Cîtă mişcare fizică faceţi? În ce constă?

Suflu nou. E început de an şi fiecare are planul său. Include oare acesta şi mişcarea? „Şi v-aţi propus să faceţi mai multă mişcare în 2011?” Semne bune anul are. La fiecare masă, răspunsurile au fost afirmative. Am întrebat tineri şi tinere, familii cu copii, mame. Iar alergătorul solitar a fost întrebat doar dacă măreşte distanţele. Sau tempoul.

„A, îi place foarte, foarte mult”, spune mama băieţelului, scuzîndu-se totodată că, din comoditate, latura sportivă a familiei cade doar pe umerii lui Claudiu Ştefan, un blonduţ de 7 anişori ce face parte din generaţia 2003-2004 a profesorului Pavel Velcotă, în grupele de fotbal de la LPS Banatul.

„Şi a fost şi în cantonament la Poiana Ruscăi, în vară, i-au antrenat zilnic”, continuă doamna, moment cînd fundaşul stînga, îmbrăcat într-un trening adidas în nuanţe albastre, îşi intră în formă: „Zece zile… Am alergat şi pe ploaie… Nu-i prea fain”.

„L-am dat în ideea să facă mişcare. Dacă va fi pentru sportul de performanţă, vedem pe parcurs. Momentan se antrenează de două ori pe săptămînă, la balonul din zona Aurora, după-amiezele, în urma orelor de after-school. Practic e toată ziua în picioare, de la 7, iar noi de la 6,30, cu şcoală, program post-şcolar şi antrenamentele”, explică mama lui Claudiu Ştefan, care a fost selecţionat de LPS Banatul de la Grădiniţa 11, acum devenind deja şcolar, la Generală 30, în zona Soarelui.

„Noi îl încurajăm!” spun părinţii, ieşiţi cu fiul lor la McDonald´s, lîngă stadion. „A fost şi la decernarea premiilor, pe final de an, cînd Alexa a venit în mijlocul copiilor… A fost foarte cuminte”, îşi aminteşte mama, tatăl băiatului subliniind că timpul familiei e drămuit, nu însă cînd vine vorba de jocuri la „Poli”, iar programul, intens. „Tata mă ia des la meci”, mai zice fiul.

Verdict? Părinţii probabil nu vor avea timp să se apuce şi ei de mişcare dar sigur îşi vor încuraja fiul pe firul său în lumea fotbalului…

La masa alăturată, două foste competitoare, la copii şi juniori. Claudiei Sandu îi vine greu să socotească de cîţi ani s-a lăsat de handbal dar ştie sigur că în 2011 va adăuga înotului, început recent. „Practic înotul de 3 luni, la Şcoala Generală 30, de două ori pe săptămînă, cîte o oră, şi de fapt aş vrea să înot mai mult, mai des. Iar acum doresc să mă înscriu la dansuri de societate, la clubul Alegria, pe bulevardul Liviu Rebreanu”, e planul fostei voleibaliste la CSŞ Bega, în zona Dacia, care după cei 3 ani în preajma fileului a trecut la handbal.

„Am practicat 4 ani handbalul, la Şcoala Generală 7, inclusiv în competiţii, pînă într-o bună zi, cînd mama a spus că sunt suficient de înaltă. Aveam 1,73 la 18 ani şi atît mi-a fost”, continuă Claudia, absolventă a Ştiinţelor Economice la Universitatea de Vest, actualmente studiind design la „Tibiscus”. După două sporturi cu mingea, de echipă, şi două facultăţi.

În cele din urmă, Claudia face calculul. „Sunt 11 ani de cînd m-am lăsat. Iar acum m-am reapucat, de înot, cred că în urma unei perioade mai dificile din viaţă. Altfel, merg la sală la meciurile de baschet şi obişnuiam să ajung la jocurile lui <Poli>, dar nu neapărat din convingere. Şi intram pe forumul polist”.

Prietena ei, Hiam, cu fiul căţărîndu-se pe scaunul alăturat, ţine neapărat să respecte ora de aerobic pe zi. „Sigur, măcar atît! Continui să mă ţin de aerobic”, spune tînăra pe jumătate siriană, şi care a jucat handbal „la greu” în echipa şcolii. „Se întîmpla în Piteşti, unde am practicat şi tenis de cîmp, de performanţă, la AS Club, de la 10 la 13 ani, înainte să vin la 14 ani în Timişoara. Iar de aerobicul practicat în liceu am încercat să mă ţin”, a explicat Hiam.

Concluzia? Mişcarea îşi va avea locul în viaţa tinerelor şi nu doar ca un moft sau un impuls de început de an.

Mesele pline de la McDonald´s au constituit indicii înşelătoare. Interlocutorii mei nu erau sedentari convinşi, ci fac mişcare. Ori măcar prin fiii lor. „Cel puţin o oră pe zi şi nu-mi trebuie aparate. Genoflexiuni, flotări, mă ajut de mobilă, de cadrul uşii…”, explică Andrei, care cinează împreună cu prietenul său din copilărie, Dorin. Au 37 respectiv 36 ani şi au absolvit liceul la „Informatică”. „Dădeam împreună la poartă dar acum jucăm mai rar” spune unul iar celălalt pune capac: „Fotbalul nu e sport…”

Aşadar mişcare de întreţinere. Iar la alura lor zveltă, o calorie în plus chiar că se absoarbe uşor.

În fine, atletul. Ies din fast-food şi întreb un alergător solitar dacă pot să-i ţin pasul, vreme de două întrebări. Nu-şi dezvăluie numele, fără discuţie. E o rezoluţie de început de an? „Nici vorbă. Dintotdeauna… Alerg constant, cam o oră, la fel, o oră de înot, alte activităţi sportive. Îmi place, o fac din plăcere dar şi pentru întreţinere. Am jucat fotbal la juniorii Severinului, de unde am venit la facultate”, spune atletul pe artera dînd roată arenei „Dan Păltinişanu”.

Absolvent de Telecomunicaţii, acum e la „Construcţii” şi are 30 de ani. Nu pare, nici atît cu căciulă şi glugă. „Alerg de la ora 4… Uite, e 4,57, mi-am făcut rondul” spune tînărul, sub anonimat, dezvăluind totuşi că undeva în apropiere, de cealaltă parte a gardului, dă tonul în galerie în seri cu nocturnă. „Întreabă-i pe prietenii mei, ei îşi vor da şi numele, sunt mai tineri, eu am deja ani…”

Îl cred şi îl las pe mîini bune. Soţia îl aşteaptă în maşină. Verdictul. De la o oră pînă la alergarea unui maraton nu mai sunt mulţi paşi. O ştiu pe proprie piele. Mişcare „la greu”, vorba lui Hiam.