De Sfântul Andrei, Post Negru pentru sportul timişorean: politicul ocupă sala „Constantin Jude” iar echipele prim-divizionare se antrenează afară, în frig!

Ziua Naţională a României este abia mîine, sîmbătă 1 decembrie, pe cînd astăzi avem o sărbătoare religioasă, Sfântul Andrei. Dar cum politica n-are nici un Dumnezeu, mitingiştii de partid au ocupat vineri en-masse sala „Constantin Jude”, vechi şi unic loc sacru al sportului local, ale cărui cluburi prim-divizionare, aflate în plin sezon, s-au văzut nevoite să se pregătească afară, în frig, pe pistă, unde bineînţeles că nu există nici semicercuri, nici panouri cu coş. Post Negru pentru antrenamentele în sală, în preziua unor dueluri ale echipelor timişorene cu rivale alde Dinamo, Arad sau Craiova…

Pentru o zi, frumuseţea duelului sportiv a fost cotropită în sala "Constantin Jude" de urîţenia vorbelor goale

Cumplite vremuri trăim, concluzia de actualitate a unei exponente a culturii româneşti, se pretează ideal în cazul acestui nou bobîrnac adresat sportului timişorean, care şi aşa nu excelează în a fi susţinut în întregul său. Cumplită cotropire! Dumnealor să fi declamat, scandat şi aplaudat în frig, pe pistă, şi nu sportivii să fi fost trimişi la plimbare… Curat murdar şi absolut revoltător. Cu un „Huoooooooooooooooooooo!” din toată inima şi din toţi bojocii, dintr-o redacţie de cotidian sportiv.

Purjarea pentru o zi a echipelor de baschet şi handbal din unica incintă de Doamne ajută pusă la dispoziţia sportului pentru antrenamente şi jocuri, în favoarea unei reuniuni politicianiste, dovedeşte cu atît mai mult penuria timişoreană de clădiri specializate pentru anumite tipuri de manifestaţii, şi aici ne referim la săli de congres respectiv de sport, dar şi influenţa covîrşitoare a hidrei care asfixiază cotidianul românesc, şi anume scena politică.

Este o nouă zi foarte tristă pentru sportul local, cu ocazia unei sărbători creştineşti. Şi oare ce poate fi creştinesc în a-i scoate pe oamenii locului din „casa” care le este destinată? Întrebări fără răspuns.

Desigur, sala „Constantin Jude”, purtînd numele unui regretat mare om de handbal, este în bătătura şi administrarea Municipalităţii, care poate dispune oricum de folosinţa sa, însă această nouă mutare, fie doar şi pentru o zi, reliefează dispreţul absolut al politicului faţă de tot ceea ce mişcă în biata Românie.

Sărmanii truditori care slujesc la întreţinerea sălii, cîte n-or avea de strîns după bine dotaţii şi echipaţii propagandişti ai făuritorilor de iluzii deşarte. Locul respectivilor aplaudaci ar fi mai degrabă în nişte corturi dar nu în unica sala majoră de sporturi din Timişoara şi nici în preziua unei sîmbete pline de competiţii.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 1

 


Ultimele articole din categoria Baschet: