Ramificaţii indirecte, imperceptibile şi neconştientizate ale globalismului progresist din gama „libera circulaţie a forţei de muncă”. Tragi pe post de profesionist într-o ţară străină la un biet loc 5 într-un volei „municipal”, în timp ce „acasă” fiica de gimnaziu îţi este ucisă prin împuşcare în masă, în şcoala unei capitale europene

A jucat din 1994 la Partizan Beograd iar apoi în Franţa, Muntenegru şi ulterior înapoi în Hexagon în blocajul altor două cluburi, după care a antrenat din 2008 patru grupări diferite din Serbia natală, intercalând un sezon în Slovenia, iar de anul trecut în România, lotul masculin al Sport Club Municipal Zalău, cariera-i sportivă de aproape 3 decenii ca voleibalist şi în continuare în spaţiul tehnic – dintre care vreme de 14 ani în străinătate – fiindu-i zguduită miercuri din afara terenului, la aflarea tragicei veşti de „acasă”, de la Beograd, că fiica sa, elevă de gimnaziu, se număra printre cele cel puţin 9 victime prin împuşcare letală într-o unitate de învăţământ din capitala ţării vecine. Antrenorul Dragan Kobiljski coborând fileul în bernă pe când trăgea cu sălăjenii la prinderea locului 5 în meciurile finale de clasament în Divizia A1 a FRV, Rapid câştigându-l sâmbătă pe primul cu 3:0 în capitală.

Orice consemnări din lumea arenelor sportive pălesc în semnificaţie în umbra unor asemenea tragedii tot mai frecvente în societatea zilelor noastre, tragedii care şi îndeamnă pe de altă parte la cugetare şi meditaţie în raport cu numeroase faţete şi din diferite puncte de vedere vizavi de dramele existenţiale ale omului mileniului 3.

Iar una dintre temele de profundă meditaţie care s-ar putea contura la o adică în urma unei tragedii de genul acesta, ţinând de decesul violent al unei fete în vârstă de 13 ani, la şcoală fiind, pe când tatăl său activa în străinătate, în sportul competiţional, este legată de preţul plătit prin prisma consecinţelor ramificaţiilor opţiunilor adoptate de oameni în căutarea hrănirii motivaţiei ce le călăuzeşte calea, fie şi departe de cei dragi.

Desigur, abstractizăm tematica prin a nu cunoaşte circumstanţele familiale exacte, care sunt de natură privată şi implicit nu sunt de comentat, însă, indiferent de acestea, tragedia morţii violente a unei fete de numai 13 ani, la şcoală fiind, l-a surprins fără doar şi poate absolut nepregătit şi cu „garda jos” pe părintele activând peste hotare, departe de fiica victimă a unei asemenea orori.

Ştirile curg în sensul că miercuri un adolescent a deschis focul într-o şcoală din centrul Beogradului, provocând moartea a cel puţin 9 persoane, printre care elevi şi un gardian, iar una dintre victime e nimeni alta decât fiica unui ex-voleibalist sârb, Dragan Kobiljski, care – iar aici apare în discuţie „legătura cu străinătatea” şi stârneşte atenţia şi în arena sportivă carpatină, tocmai era din plin implicat în pregătirea ultimelor meciuri din Campionatul Naţional al FRV, pe cale de completare a primului său sezon în preajma fileelor din România, în spaţiul tehnic. 

Săptămâna în curs aducându-i în program alte întâlniri ale sălăjenilor cu giuleştenii din seria de jocuri directe pentru stabilirea ocupantei locului 5 în ierarhia finală a Diviziei A1 în ediţia 2022/3, dar transformându-se într-una îndoliată prin tragica veste primită „de-acasă”.

Căci „casa” antrenorului principal în vârstă de 51 de ani e locul în care-şi şi croia cariera de voleibalist în blocajul alb-negrilor lui Partizan Beograd, între 1994 şi 1997, club al cărui antrenor asistent şi avea să ajungă peste ani, în 2009-2010, revenit după un îndelungat pelerinaj ca jucător pe la grupări din Rennes – mai întâi şi mai-nainte, unde a şi activat cel mai mult, 4 campanii, respectiv Podgorica, Ajaccio şi Toulouse. 

Kobiljski mai avea a activa tot ca antrenor asistent şi la AHC Volley Ljubljana între 2010 şi 2012, devenind principal al Crvenei Zvezda Beograd între 2014 şi 2019, iar apoi tot în Serbia natală, din 2019 până-n 2022 la Radnicki Kragujevac, înainte de a opta pentru primul angajament ca antrenor „plin” peste hotare, anul trecut, la întâia sa experienţă în România, în spaţiul tehnic al prim-divizionarei masculine de seniori a Municipalităţii din Zalău, o „fortăreaţă” cu renume la fileul intern.

Numeroase pot fi motivele care-i determină pe cei angrenaţi în diferite capacităţi în lumea sportului să adopte deciziile legate de cursul carierei, într-un evantai variind de la aspecte de natură strict profesională la unele asociate şi faţetelor curente vieţii de zi cu zi, iar una dintre opţiuni, pe fondul liberei circulaţii a persoanelor şi accesului înlesnit la o „piaţă a muncii fără meridiane”, aduce inevitabil în calcul varianta activităţii peste hotare, undeva „departe de casă”.

Evident, cu avantajele şi dezavantajele sale, un grad de risc cu potenţial dăunător între dezavantajele unei asemenea alegeri dovedindu-se a exista în forma sa cea mai copleşitoare prin cele tocmai trăite de antrenorul sârb al celor din Zalău, aflând într-o ţară străină, undeva departe de „casă”, că pe propriile meleaguri fiica a fost victimă inocentă a unei morţi violente, deşi la şcoală fiind, la frageda vârstă de 13 ani. 

Nenumăraţi oameni au devenit treptat tot mai mult captivi reflexului condiţionat, ca o a doua natură, reflex intrat în obişnuinţă, de a lua drept firească şi normală activitatea profesională departe de casă, peste hotare, activitate ca principală „ancoră” a deciziei şi necesităţii persoanei de a-şi duce o vreme viaţa într-un anumit loc din străinătate, cu beneficiile indiscutabile ale unei asemenea opţiuni, dar în orice caz nu în proximitatea celor dragi, ca parte neplăcută a lucrurilor, iar circumstanţele acestei tragedii punctuale pot induce rumegarea întrebărilor conturate pe seama tendinţelor încetăţenite mai ales în societăţile mai „mobile” ale rasei caucaziene, având de-a face cu „a fi plecat de-acasă”. 

Pentru îmbunătăţirea propriei activităţi profesionale? Pentru o experienţă nepreţuită de viaţă? Pentru un pas înainte în aşa-zisa „carieră”? Pentru o remunerare superioară? Pentru o recunoaştere mai amplă a valorii profesionale? Pentru un statut social îmbunătăţit? Pentru o deschidere mai mare spre lume? Pentru simpla schimbare a locului şi a… norocului? Din anumite alte interese? Din curiozitate vizavi de cultura şi tradiţiile ţării de „adopţie”? Iar motivele ar putea curge gârlă, o întrepătrundere a unora dintre acestea concurând adesea la alegerea pasului următor. 

Indiferent însă de motivaţia fiecăruia, ceva stă însă la baza tuturor acestor opţiuni, acel ceva în absenţa căruia n-ar mai fi cântârite avantajele şi dezavantajele unei „pribegii”, şi anume fereastra tot mai accesibilă, înadins tot mai accesibilă, astfel concepută şi structurată spre „societatea deschisă” din agenda agenţilor globalizării, urzitori abil deghizaţi ai „internaţionalei socialiste”. 

Crezând cu tărie în estomparea identităţilor naţionale, astfel erodate şi prin libera circulaţie a „forţei de muncă”, potentă momeală într-o lume în care omul a fost incremental condiţionat psihologic a lua drept „bună” şi firească identificarea sa cu activitatea pe care o prestează, şi în jurul căreia tot restul ar gravita, când de fapt, prin însăşi natura umană, paleta existenţială este cu mult mai complexă, diversificată şi spirituală în profunzimea sa.

Omul a devenit treptat „robotul” – „sclav al activităţii pe care o desfăşoară”, prin inocularea de care a avut treptat parte în jocul social. Căruia i-a dat fără doar şi poate curs, căci altfel n-am fi părtaşi Babiloniei zilelor noastre.

Şi toate-ar fi bune şi frumoase cu-această Babilonie, iar cel mai probabil, în cazul exemplificat, ca antrenorul de volei sârb să nu fi putut nicidecum preîntâmpina şi nici evita tragedia de la şcoala belgrădeană nici dacă ar fi activat actualmente în capitala Serbiei, dar în orice caz n-ar fi primit „în pribegie” tragica veste, undeva rătăcit pe hartă în Sălajul României, dar în tot cazul „departe de casă”, despre oroarea derulată şi pe pielea propriei fiice în oraşul în care a trăit şi a iubit, în care a activat şi avea parte de urmaş.

Pierderea cuiva într-atât de drag, din familie, putând fi cu-atât mai dureroasă cu cât aflarea veştii tragediei te găseşte undeva departe de „casă”, undeva în străinătate, peste hotarele locurilor de baştină în care urmaşul îşi găsea sfârşitul.     

„Când pisica nu-i acasă / Şoarecii joacă pe masă”, iar în vreme ce nenumăraţi adulţi dar nu şi maturi ai vieţii moderne se predau matricii supralicitatei „activităţi profesionale” şi a „job”-ului atotputernic peste hotare, părtaşi învârtirii caruselului „divertismentului” luând ochii şi distrăgând atenţia de la aspectele existenţiale de profunzime, noile generaţii ca victime ale (dez)ordinii societale în care au ajuns să crească recurg la refularea traumelor deja instalate şi printr-un parşiv „import” de natură dubioasă, în cazul în speţă, de la Beograd, semnalându-se în ceea ce priveşte atacul purtat de elevul în vârstă de 13 ani, conform TVR Info, că în Serbia unele voci consideră că o cauză a tragediei ar fi legată de „stilul de viaţă” occidental ce a pătruns în ţară, inclusiv jocurile video.

Dac-ar fi avut antrenorul o premoniţie sumbră în privinţa acestei orori, ar mai fi optat oare pentru a activa undeva la sute bune de kilometri de casă? Ori ar fi rămas „loco”?       

Tindem a aprecia că nu i-ar mai fi ars a profesa peste hotare, iar prin prisma întrebării de mai sus, dar şi a răspunsului evident, se pot detecta ceva mai limpede şi alte efecte indirecte dar altfel neconştientizate şi imperceptibile ale globalismului progresist, în acest caz din gama „libera circulaţie frontalieră a forţei de muncă”. Să te duci să tragi într-o ţară străină la un biet loc 5 într-un campionat de volei inferior valoric celui de pe propriile meleaguri, în timp ce acasă fiica de gimnaziu îţi este ucisă prin împuşcare în masă, în şcoala unei capitale europene.

Sau cum nu mai putem fi străjeri stăpâni ai destinelor din propria „cetate” de baştină, ci pribegi şi constatatori de la distanţă, cu inima frântă, ai consecinţelor subtile ale „noii ordini” a lucrurilor chiar şi pe pielea celor dragi, şi chiar „acasă”, acea „casă” lăsată descoperită cu fiecare plecare în plus, tot mai lipsită de apărare şi vulnerabilă pe fondul amplificării haoticului din viaţa socială a mileniului 3.

În faţa unei asemenea tragice pierderi „acasă”, orice motivaţie profesională şi de o altă natură, fie de exemplu aceasta salarială, păleşte absolut în semnificaţie „în deplasare”. Fileul românesc a devenit de ani buni o a doua casă pentru mulţi profesionişti din suflarea voleiului sârbesc, ofertele din Carpaţi clipindu-le cu vino-ncoa, ban drept „ochiul dracului” din partea unui sport divizionar mioritic mai puţin înzestrat genetic şi mai modest valoric în profunzimea sa decât cel de peste graniţa sud-vestică, dar mai risipitor la pungă pe seama pârghiilor unse într-o societate coruptă precum cea „tricoloră”, însă oricât de ospitalieră ar fi o asemenea „a doua casă”, nimic n-ar înlocui de fapt apropierea de cei dragi, iar cu atât mai mult pierderea lor de o manieră tragică, percepută „de la distanţă”.

Toţi banii contribuabililor zălăuani, regăsiţi şi în finanţarea clubului sportiv „Municipal” al locului, inclusiv pentru drepturile salariale ale unor antrenori sau sportivi profesionişti de peste hotare – care va să zică profesionişti dar totuşi activând la o grupare cuplată administraţiei locale „publice de stat”, n-ar putea astupa golul lăsat printr-o asemenea pierdere suferită „în pribegie” şi departe de casă de un tată a cărei fiică îşi găsea sfârşitul violent rămasă „acasă” fiind.     

Şi unde oare ar fi aşadar fina linie de demarcaţie între un izolaţionism protector sănătos şi un liberalism moderat? Mutată ar trebui în orice caz mult de tot, ajunsă fiind a fi călcată în picioare în zona crepusculară a liberalismului deşănţat şi fără limite. Ai cărui complici direcţi sau indirecţi tindem a fi, fără conştientizarea efectelor pe termen lung. Iar timpul chiar le va dovedi pe toate, însă pe pielea generaţiilor viitoare, şi ferice de cei ajunşi deja la o anumită vârstă, a nu fi nevoiţi prea mult a experimenta din oferta plină de piste false şi capcane a zilelor noastre.   

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 8

 


Ultimele articole din categoria Volei: