Zoom In

Oponenți pe băncile tehnice, colegi de suferință

A activa pe banca tehnică în veșnic imprevizibilul fotbal românesc, una dintre ocupațiile cu grad de risc major, una de-a dreptul pericukloasă, cu șanse sporite de a-ți ”rupe gâtul”. Și cu-atât mai periculoasă dacă ții ca antrenor la valorile și principiile tale, la normele stând la baza dominației fotbalului profesionist autentic, la etica și legile scrise dar și nescrise ale fotbalului adevărat, unde imixtiunea terțelor părți în activitatea antrenorilor este inexistentă, separarea responsabilităților fiind un fapt real și nu vorbe-n vânt. Antrenorii o știu foarte bine, primii care plătesc oalele sparte sunt întotdeauna ei, mai toți fiind pățiți la acest capitol, indiferent câtă ”vină” au purtat pe fondul imixtiunii băgătorilor de seamă din jur, Doi dintre pățiții mileniului în curs, trecuți deja prin toate deși încă tineri fiind, dar și văzându-le pe toate - câte și mai câte ”minuni” din fotbalul românesc, precum și nevoiți fiind uneori să-și pregătească echipele în condiții dintre cele mai inadecvate, și-au încrucișat vineri după-amiază drumurile cu ocazia etapei a III-a în Seria 8 din Liga 3, ipostază surprinsă de Iosif Canea pe stadionul ”Ștefan Dobay” din Dumbrăvița, antrenorii principali Sorin Bălu (stânga) și Cosmin Stan umăr la umăr traversând gazonul, oponenți pe băncile tehnice la meciul dintre ”verzii” lui CSC și arădenii de la ACS Progresul Pecica, altfel colegi de suferință în breasla ocupanților băncii suspinelor Doi tineri antrenori dintre cei mai talentați din vestul țării dar cărora nu li s-a oferit la modul cu adevărat serios șansa de a activa ”mai sus”, ca un alt semn al rătăcirilor fotbalului din acest colț al României, ca un alt semn legat de cât de mult fotbal ”știu” sau mai bine zis și mai degrabă cât de puțin fotbal știu de fapt marii atotcunoscători așa-ziși ”conducători” și dregători ai grupărilor de prin părțile astea. Însă Stan și Bălu, noi din această vară la Dumbrăvița respectiv Pecica, își văd în continuare stoic de drumul lor, căutându-și albia și făgașul dar mai ales rămânând fideli crezurilor lor în apărarea poziției fragile și adesea amenințate a antrenorului de fotbal român, în ciuda tuturor cârcotelilor și a inevitabilei prostii răutăcioase de pe margini. Doi antrenori care, și pe fondul scăderii numerice a cluburilor din vestul țării, cerc tot mai restrâns, au ajuns peste ani să pregătească loturi ale aceleiași grupări, Stan preluând cândva frâiele Fortunei antrenate sezoane bune de Bălu, Stan preluând în această vară Dumbrăvița pregătită până nu demult de același Bălu. Opozanți pentru 90 de minute dar colegi de suferință pe cărările întortocheate și spinoase ale antrenoratului, pe care au avut grijă conducători cu puțin know-how fotbalistic să-i înțepe ”grupa mare”. C-așa-i în fotbalul românesc și în general în România, dacă ai cumva ceva bani pe mână sau ai ”făcut ceva bani”, gata, ești și cel mai deștept și le știi pe toate. Absolut și complet fals, doar că reflexele și mentalitățile sunt pe această linie, de unde și rateurile fotbalului românesc, de unde și decesul moral al unei societăți cu busola pierdută și răsturnarea valorilor la poate cel mai înalt nivel din istoria recentă a rotirii cadrelor de nădejde. Altfel, ca rezultat de moment, Dumbrăvița - Pecica 2-0, Stan victorios în verde. Cronica, declarațiile și fotografiile de pe ”Ștefan Dobay”, într-o consemnare anterioară din secțiunea Fotbal, rezultatele rundei, programul viitor și clasamentul la zi în C8, pe coloana datelor tehnice a aceleiași secțiuni.
Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = sase