Document oficial. Organizația Mondială a Sănătății publică în secțiunea ”alertă de produs medical” o ”notă informativă a OMS pentru utilizatorii de diagnostic in vitro”: testele PCR crează fals ”pozitive” prin numărul mare de cicluri de amplificare. De ce se recunoaște așa târziu ceva evident, despre care se scria de luni de zile? Pentru că Maurul trebuia să-și facă datoria: pregătirea terenului pentru vaccinare. Intrată acum în scenă…

OMS a recunoscut public săptămâna trecută pe propriul portal oficial, prin publicarea articolului ”Notă informativă a OMS pentru utilizatorii de diagnostic in vitro”, că un număr ridicat de cicluri de amplificare în testarea RT-PCR induce rezultate fals ”pozitive”,  esențiale rezultate înșelătoare în baza cărora s-au instituit însă ”lockdown-urile” și care rezultate eronate au tot fost semnalate ca atare anul acesta de numeroși experți și cercetători, până și site-ul Guvernului Australiei admițând că testele sunt defectuoase iar o Curte de Apel din Portugalia decizând că nu sunt viabile scopului în sine. Organizația Mondială a Sănătății s-a sesizat așadar în cele din urmă pe un aspect cheie în privința căruia s-a tot atras repetitiv atenția dinspre sursele injust discreditate ca fiind ”teorii ale conspirațiilor” și ”fake news”, însă această mult prea întârziată mărturisire din partea OMS a venit abia după ce Maurul își făcuse deja datoria și putea fi retras din prim-planul scenei, a se citi după ce falsele ”pozitive” au indus stările de carantină ca modalitate de alertare a populației în sensul necesității vaccinării, împinse tot mai insistent în scenă și demarate pe repede înainte, în ciuda nu doar unuia, ci a mai multor uriașe semne de întrebare. În 8 decembrie s-a efectuat prima vaccinare, fapt împlinit, în 14 decembrie OMS putea recunoaște orice. Prea târziu… Omenirii i se inoculase deja mincinoasa idee fără fundament științifico-medical real a unicei alternative a vaccinării, așa cum fusese adusă din aproape în aproape prin a încuviința în necunoștință de cauză și starea de ”urgență”, testările PCR, antigen sau altele, izolarea, carantina, măștile, distanțarea socială, dezinfectarea, camuflajul nocturn, testarea temperaturii corporale, trecerea la școala online și în general tot evantaiul impunerilor fără un autentic scop sanitar ci având de fapt de-a face cu erodarea libertăților cetățenești și decăderea controlată din drepturi a societății civile.       Intră în articol