Voleibaliștii de la CSU UV Timișoara au pierdut în această seară la zero și a treia deplasare în Ardeal în elita Divizia A1, antepenultima clasată în ediția trecută a primului eșalon, CS Unirea Dej, obținând în 73 de minute de joc efectiv cel mai clar triumf dintre cele 3 repurtate pe teren propriu în această primă jumătate a turului. Pe Bega în schimb este o sâmbătă cu două meciuri divizionare la fileul feminin, unul fiind tranșat la zero după prânz în A2 Vest de ”violetele” de la CSU Politehnica, pe când celălalt se derulează în Sala ”Constantin Jude” în A1, între UVT Agroland și CSM Lugoj…
CSU UV Timișoara a reușit în deplasarea de la ora 18 la Dej cea mai bună evoluție pe alte terenuri de la începerea campionatului în Divizia A1 de volei masculin, însă a fost depășită de CS Unirea cu 3:0, pe seturi 25:20, 25:17, 25:19 în etapa a V-a a noului sezon în elită.
Gazdele din județul Cluj au fructificat statutul de favoriți dar și avantajul terenului propriu, pe care s-au înclinat în primele runde și câștigătoarea barajului de promovare, Dinamo, depășită cu 3:1 de la 0:1, respectiv CS ”U” Cluj, cu 3:2 de la 2:0.
Timișorenii pregătiți de antrenorul-jucător Sorin Schiesz au câștigat mai multe puncte în deplasarea de astăzi decât la Cluj cu ”U”, căreia îi smulgeau 43, respectiv pe terenul campioanei din Zalău, unde obțineau 46, însă au rămas și în continuare fără nici un punct ierarhic în A1, codași ai clasamentului.
CS Unirea Dej este însă o prezență constantă pe prima scenă la fileul masculin, ce-i drept într-un continuu recul, după ce la începutul acestui deceniu izbutea clasări finale în A1 în ordine pe pozițiile 4 în 2010, cinci, din nou 4 în 2012 și 2013 respectiv 5 în 2014. De dată ceva mai recentă, Unirea a alunecat în jumătatea inferioară a elitei, încheind pe locul 8 sezonul regular din 2015 iar apoi pe 7 după întrecerile grupelor valorice, respectiv în oglindă o ediție mai apoi, pe 7 și 8 în 2016, după care anul în curs a găsit-o la capătul campaniei 2016/2017 pe 10, cu un punct în fața celor din Cluj, retrogradați dar reinstalați în A1.
CS Unirea Dej a fost totodată implicată în 3 dintre cele cinci partide din acest campionat încheiate în cinci seturi, pierzând ambele deplasări cu 3:2, la Explorări Baia Mare și campioana din Zalău.
Ritmul nu slăbește pentru timișoreni, care inaugurează etapa a 6-a marți de la ora 17,30 în sala UVT, cu LMV Tricolorul Ploiești, trupă de cupele europene, după care se vor deplasa weekend-ul viitor la CSA Steaua, oponentă până atunci miercuri tocmai a celor din Dej.
Ploieștenii cu tânărul timișorean Ovidiu Darlaczi în componență au învins astăzi cu 0:3 în deplasare la nou-promovata CSȘ2 CNE Baia Mare, ca unic triumf al oaspeților într-o etapă în care gazdele au câștigat 3 partide cu 3:0 și două cu 3:1, grupările sosite din A2 înșiruindu-se pe ultimele trei trepte ale clasamentului, CS Dinamo, maramureșenii și bănățenii, după CS ”U” Cluj, retrogradată în primăvară, actualmente a noua.
Un eșalon mai jos, în Divizia A2 Vest de volei feminin, CSU Politehnica Timișoara a trecut după prânz în sala ”Profesor Mircea Albu” cu 3:0 (25:18, 25:21, 25:21) de CSM Sibiu, ”violetele” obținând al treilea succes la zero acasă în primele 4 runde. Vizitatoarele de pe Cibin suferisă și până acum eșecuri pe linie cu 0:3, dintre care două acasă.
A doua în ierarhie cu 7 puncte la startul etapei, după FC Argeș, cu 9 și punctaj maxim, care a jucat acasă cu ACS Transilvania Brașov, CSU Politehnica a strâns 10 puncte din 12 posibile și va primi săptămâna viitoare vizita celor de sub Tâmpa, la solicitarea grupării ardelene de inversare a locului de disputare a partidelor tur-retur.
Rezultatele zilei în A1 și A2 Vest, programul viitor și clasamentele actualizate, pe coloana datelor tehnice.