Record mondial doborât cu 5 sutimi după 14 ani la 110m garduri

Un record al lumii în atletism, în picioare din septembrie 2012 când era stabilit la Bruxelles de Aries Merritt din SUA, 12 secunde şi 80 de sutimi în proba masculină de 110 metri garduri, a fost îmbunătăţit miercuri seară în cadrul „Universitarelor” Statelor Unite ale Americii, încă din faza seriilor, Ja Kobe Tharp calificându-se cu timpul 12:75s.

Tharp, în vârstă de 20 de ani, a doborât astfel şi cu 23 de sutimi de secundă vechiul record al „Universitarelor” SUA, pe numele lor complet National Collegiate Athletic Association (NCAA), care data de 7 ani, nimeni altul decât actualul campion olimpic Grant Holloway stabilindu-l atunci în 12:98s.

Iar astfel noul recordman, în anul său ca junior la Auburn University, un localnic fiind al aşezării din statul Alabama, a devenit primul student care să doboare un record al lumii în 50 de ani în cadrul întrecerilor National Collegiate Athletic Association.

Tharp nu completase până acum proba într-un timp sub 13 secunde, mai exact în 13:01, dar deşi se aştepta a-şi îmbunătăţi propriul record în cursul actualei reuniuni a „Universitarelor” de la Eugene, în statul Oregon, ex-locaţie gazdă în actualul deceniu a „Mondialului” atletic, şi-a depăşit aşteptările prin a deveni cel mai iute din lume la 110 metri garduri, căutând acum în finala de vineri a deveni întâiul „hurdler” tocmai de la Holloway în 2019 care să-şi păstreze titlul la „Naţionalele Universitare”.

Iar dacă va deveni în timp laureat olimpic precum predecesorul său, doar anii următori vor da răspunsul.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ cinci = 8

 


Ultimele articole din categoria Atletism: