
Riscul pe care nici un club nu și-l asumă, acela de a promova în bloc ”mânji” din sistemul juvenil între seniorii divizionari ai elitei, a fost totuși asumat în acest sezon, spre binele handbalului românesc, de către excepția care confirmă regula și care ar trebui să fie exemplar model pentru alte grupări din Liga Națională, SCM Politehnica Timișoara, lansând cu orice preț juniori de perspectivă între ”Zimbrii” primei scene. Prețul, sub forma clasării ”violeților” pe locul 11 din 14 formații după sezonul regular tur-retur, mult inferior clasărilor din edițiile trecute, când și bănățenii au marșat pe ”rețeta clasică”, primă poziție de baraj care-i trimite pe elevii lui Horvath Atilla la patrulaterul de supraviețuire-promovare, ai cărui mari favoriți sunt. Care va să zică a meritat din plin prețul riscului asumat, clubul de pe Bega atingându-și țelul cheie de a oferi unor juniori experiență competițională în Liga Zimbrilor și de a lansa implicit un ideal semnal, în condițiile în care au și făcut cu față rigorilor elitei. Așa da.