Astăzi la sediul Federației Române de baschet a avut loc tragerea la sorți a programului Ligii Naționale de baschet masculin și a Cupei României. BC Timișoara va juca în primul tur al Cupei cu Energia Târgu-Jiu, iar în campionat va debuta acasă cu CSU Sibiu, iar în a doua etapă se va deplasa la Oradea.
Câștigătoarele ultimelor două Cupe ale României, BC Timișoara și Energia Târgu-Jiu, se vor întâlni în primul tur al competiției eliminatorii. Prima partidă se joacă pe 22 septembrie, iar returul pe 26. În sferturi se califică învingătoarele celor șase confruntări ale primului tur din Cupa României, precum și cele două formații care pierd la cea mai mică diferență. Iată tabloul din prima fază a Cupei:
Energia Târgu-Jiu – BC Timișoara
Dinamo București – BCM U Pitești
Gaz Metan Mediaș – CSM-U Oradea
SCM U Craiova – Steaua CSM EximBank București
Phoenix U Galați – U BT Cluj Napoca
CSU Sibiu – BC Mureș
Liga Națională de baschet masculin se desfășoară în acest an după un nou format, cu doar 12 echipe la start, după ce campioana CSU Ploiești nu a mai putut continua în prima ligă din cauza problemelor financiare. Se vor disputa două faze în timpul sezonului regulat. În prima cele 12 echipe vor juca fiecare cu fiecare. La finalul celor 22 de etape, echipele vor fi împărțite în două grupe: 1-6 și 7-12. În cadrul celor două grupe se va juca fiecare cu fiecare, iar în play-off vor participa cele șase echipe din prima grupă și primele două clasate în grupa 7-12. Ultimele două în acest clasament vor retrograda direct.
Prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin este programată pentru 3 octombrie. BC Timișoara va începe campionatul acasă cu CSU Sibiu, după care se va deplasa la Oradea, iar în etapa a treia fanii timișoreni vor avea ocazia să-l revadă pe fostul căpitan al echipei, Zlatko Jovanovic, ajuns în această vară la SCM U Oradea
Iată programul formației timișorene în tur:
Etapa 1: BC Timișoara – CSU Sibiu
Etapa 2: CSM U Oradea – BC Timișoara
Etapa 3: BC Timișoara – SCM U Craiova
Etapa 4: Phoenix Galați – BC Timișoara
Etapa 5: BC Timișoara – BC Mureș
Etapa 6: U BT Cluj-Napoca – BC Timișoara
Etapa 7: BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș
Etapa 8: Dinamo București – BC Timișoara
Etapa 9: BC Timișoara – Energia Târgu-Jiu
Etapa 10: BCM U Pitești – BC Timișoara
Etapa 11: BC Timișoara – Steaua CSM București
BC Timișoara se va reuni pe 29 iulie și se va antrena patru săptămâni pe plan local. Pe 24 august alb-violeții vor pleca în cantonament în Austria pentru cinci partide amicale. Deținătoarea Cupei României are până în acest moment în lot cinci jucători străini (Filip Barovic, Nenad Milosevic, Derrick Low, Hristo Nikolov și Kentwan Smith) și șase români (Bogdan Popescu, Florin Popa, Zoran Milencovici, George Toth, Raul Covaciu și Vlad Szekely), fiind așteptat transferul încă unui străin. Staff-ul formației timișorene este format din Dragan Petricevic (antrenor principal), Nenad Markovic și Radenko Toroman (secunzi), Tiberiu Puta (preparatr fizic), Goran Damjanovic (preparator-colaborator) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). „Leii” își vor afla adversarii din competiția europeană pe 4 august.
Tragerea la sorți pentru competițiile interne a fost programată inițial pe 17 iulie, dar a fost amânată pentru că unele formații nu și-au plătit taxele spre forul de specialitate. Cele mai multe probleme se înregistrează în competiția feminină. Printre echipele care au avut probleme cu achitarea taxelor către FRB s-a numărat și BCM Tymes. Formația feminină din orașul de pe Bega a anunțat că a plătit obligațiile către federație și va participa astfel în următoarea ediție a LNBF, unde nu se știe câte echipe vor lua startul, din acest motiv tragerea la sorți a fost amânată și mai mult.