Sorin Grădinaru plombează retrogradata U Timişoara

Secund-divizionara de volei masculin Universitatea Timişoara este în pragul definitivării lotului în urma sosirii a 3 tineri jucători, tot voleibanat.wordpress.com anunţînd că Sorin Schiesz, căpitan şi antrenor secund al galben-albaştrilor în sezonul trecut, parcurs în elită, se va alătura şi catedrei de volei junioare de la „pepiniera” CSŞ Bega, în vreme ce liberoul Olar a părăsit însă Banatul pentru o nou-promovată ardeleană.

Albaştrii Universităţii, cu un lot remaniat după retrogradare, revin de luna viitoare la deplasări de genul celei la Arad, în care se impuneau la zero în sezonul promovant 2010-´11, după experienţa celor 25 de jocuri în elită

Universitarii vor evolua în noua ediţie în Divizia A2 Vest, liga secundă a voleiului nostru masculin, portalul oficial www.frvolei.ro nepublicînd însă pînă la această oră componenţa definitivată a seriilor precum şi programul competiţional. Totuşi, noutăţi ar fi…

În aceste zile, Sorin Grădinaru a rezolvat ”lipiturile” care mai erau de făcut la formaţia timişoreană (scrie www.voleibanat.wordpress.com). Astfel, putem vorbi de trei jucători noi, veniţi de la divizionare secunde din România. Pe postul de ridicător a venit Radu Mirea în vârstă de 19 ani de la CNMB Râmnicu Vâlcea. De la Ştiinţa Bacău a sosit pe malurile Begăi, Vlad Stănoiu în vârstă de 22 de ani, care poate evolua atât ca trăgător în zona 4, dar și ca universal. Cel din urmă este Bogdan Toma de 19 ani, pe postul de libero, sportiv adus de la CFR Bucureşti. Sorin Grădinaru l-a mai avut în probe și pe Paul Borchescu, de la CSŞ Bega Timişoara, dar tehnicianul ”universitarilor” nu este sigur încă dacă acesta va rămâne sau nu la echipă. În următoarele zile sportivii au programată vizita medicală, urmând ca săptămâna viitoare să fie făcute legitimările și stabilită formula finală a lotului.

Sorin Schiesz a susținut joi examenul pentru a putea suplini postul lui Ciprian Dârnescu, antrenor detașat la Centrul de Excelență de la Târgu-Mureș. Voleibalistul Universității Timișoara a avut de ”înfruntat” o probă teoretică și una practică, la care nu a avut niciun contracandidat. Directorul Clubului Sportiv Școlar din Timișoara, Romulus Raşca, a declarat: ”Schiesz a fost singur pe post și va face parte din catedra de fete alături de Cerasela Șerban și Ramona Rosoca. Va avea de pregătit cel mai probabil o grupă începătoare”. Sorin Schiesz va suplini postul lui Ciprian Dârnescu, până în momentul în care acesta va hotărâ să se întoarcă. ”Sper să mă descurc. Voi face ceea ce trebuie să fac, și voi consulta și manuale de specialitate dacă este nevoie”, a spus timișoreanul pentru www.voleibanat.wordpress.com. Schiesz are 31 de ani și a mai făcut parte din banca tehnică a echipelor masculine CS TORPI Tg. Mureș și Universitatea Timișoara, în perioada în care acestea au evoluat în primul eșalon voleibalistic.

Sportivul în vârstă de 22 de ani Paul Olar va evolua pentru o grupare ardeleană nou-promovată, după ce în ultimele trei sezoane a purtat tricoul Universităţii Timișoara. Oficialii de la Șimleul Silvaniei consideră că voleibalistul va aduce un plus echipei care a promovat anul acesta în primul eșalon. Conducerea ardeleană a avut de ales pentru postul de libero între Paul Olar și Doru Ghimeș ( fost jucător la Universitatea Cluj), și în cele din urmă l-a ales pe tânărul băimărean. ”Sunt mulțumit de felul în care joacă. Desigur, se observă faptul că vine după o perioadă de câteva luni de pauză, dar orice sportiv poate evolua”, a spus antrenorul ardelenilor, Mircea Abraham. Sportivul este de asemenea încântat de noua echipă și consideră că a făcut un pas în față în cariera sa de jucător. ”Mă bucur că voi juca pentru cei de la Șimleul Silvaniei. Condițiile de aici sunt bune și sper să obțin rezultate pozitive cu noua echipă. Vorbim de o formație tânără, sponsori și jucători cu experiență”, a mai spus Olar. Paul Olar are 22 de ani, evoluează pe postul de libero, 1.77 înălțime și în ultimele trei sezoane a jucat pentru Universitatea Timișoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 27

 


Ultimele articole din categoria Volei: