„U”, după primul set în fieful unor nemţeni fără succes la 0

După deplasări la Bucureşti, Craiova şi Baia Mare, nou-promovatei Universitatea Timişoara i-a venit rândul cu ocazia celei de-a 7-a etape a Diviziei A1 la volei masculin să parcurgă şi cei 509 kilometri până la Piatra Neamţ, pentru disputa de sâmbătă de la ora 16 cu VCM LPS din localitate, care are „un parcurs foarte bun în campionat”, după cum a remarcat profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al galben-albaştrilor ce nu contează pe serviciile lui Grama, accidentat în eşecul de sâmbăta trecută, 0:3 cu Unirea Dej.

„A suferit o entorsă la acel meci şi sperăm să reintre în ciclul de pregătire şi să poată fi apt pentru meciul de săptămâna viitoare”, a spus Grădinaru despre eventualitatea alinerii lui Grama în jocul de acasă cu CSM Agronomia Bucureşti, din 26 noiembrie, până atunci, între cei 12 voleibalişti convocaţi pentru deplasarea sub Pietricica, optarul Dragoş Unguraş urmând a fi „soluţia de avarie dacă nu merge Cotoranu”, după cum a mai explicat antrenorul bănăţenilor.

Delegaţia bănăţeană a făcut deplasarea cu un vehicul cu 26 locuri, părăsind Timişoara vineri la ora 7 dimineaţa.

După ce s-a antrenat doar de două ori în pregătirea meciului de sub Pietricica în sala „Constantin Jude”, celelalte 4 sesiuni de pregătire din cursul săptămânii, după programul luni două, marţi una, miercuri două, joi una, derulându-se în sala Universităţii şi la sala de forţă, nou-promovata timişoreană va da piept localnicilor cu doar un eşec în Divizia A1 2011-2012 în noua sală Polivalentă din strada Ştefan cel Mare, unde VCM LPS a dispus până acum cu 3:2 de CS Unirea Dej, pierzând cu 2:3 cu CVM Tomis Constanţa şi trecând cu 3:1 de SCMU Craiova.

Dacă universitarii sunt încă în căutarea primului set câştigat, în schimb roş-albii din Piatra Neamţ, care ocupă locul 4 după 6 etape, cu 14 puncte, în urma podiumului cu Remat Zalău, Tomis şi Dinamo, dintre care primele două îşi dispută duminică de la ora 18 în direct pe DIGI Sport derbyul rundei a şaptea, au câştigat pe linie în deplasări, cu 3:1 la Agronomia, cu 3:2 tot în Bucureşti, la Dinamo, şi duminica trecută la Baia Mare, 3:1 cu Explorări.

Nemţenii sunt dealtfel implicaţi în cele mai echilibrate jocuri ale actualei stagiuni, niciunul nefiind adjudecat la zero, de unde şi numărul de puncte câştigat în seturi din dreptul grupării moldave, 615, de departe cel mai mare dintre cele 12 cluburi de top în A1. Arbitrează sâmbătă Dragomir şi Dumitrescu.

Tot sâmbătă după-amiază, de la ora 13, evoluează în deplasare şi cealaltă prim-divizionară timişeană, CSM Lugoj, echipa feminină pregătită de Bogdan Paul dând piept Universităţii Cluj, de care dispunea în dublă manşă în ediţia trecută, în primul meci „afară” din noua stagiune, ajunsă în runda a treia.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Timişene, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 6

 


Ultimele articole din categoria Timişene: