Panoramic 2011: CS Dumbrăviţa pe 8, Raris Timişoara pe 7

Echipa feminină CS Dumbrăviţa nu a avut din păcate rezultate prea bune în turul campionatului 2011-2012 al elitei Superligii, ocupînd ultimul loc între cele 8 competitoare, la mijlocul întrecerii,  care a fost modelată după o altă formulă organizatorică, FRTM hotărînd ca echipele angrenate în oricare dintre nivelurile divizionare, şi anume Superliga, Divizia A respectiv B, să fie alcătuite din numai 3 jucători, iar cea care ajunge prima la cinci partide cîştigate îşi adjudecă duelul, fiind eliminate şi meciurile de dublu.

Totodată, etapele au fost comprimate în turnee care au loc doar de două ori pe an competiţional, turul campionatului feminin al Superligii derulîndu-se sub forma turneului din 23-25 septembrie, la Buzău, unde, nota bene, preşedintele FRTM îşi are domiciliul şi afacerile în domeniile hotelier şi al restaurantelor. La fel şi cu întrecerile feminine de senioare ale Diviziei A şi B, precum şi cu cele masculine, ale Superligii, Diviziei A (două serii) şi Diviziei B (patru serii).

Trebuie reamintit că dumbrăviţencele evoluează în elită în calitate de noi-promovate, graţie reuşitei din returul sezonului trecut, ca merit incontestabil al apreciatei antrenoare Nicoleta Huszar, care a format şi pregătit jucătoare într-un răstimp de doar 3 ani, conturînd un lot de bază cu competitoare cu experienţă ca Mădălina Pauliuc-Gâdea şi Carla Manea, şlefuite de profesoara Huszar în urmă cu circa 15 ani la CSS Timişoara, precum şi Ildico Moldovan-Szilagyi, nucleu căruia i-a adăugat „valul de mîine”, două viguroase talente de 14-16 ani, şi anume Petronela Mandachi şi Adina Szilagyi.

Ca rezultate, CS Dumbrăviţa a cedat pe linie la Buzău, în prima zi cu 3:5 în faţa Farului Constanţa, iar în cea de-a doua zi cu 2:5 lui CSM Arad şi cu acelaşi scor liderului neînvins al turului, CSM Bistriţa, iar apoi cu 4:5 lui CS Voinţa Galaţi şi cu 3:5 lui CS Tehnopres Iaşi, în ultima reuniune pierzând cu 5:1 în faţa lui CSS Slatina 1 şi cu acelaşi scor lui CS Hidroconstrucţia, tot din Slatina.

Cum de Slatina a promovat cu două garnituri în elita tenisului de masă feminin iar Timişoara nici nu există, este una dintre întrebările nesfîrşitei tranziţii a sportului local, dar cel puţin Consiliul Local şi Primăria localităţii rurale timişene Dumbrăviţa şi-au făcut datoria de a se implica în acest ambiţios proiect de susţinere a tenisului de masă, ţinînd steagul sus pentru un întreg judeţ. Cinste lor!

Şi apropo de reuşite pe această linie, a fost construită o sală de sport destinată exclusiv tenisului de masă, dispunînd de 4 mese competitive, sală de forţă, cabinet metodic şi în general toate facilităţile, utilităţile şi aparaturile specifice unei asemenea discipline, plus vestiare şi grupuri sanitare distincte.

În ansamblu, ca şi activitate a secţiei de tenis de masă a CS Dumbrăviţa, componenta competitivă se distinge prin cei circa 50 de sportivi legitimaţi, în mare majoritate sub 18 ani, cu excepţia a 3 senioare şi un senior, copiii, cadeţii şi juniorii participînd la competiţiile oficiale pe grupe de vîrstă organizate de FRTM, precum şi la amicale interne şi internaţionale. Aceştia reprezintă pepiniera proprie şi viitorul acestui sport…

Cea amatoare e dată de circa 100 de elevi localnici, care practică tenis de masă cu ocazia orelor de educaţie fizică şi sport. Mai mult, copii din localităţile din jur, ca Giarmata, Cernăteaz, Pişchia, Murani, Bencecul de Sus şi de Jos, precum şi din… Timişoara, se pregătesc la sala de sport sub supravegherea aceleiaşi Nicoleta Huszar, secondată de secunzii săi.

Daniel Butnariu, una dintre speranţele Timişoarei, la serviciu

Nicoleta Huszar a format totodată o competitivă echipă de juniori băieţi, alcătuită din tripleta Butnariu – Ileş – Olah, şi cu un tînăr abia trecut de vîrsta junioratului, Bogdan Popa, care, graţie valorii jucătorilor, ar fi putut participa cu succes la turneul de promovare în Divizia B. Însă datorită faptului că pe parcursul unui tur de campionat se dispută de fapt doar acel amintit unic turneu la Buzău, s-a optat pentru înscrierea echipei de juniori în campionatul regional de est al Ungariei, consistent ca şi calendar competiţional, cu programări bilunare.

Cît despre seniorii Timişoarei, echipa masculină Raris Timişoara a reuşit să-şi menţină locul în Divizia A, deşi l-a pierdut pe antrenorul şi jucătorul său de bază Cristian Ignat, confruntat la aproape 40 de ani cu mari probleme medicale, şi care a suferit o intervenţie chirurgicală la braţul stîng, de bază în arsenalul personal, fiind pe punctul de a renunţa la activitatea competiţională, conform verdictului iniţial al medicilor. Să sperăm că va avea totuşi forţa de a reveni…

Ca rezultate, Raris ocupă locul 7, la egalitate cu alte două echipe, Fit-Feel Odorheiu Secuiesc şi CSM Cluj Napoca, după turneul din 11-13 noiembrie al seriei a II-a a ligii secunde, unicul al turului, derulat împreună cu alte 7 formaţii la Buzău, unde timişorenii au obţinut următoarele rezultate: 2-5 cu CS Mioveni, 2-5 cu LT Nagy Mozes Tîrgu Secuiesc, 5-4 cu CSM Cluj Napoca, 2-5 cu Romgaz Mediaş, a doua în ierarhia turului, cu un unic eşec, 2-5 cu Fit-Feel Odorheiu Secuiesc, 5-3 cu ACTT Bucureşti II, 5-1 cu Voinţa Satu Mare şi 2-5 cu liderul neînvins CSM Zalău.

Raris este nevoită să prindă locul 6 după turneul din retur, în ideea menţinerii în liga a doua, regulamentul actual prevăzînd ca pentru locurile 7 şi 8 din seriile II şi III să se organizeze un turneu play-out la finele căruia vor retrograda două grupări, plus ocupanta locului 9 din seria I.

Raris speră să aibă cîştig de cauză în tentativa sa prin Eugen Mutrescu, Cristian Cristănuş, Stelian Ilcu, antrenor-jucător şi organizator, precum şi prin tînărul Daniel Butnariu. Şi apropo de Stelian Ilcu, timişoreanul ocupa anul trecut locul secund în cadrul categoriei de vîrstă 50-59 ani la „Memorialul Bata Gruici”, găzduit în primăvară de Novi Sad, reunind la 12 mese circa 200 de participanţi.

Stelian Ilcu avea să fie unic reprezentant local la această grupă de concurs şi cu ocazia celei de-a XXI-a ediţii a concursului internaţional de veterani peste 40 de ani de la Bekescsaba, organizat în toamnă la 16 mese şi cu participarea a peste 250 de sportivi din mai multe ţări, timişorenii aliniindu-se totodată şi prin Gigi Poiană, Dorel Popeţ, Eugen Mutrescu, Molnar, Muca II şi Petru Barna (Jimbolia), cu toţii la 40-49 ani, Muca I, la 60-65 ani, şi Ioan Olărescu şi Gheorghe Fikl, la 70-74 ani.

În fine, sfîrşitul lui noiembrie aducea ediţia a XIII-a a Cupei CJT, cu 34 seniori şi 14 elevi, cu toţii amatori, din Timişoara, Lugoj şi Jimbolia, la probele de simplu, ierarhiile fiind dominate la seniori de Mircea Talpaş, Mirel Alupoaie, Gheorghe Poiană şi Ovidiu Oprea, ultimul din Lugoj, iar între elevi de Bogdan Popa, Adrian Pod (Lugoj), Tamaş Olah şi Alexandru Mizici, ambii din Timişoara, respectiv cu 12 perechi timişorene de seniori la dublu, unde s-au impus Aurel Crişanov cu Gheorghe Marta, în faţa lui Bogdan Popa şi Ştefan Muca (I), Gheorghe Poiană şi Dorel Popeţ respectiv Laurian Stamate şi Csaba Kalman.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Tenis de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Tenis de masă: