VIDEO. Luptător din UFC susţine cu mâna pe Biblie, într-un interviu în direct „în cuşcă” la Las Vegas după o victorie majoră împotriva unui nativ hawaian, că incendiile din Maui au fost înadins provocate pentru furarea pământurilor locanicilor şi că „Satana preia pământul”

Popular luptător „în cuşcă” din UFC, Bryce Mitchell, care în 4 octombrie va împlini 29 de ani, nu s-a sfiit după repurtarea unui semnificativ succes în weekend la Las Vegas, revenind astfel în urma unicei sale înfrângeri din carieră, să-şi afişeze public şi manifeste fervent credinţa religioasă în faţa unei largi audienţe în tribune şi televizate, ba chiar s-o şi practice prin a-l invita pe învinsul său, hawaianul Dan Ige, să se roage îngenunchiaţi împreună pe ringul octogonului, cu Biblia în mână, modalitate în care învingătorul şi-a expus făţiş convingerea în interviul ulterior încleştării că incendiile din Hawaii au fost înadins provocate pentru şterpelirea pământurilor nativilor şi că Satana preia frâiele omenirii.    

Bryce Mitchell, al 10-lea clasat în ierarhia mondială la zi a categoriei pană în UFC – acronim pentru Ultimate Fighting Championship, organizaţie americană de arte marţiale mixte, cea mai mare la nivel global în cadrul MMA, Mixed Martial Arts, s-a lansat într-un discurs plin de patos dar ancorat în realitatea factuală obiectivă după lupta câştigată în weekend în UFC Apex din Las Vegas cu o decizie unanimă în faţa hawaianului Dan Ige, cu 30-27, 29-28, 29-28, spuse în faţa camerelor de filmare şi la microfonul interviurilor „la cald” inserate în consemnarea publicată de popularul site thegatewaypundit.com aici cu titlul „Luptător din UFC Fighter ţine Biblia după o mare victorie şi spune că focurile din Hawaii au fost provocate de om pentru a fura pământurile nativilor (VIDEO)”. 

Mitchell, care deţine un palmares aproape imaculat, de 16 lupte câştigate şi una pierdută în MMA, respectiv 7-1 în UFC, a ridicat Biblia deasupra capului şi a tunat „Libertate!” în mijlocul ringului înaintea confruntării cu hawaianul Dan Ige, protagonist al mai multor încleştări în cariera sa (17-7, 9-6), iar după lupta câştigată de puţin şi cu preţul sângelui în zona ochiului drept, a pus din nou mâna pe Biblie, lăsată în grija asistenţilor săi, iar cu mâna pe Biblie a lansat public câteva adevăruri inconvenabile, invitându-l totodată pe partenerul său de ring să se roage împreună la faţa locului.

La finele interviului, Mitchell i-a solicitat reporterului, la rândul său un fost luptător în UFC, Michael Bisping, ca Ige să preia microfonul pentru a rosti o rugăciune în numele hawaienilor, însă Bisping s-a grăbit să curme din scurt interviul, la care Mitchell cu Ige, până atunci ţinându-se înlănţuiţi de după cap, chiar şi-aşa au îngenunchiat totuşi împreună şi-au spus o rugăciune cu mâna pe Biblie în chiar centrul octogonului, sub focalizarea camerelor de filmat. 

Mult mai puternic a fost însă mesajul pe care Mitchell a reuşit să-l lanseze public în secundele precedente, la microfon, în plin interviu, în faţa unor tribune pline şi a telespectatorilor, anunţând totodată oferirea unei donaţii umanitare de 5.000 de dolari pe care învinsul său în luptă, Ige, s-o acorde hawaienilor pentru refacerea aşezării istorice Lahaina, devastată recent în Maui pe fondul pirotehnismului terorist ce este declanşat cu bună ştiinţă, intenţionat şi în scop precis în nenumărate locuri din lume sub varii forme ale urzelii de către cozile de topor executante ale ocultei satanice mondiale.

Iar bineînţeles că orice adevăr inconvenabil „naraţiunii oficiale” a ocultiştilor care controlează şi mesajul public prin trâmbiţele lor de propagandă pe care le deţin, mass-media, este automat etichetat de către aceiaşi dezinformatori din „sistem” dar şi de către „idioţii utili” astfel spălaţi pe creier prin manipulare ca fiind „teorie a conspiraţiei” – de fapt nimic altceva decât o expresie specific inventată şi alocată în secolul trecut de către Agenţia Centrală de Inteligenţă cu scopul de discreditare, defăimare şi aruncare în derizoriu a oricăror realităţi demascate în spaţiul public ce contravin minciunilor deversate şi reciclate opiniei publice de către uneltitori, şi pe care „sistemul” le identifică prin a le ştirbi de credibilitate cu limbajul de lemn „teoria conspiraţiei”.   

Mitchell nu s-a hazardat deloc în a da glas cu mâna pe Biblie realităţii factuale obiective în ceea ce priveşte pirotehnismul terorist din Maui, împărtăşită la nivel mental şi în secret de majoritatea oamenilor, fără a avea însă curajul de a susţine public aceste adevăruri, învingătorul din UFC spunând la microfon în interviu că „Dan e cel mai puternic în lovituri dintre toţi cei cu care am luptat dar nu m-am aşteptat să fie atât de iute şi să aibă o mobilitate atât de bună, iar apărarea sa e de asemenea la fel de bună. Am adus Biblia aici cu mine în seara aceasta deoarece cred că Satan preia pământul, iar specific mă refer mai precis la aceste incendii din Hawai. Şi îi donez 5.000 de dolari lui Dan să-i acorde oamenilor din Hawaii pentru că ştiu că au pierdut prieteni, au pierdut casele, şi-au pierdut copiii, şi îi iubesc pe aceşti oameni din tot sufletul meu, iar Satan nu poate face nimic în faţa puterii lui Iisus Hristos odată ce noi ne unim, suntem împreună uniţi…”

Încercând să schimbe subiectul, Bisping l-a întrebat dacă n-are probleme de vedere în urma accidentării suferite, dar Mitchell a izbucnit în râs, „e doar o zgârietură, nu-i nimic, nimic special de zis despre ea, dar revin la incendiile din Hawaii, căci n-au fost naturale, sunt de credinţa că au fost artificial stârnite pentru că vor să ia pământurile nativilor, şi aşa vrea ca Dan, un nativ hawaian, să conducă lumea în rugăciune împotriva puterilor satanice”, solicitându-i intervievatorului să-i ofere microfonul luptătorului hawaian Ige pentru a rosti la faţa locului o rugăciune publică.   

Bisping n-a făcut-o dar partenerii de luptă din UFC tot au îngenunchiat în rugăciune cu mâna pe Biblie. Momente de impact în ringul octogonal din Las Vegas. Consemnarea din Gateway Pundit, accesibilă aşadar aici, cu tot cu înregistrările video inserate ale momentelor descrise mai sus, sursa fiind citată şi de către StateofTheNation, aici.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Arte marţiale și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 9 = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Arte marţiale: