavând măcar o secund-divizionară deja în al 4-lea sezon la rând, deşi CSM Lugoj e capabilă să devină vicecampioană balcanică iar Caransebeşul are trupă de liga a doua.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: