Cel mai galonat antrenor al voleiului juvenil autohton a cîrmit cu greu Tomisul spre victorie, de la 0:2, vineri de la ora 16, în sala „Profesor Mircea Albu” din Timişoara, experimentatul Iulian Rădulescu admiţînd la final atît că gazdele „au echipă bună” cît mai ales că extremele geografice ale ţării nu trebuiau nicidecum plasate într-o aceeaşi serie a semifinalului Diviziei Cadeţi, din totalul de 5 turnee disputate în paralel în ţară. Mult mai tînărul său omolog timişorean, Dan Mihai Jitaru, speră însă că şi cu 2:3 se poate califica în urma dobrogenilor, bineînţeles, cu condiţia ca CSS Bega să cîştige sîmbătă şi duminică, la zero…
“A fost un meci tensionat, în care, ţinînd cont de deplasarea foarte lungă efectuată de echipa noastră, 18 ore pe drum, ne-am adaptat mai greu la sală. Timişoara are o echipă bună şi ambele am merita în turneul final. Dar cred că ne-a lucrat cineva aici, să scape de una dintre formaţii, nu ştim de care. Ar fi trebuit plasate în serii semifinale diferite, nu în aceeaşi serie – mai ales cu distanţa dintre oraşe”, ne-a spus reputatul antrenor principal al Constanţei, Iulian Rădulescu, după triumful cu 3:2, de la 0:2, în prima zi a turneului semifinal de la Timişoara. În care, nota bene, mai participă alte două… extremităţi geografice, Oradea şi… Botoşaniul. Cam straniu, nu-i aşa?