Timișoreanca Laura Molnar, cea mai bună la primire în jocul România – Rusia, dar eșec la debutul în preliminariile Mondialului… 1:3

Cu antrenorul timișorean Ciprian Dîrnescu la cârma reprezentativei sub 20 de ani a României și cu concitadina sa Laura Molnar, din generația 1997, cea mai exactă la primire în meciul de debut al preliminariilor Campionatului Mondial de volei feminin U20, ”tricolorele” au cedat în această seară la București selecționatei Rusiei, cu 1:3, în primul din cele 3 jocuri în 3 zile, într-o foarte dificilă serie patrulater.

Liberoul Laura Molnar, pe vremea când încă era în tricoul lui CSȘ Bega Timișoara, la începutul acestui deceniu

Liberoul Laura Molnar, pe vremea când încă era în tricoul lui CSȘ Bega Timișoara, la începutul acestui deceniu

 

Bucureștiul găzduiește până duminică una dintre cele 5 grupe ale preliminariilor europene, doar prima clasată și ocupanta locului secund cu cel mai bun punctaj din cele cinci serii urmând a li se alătura Serbiei și Sloveniei în faza secundă a preliminariilor, din 14-17 mai, când vor fi decise cele două naționale cu drept de participare la Mondialul feminin sub 20 de ani, din vară, din Cipru.

Româncelor le-au fost hărăzite niște oaspete de prim rang, în special Rusia și Germania, iar rusoaicele s-au dovedit a fi o nucă mult prea tare în seara inaugurală a patrulaterului: 1:3 (26:24, 12:25, 9:25, 21:25).

Totuși, elevele lui Ciprian Dîrnescu și Nicoleta Iatan și-au adjudecat în 28 de minute primul set, impunându-se pe final cu 26:24, de la 23:24. Ulterior, vizitatoarele au condus încă de la prima minge în seturile 2 și 3, câștigate în 20 respectiv 18 minute, și au întors soarta celui de-al patrulea, de la 17:12 la 18:18 și apoi 19:22, tranșându-l în 27 de minute, la capătul a peste o oră și jumătate de joc.

Laura Molnar, lansată de CSȘ Bega Timișoara și ajunsă în 2011 la Centrul Național de Excelență de la Târgu Mureș, a avut cea mai mare acuratețe la primire, liberoul din generația 1997 înregistrând un procentaj de reușită de 40%, superior celui al rusoaicei Sperskaite (23%).

Molnar nu este la prima experiență la nivel internațional în truosul ”tricolorelor”, caz valabil și pentru selecționerul timișorean Ciprian Dîrnescu, care, după cele 3 medalii la nivel național adjudecate cu CSȘ Bega în cei 4 ani de activitate la ”pepiniera” din strada Amforei, a trecut cu succes în 2011 la Centrul Național de Excelență târg-mureșean, unde câștiga aurul național al Diviziei Juniori, în 2012, și la cadete, în 2013, ascensiune ce l-a propulsat la nivelul loturilor naționale.

Dîrnescu și Iatan au avut în vedere și mai multe voleibaliste lansate la fileul de pe Bega, pe Jasmina Petromăneanț, Ioana Ordean și Aryana Gădian, orientându-se în cele din urmă pentru preliminariile de la București pe un lot în componență cu Motroc, Babaș, Filipaș, Roșca, Dobra, Ursachi, Teianu, Dobriceanu, Rus, Marin, Pamfil și bineînțeles Molnar.

România U20 mai joacă mâine seară cu Israel, care a fost depășită astăzi, la ridicarea cortinei, de Germania, tot cu 3:1, iar duminică în compania nemțoaicelor.

*

Tot în această seară, în competiția similară a băieților, România și-a încheiat participarea la triunghiularul din Austria tot cu un eșec, 1:3 cu Serbia, pe seturi 21:25, 27:25, 19:25, 16:25, după 105 minute. Depășiți ieri cu 3:2 de austrieci, ”tricolorii”, printre care și timișorenii Lucian Bădiceanu și Robert Vîrlan, dar și bihoreanul Bogdan Nan, fostul lor coleg la CSȘ Bega în sezonul trecut, au încheiat pe ultimul loc, ratând calificarea în faza secundă a calificărilor pentru Mondialul U21 din Mexic.

Românii au condus în primul set și cu 8:4 sau 17:14, însă au cedat inițiativa, câștigându-l pe cel de-al doilea, după ce cădeau de la 14:7 la 14:15 dar și salvau apoi două mingi de set. Punctele risipite în setul III le-au fost fatale, de două ori câte 5 la rând, inclusiv de la 15:12 la 15:17.

*

Iar tot în această seară a jucat și selecționata sub 19 ani a României, în preliminariile Campionatului European, mai exact în grupa patrulater din Grecia, unde ieri debuta cu 3:0, victorie în dauna Finlandei. ”Tricolorii”, printre care și Ovidiu Darlaczi, un alt junior lansat, ca și în cazul fetelor, de pe malurile Begăi, spre Constanța, au întâlnit de această dată selecționata gazdă, depășită aseară de Letonia, cu 1:3, de la 1:0. România U19 s-a impus și în acest caz, cu 3:1, pe seturi 25:20, 18:25, 25:13, 27:25, după 114 minute de joc, acumulând deja 6 puncte din două întâlniri. Mâine, contra Letoniei, care a cedat finlandezilor cu 2:3, își poate asigura biletele pentru finalele din Turcia, în condițiile în care letonii au numai 3 puncte (setaveraj 5:4), iar scandinavii doar două.

*

În întrecerile interne, mai precis în sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin, competiție în care CSM Lugoj va juca duminica viitoare în manșa tur, la Târgu Mureș, astăzi Știința Bacău a dispus cu 3:0 de CSM București, pe seturi 26:24, 25:20 și 25:18. Lugojencele vor mai evolua și vineri 16 ianuarie la CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, dar în prima etapă a returului Diviziei A1, urmând ca returul sferturilor întrecerii knock out să aibă loc pe malul Timișului în 18 februarie.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 16

 


Ultimele articole din categoria Juniori: