O echipă din Timişoara a promovat în mai în prima ligă, transpirând pe teren, dar va continua tot fără bani în A2 pentru că Mun´cipiului nu i-a păsat.
Sâmbătă, la început de octombrie, pe când ar fi trebuit de fapt să se pregătească de meritorii prezenţe, câştigate prin trudă cu o revenire după numai un sezon în elita Divizia A1, în compania lui Dinamo Romprest Bucureşti, pe 12 octombrie, la ridicarea cortinei odată cu Cupa României, respectiv pe terenul lui Tomis Constanţa, în 16, în prima etapă a campionatului primului eşalon, CS Universitatea Timişoara o va lua însă de la capăt în acelaşi demisol al voleiului masculin românesc, seria vestică a eşalonului secund, prin a găzdui un mai banal meci din runda inaugurală a Diviziei A2 – Seria Vest, tot acolo, în Sala Universităţii cea fără tribună, cu C.S.V.C. Caransebeş.
De prisos de spus că, neavând resursele pentru a se alinia în Divizia A1, Timişoara a lăsat şchioapă elita masculină carpatină la fileu, cu doar 11 cluburi la start, între care, nota bene, grupări din Şimleu Silvaniei, Dej, Zalău, Cluj sau Baia Mare, dar şi de pe celălalt versant al Carpaţilor, inclusiv CS Arcada Galaţi, cu care galben-albaştrii profesorului Sorin Grădinaru promovau la braţ în mai, dar care gălăţeni, cu tot cu 2 ex-timişoreni cooptaţi deja de un an la Dunăre, n-au fost nevoiţi să decline dreptul câştigat în teren.
Şi în schimb se va prezenta în aceeaşi insipidă şi tot şchioapă serie vestică a ligii a doua, cu 9 grupări la start dar şi deplasări ceva mai scurte, maxim până la Târgu Mureş respectiv Râmnicu Vâlcea. Profesorul Grădinaru, fără de care această echipă – mai mereu prea bună pentru eşalonul 2 dar neavând finanţare şi susţinere pentru a se consolida ca prim-divizionară – ar fi murit de mult în Timişoara, glumea… serios remarcând că dacă ar fi avut bugetul măcar al unei formaţii fotbalistice de ligă inferioară, ar fi fost suficient pentru Divizia A1 în volei, dar iată că în ditamai Timişoara nici măcar respectivii bani nu s-au găsit.
Sloganul cu premierea performanţei şi a excelenţei, pe care l-am mai auzit trâmbiţat recent, continuă în injusteţea şi neghiobia sa să ţină în stare de comă o continuatoare cu mari probleme şi care are nevoie de urgentă finanţare a celei mai performante echipe din istoria sportului timişorean, Universitatea cea cu nenumărate titluri naţionale pe semicercul feminin precum şi semifinale şi finale de Cupa Campionilor Europeni, Liga Campionilor de azi, dar şi o formaţie ca a voleibaliştilor Universităţii, în care chiar cât de multe fonduri sunt necesare a fi pompate pentru 12 sportivi, într-o disciplină nu cu cele mai mari pretenţii şi salarii!? Şi în care, deşi se sare înalt la fileu, cei direct implicaţi sunt mult mai cu picioarele pe pământ şi nu cu arogante nasuri în aer, ba chiar aducând ei de-acasă, cazul profesorului Grădinaru la momentul precedentei promovări în elită, din 2011, când pregătirile de vară le ducea fără cantonament ci cu propriul fileu, desfăşurat în „Constantin Jude”, şi la limita subzistenţei.
Tot la limita subzistenţei e CS U Timişoara – volei băieţi şi în ziua de azi, fie şi după promovările în A1 din 2011 şi 2013, semn că unii, cei cu alocarea fondurilor, sunt şi orbi, şi nesimţiţi. Pentru a nu mai include în ecuaţie criteriul incompetenţei ignorante, de bază în societatea românească.
Aşa încât, pentru debutul de sâmbătă, CS U Timişoara – CSVC Caransebeş, îl întrebăm pe domnul primar Nicolae Robu dacă nu i-ar surâde să ia loc pe una dintre acele cîteva băncuţe joase tipice orelor de educaţie fizică şi sport, pe post de… tribună în Sala Universităţii, şi să asiste la reluarea supliciului în A2 al voleibaliştilor, doar pentru că în ditamai Burgul nu s-a găsit un leu în plus pentru Ateneu, adică pentru bieţii nou-promovaţi la fileu.
Dar vă spunem noi că domnului Robu, consilierilor locali şi celor judeţeni nu le va păsa de soarta unor nou-promovaţi condamnaţi să nu-şi poată apăra locul câştigat onest în teren, pentru simplul motiv şi că la ora actuală mai toate luminile rampei sunt aţintite pe vârful din rugby, prin care expunerea şi vizibilitatea sunt maxime iar toată aşa-zisa cremă se dă de ceasul morţii să fie cât mai aproape de „fenomen” şi mai partizană cu băieţii, că deh, acum, că băieţii au reuşit multe cu sudoare picurată, e musai să fie şi ea acolo, crema cea interesată şi cu zâmbetul prefabricat.
Rugby-ul a devenit dintr-odată ultra-trendy, aproape eveniment monden, poate pe viitor chiar şi cu o paradă fashionista inclusă, cu mai tot scrobitul politician la proaspătul borcan cu miere, cu milioane alocate şi altele promise la capitolul valută şi nu lei tramvai, că doar e vorba de un lot cu 36 de vlăjgani şi apetit culinar, aşa că să se zbată ei în semiobscuritate, acolo, vreo doar 12 mai mlădioşi şi ´năltuţi săritori la fileu.
Ca o paranteză, să nu se înţeleagă cumva că am avea ceva cu rugbyştii, căci la fel de bine ne-am putea raporta la un alt „proiect” cu gir administrativ, cel fotbalistic, ci folosim discrepanţa doar ca termen de comparaţie, noi disecând în schimb aici problema interesatului dând târcoale doar că e „la modă” şi „dă bine”, când de fapt aleşii ar trebui să fie doar nişte buni slujbaşi ai împărţirii judicioase a contribuţiilor financiare ale… votanţilor. Sau nu?
Aşadar…

A1 la volei băieţi, versiune timişoreană, la promovarea din 2011. Aşa avem unele sporturi, precum ne îngrijim de ele. Ignoranţa e putere, vorba lui Blair alias Orwell...
Cât ar fi costat în plus domnule Robu şi ai dumitale colegi consilieri şi din administraţii, divizaţi doar cât pentru a vă împărţi sferele de influenţă şi interese cu a voastră politică de scaun moale, să aloci ceva bani în plus pentru un net mai restrâns lot care să evolueze în elita voleiului masculin, unde tocmai promovase, şi nu în A2, unde nu-i şade bine Timişoarei!?
Nu cu mult, vă asigurăm. Doar ceva bunăvoinţă şi o mai mare chibzuinţă. Dar de unde nu e, şi aici nu ne referim la bani, nici Domnul nu dă.
Ipocrizia impostorilor fortifică idiocraţia.
Pentru conformitate, iată precedenta consemnare pe seama noului sezon de liga a doua al voleibaliştilor Timişoarei… http://sporttim.ro/volei/promovata-in-elita-dar-declinand-participarea-csu-timisoara-reincepe-in-a2-vest-pe-5-octombrie-acasa-cu-csvc-banatul-caransebes
* Imaginea ataşată este din sala „Constantin Jude”, în care CS Universitatea a evoluat în Divizia A1, în sezonul 2011-2012, propria locaţie, sala „Universităţii”, nefiind omologată pentru primul eşalon voleibalistic. CS U joacă meciurile de liga a II-a în „U”, vizavi de terenul Ştiinţa şi clădirea noii biblioteci.
Comentariu corect si la obiect ! La fel de vitregiti sunt si sahistii care an de an sunt campioni nationali ! Dar de , sahul si voleiul nu aduc asa mult electorat ca fotbalul de ex .