Tot la zero dar mai categoric ca niciodată! Cu ”puștii”, CSU ”Poli” Timișoara trece de arădeni în 40 de minute

CSU Politehnica Timișoara a câștigat și pentru a cincea oară la rând tot cu 3:0 derby-ul pe hârtie cu CS ProVolei Arad, într-unul dintre foarte rarele dueluri rămase în picioare între Timișoara și Arad, profesorul Sorin Grădinaru apelând în bloc la schimbul de mâine, juniorii și tinerii garniturii de volei masculin din fruntea Diviziei A2 Vest, coordonați de căpitanul Sorin Schiesz.

”Mânjii” Timișoarei, triumf în 40 de minute contra lui CS ProVolei Arad: pentru a 5-a oară 3:0 în jocurile directe din ultimii 2 ani

 

Doar 40 de minute i-au luat valului de mâine pentru a trece cu doar 32 de puncte risipite de oaspeții de pe malurile Mureșului, într-un joc fără istoric din etapa a IV-a a seriei vestice în liga secundă, disputat de la ora 13,30 în sala Universității.

Arădenilor le-a luat de fapt mai mult pe drum spre Timișoara, unde n-au ținut însă piept majorității rezervelor celor de la CS Universitar ”Politehnica”, triumfători cu 25:8, 25:12, 25:12.

Statistica este relevantă în sensul că CS ProVolei Arad a pierdut tot mai clar cu fiecare nouă apariție pe malurile Begăi de la revenirea ”universitarilor” în eșalonul secund, și anume la 17, 14 și 30 pe 27 octombrie 2012, respectiv la 6, 13 și 18 anul trecut, în 26 octombrie, deficit de la care au plonjat la numai 32 de puncte adjudecate.

Ideal și de dorit ar fi ca arădenii să reușească să-și consolideze garnitura secund-divizionară de volei masculin, ceea ce ar genera și niște dueluri mai echilibrate pe axa Timișoara – Arad, însă actualitatea dovedește contrariul, CS ProVolei prezentându-se astăzi cu un pasiv de 4 înfrângeri, dintre care trei la zero, în coada ierarhiei.

În consecință, tinerii Timișoarei, și anume Bădiceanu, Schiesz (Moica), Damian, Călin, Vîrlan, Marius Roșu (Mircea Roșu), Toma – libero, s-au impus la pas într-un galop de sănătate, păstrând intact procentajul maxim de puncte, 12 din 4 apariții, cu setaveraj 12:1, după ce abordau runda de la egalitate de puncte și la setaveraj cu U Cluj, retrogradată din A1. Mai mulți titulari ai fruntașei n-au fost nevoiți să intre astăzi în cadru.

Pentru timișoreni urmează deplasare la CNE LAPI Dej, sâmbăta viitoare, în antepenultima etapă a turului.

Jocul a început cu oarecare întârziere față de ora tradițională de start în sala ”Universității”, 13,30 în loc de 12, după ce au descins la teren și arbitri auxiliari implicați la orele dimineții, de la 11, în derby-ul feminin al Timișoarei, din sala ”Profesor Mircea Albu” din Circumvalațiunii, CSU Politehnica – ACS Agroland, rezultat 1:3, meci de liga a II-a pe marginea căruia vom reveni cu detalii și imagini.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Volei: