Florin Nini, după România-Franța 67-76: „Diferența a făcut-o clasa jucătoarelor din Franța”. Ancuța Stoenescu: „Ne-am pierdut pentru că am avut o echipă mare în fața noastră”

România a depășit așteptările din partida cu vicecampioana olimpică și europeană, Franța. Tricolorele au intrat la pauza mare cu un avans de trei puncte, iar la ultima pauză conduceau cu șase lungimi. Experiența franțuzoaicelor și-a spus cuvântul și forcing-ul de final al acestora le-a adus victoria cu 76-67 la capătul unei partide în care România și-a pus serios adversarele la treabă pentru a obține victoria, dar a avut din nou probleme în atac în ultimul sfert.

IMG_5605 - ancuta stoenescuTimișoreanca Ancuța Stoenescu a avut o prestație foarte bună, mai ales în prima repriză când a înscris cele 14 puncte ale sale în acest meci. În primul rând vreau să felicit echipa Franței pentru că au luptat până la final și au crezut în șansa lor. Nu e că noi nu am crezut, dar cred că noi ne-am pierdut pentru că am avut o echipă mare în fața noastră. Jucăm toate meciurile ca să le câștigăm. În sport e așa. Nu știi niciodată când o să câștigi, sau când o să pierzi. Cred că a fost cel mai bun meci al nostru”, a declarat Ancuța Stoenescu.

Antrenorul Florin Nini a fost foarte mulțumit de atitudinea elevelor sale în această partidă. „Am făcut un joc grozav. Am pierdut la final pentru că i-am respectat prea mult. Au împins jocul pe mai mult contact. Din nefericire noi am avut atât de multe faulturi, la fel ca ieri. Probabil nu ne-am organizat foarte bine defensiva. Pentru mine a fost uluitor pentru că echipa a arătat mai mult decât caracter și atitudine. Au vrut să demonstreze tuturor că pot să joace la acest nivel. Le felicit și sunt fericit că am această echipă. A fost chiar un meci frumos dar în momentele critice execuțiile noastre nu au fost clare, nu am avut luciditate. Sunt 30% supărat și 70% fericit pentru că am putut să jucăm cu această echipă și am arătat că merităm să fim aici la acest nivel. Au câștigat dar sigur nu s-au așteptat ca noi să jucăm atât de bine și să avem așa o atitudine. Sigur nu s-au așteptat să aibă probleme cu noi”, a declarat Florin Nini. „Ne-am primit cu toții felicitările și fetele, și eu. Am vorbit cu antrenoarea și cu oamenii din staff-ul Franței. Au fost încântați și noi la fel. Am arătat că printr-o muncă bună, susținută, sistematică putem să creștem de la meci la meci în cadrul acestei competiții. Făcând o comparație între modul cum am jucat vara trecută și modul cum am jucat la acest EuroBasket, m-a bucurat mult atitudinea și modul fetelor de a juca. Ușor, ușor devenim o adevărată echipă. Au început să vorbească, să comunice foarte bine între ele, lucru care ne-a mai lipsit în perioadele anterioare. De această dată ele au înțeles acest lucru și nu pot decât să le felicit și să cred că această echipă are un viitor frumos și cu o strategie bine gândită pe 2, 3 ani putem nu numai să participăm la un Campionat European, putem să începem să credem și să avem rezultate notabile”, a adăugat tehnicianul României.

„Run-ul” de 15 puncte al Franței a făcut diferența

Ultimele minute au fost din nou complicate pentru naționala României, la fel ca în partida cu Ucraina. De această dată tricolorele nu au găsit drumul spre coș aproape șase minute. Pașcalău puncta pentru 65-58 după 2:45 minute scurse din ultimul sfert, iar Irimia a oprit seceta din atacul româncelor când mai erau 1:26 minute până la finalul partidei. În acest timp Franța a înscris 15 puncte și conducea cu 71-67. „Am mizat destul de mult pe jucătoarele care au fost eficiente în acest meci. S-a simțit destul de mult oboseala în special la Flori Pașcalău, chiar și la Gabi Mărginean. Am păcătuit din nou pe decizii, pe strategie. Și-au dorit foarte mult. Am avut și acele ratări ușoare în urma unor recuperări ofensive, lucru care nu le-a mai dat încrederea necesară. Și sigur că diferența a făcut-o clasa jucătoarelor din Franța”, a adăugat Florin Nini.

IMG_5641 - florin niniAcesta a vorbit și despre faulturile acordate jucătoarelor sale, precum și de experiența adversarelor în competițiile puternice. „Probabil că am avut reacții puțin mai târzii în anumite situații, lucru care a permis un contact din lateral și dânșii au considerat că e fault. Pe mine mă bucură, totuși, că am ținut vicampioana în mână, că am jucat de la egal la egal cu ele. Sigur, maturitatea și experiența trebuie să-și dea mâna o dată și-o dată. Ne trebuie competiții de acest nivel, ne trebuie cupe europene. 11 jucătoare din lotul Franței au jucat în EuroLigă, mai puțin românca noastră Căta-Chițiga, care a jucat EuroCup. A semnat la Bourges, din acest an se completează ca să fie 12. Cu siguranță această experiență la nivel european le aduce lor luciditatea, plusul de valoare și sigur că maturitatea deciziilor și a execuțiilor în momentele critice”, a mai spus Nini. Antrenorul român a continuat o comparație pe care a făcut-o zilele trecute între echipa României, ca un Logan, în cursa cu alte formații mai bine cotate, în cazul de față Franța, ca un BMW. „BMW-ul are viteza a 6-a, Loganul doar 5. Asta e singura diferență și au băgat ultima manetă pe final”.

O victorie la 14 puncte cu Cehia ar aduce calificarea în faza următoare

Româncele trebuie să se recupereze rapid după meciul intens cu Franța pentru că în ultima zi din prima fază a competiției le așteaptă meciul decisiv pentru turul următor. Cu Muntenegru și Franța calificate, rămâne un loc disponibil pentru faza a doua a grupelor. Toate celelalte trei formații din grupa A au șansa lor să obțină ultimul bilet pus în joc. Ucraina a încheiat deja partidele de la Timișoara și stă la mâna României pentru a prinde locul 3. Dacă Cehia câștigă ultimul meci găzduit de sala Constantin Jude acumulează 2 victorii (6 puncte) și merge mai departe.  Ucraina are 5 puncte (o victorie și 3 înfrângeri). Dacă România învinge Cehia, atunci toate cele trei formații vor ajunge la 5 puncte cu o victorie și 3 înfrângeri și departajarea se va face la rezultatele directe. Pentru a se califica în turul următor România trebuie să bată la cel puțin 14 puncte în meciul cu Cehia. Dacă tricolorele se impun dar nu la o diferență suficientă, atunci Ucraina se va deplasa la Debrecen.

„Avem capacitatea de a ne remonta. Mai e un meci. Ne pare rău dar avem timp după aceea să ne pară rău. Trebuie să ne recuperăm foarte rapid. A fost un meci de uzură, un meci în care am crezut până la sfârșit. E clar că am jucat cu o rotație mai scurtă. Totuși, vrem și rezultat, nu doar o participare. Nu împărțim minutele la jucătoare doar de dragul de a avea minute. Ierarhia nu o fac eu, o face eficiența lor. S-au schimbat și formulele de început, și rotațiile, și minutele. Ne dorim în primul rând să bifăm prima victorie. Cred eu că merităm. Am demonstrat că de la meci la meci am crescut. Cred că avem puterea și energia necesară. Totuși, din acest punct de vedere noi avem al 4-lea meci în 4 zile. Vrem să terminăm acest EuroBasket cu o victorie și sigur că dacă tot o facem ne vom agăța, atât cât ne permite libertatea de exprimare, de un număr de puncte necesar pentru a reuși o calificare. Ar fi ceva dincolo de cuvinte”, a mai spus Florin Nini.

Dacă în partida cu Franța tehnicianul României a mizat în destule rânduri pe jocul de afară, acesta va modifica tactica în meciul decisiv cu Cehia. „Structura echipei din Cehia e un pic diferită. Jucătoarele lor de perimetru sunt mult mai mobile. Cu siguranță că nu putem folosi aceeași tactică de astăzi dar sunt convins că vom găsi remedii, vom găsi destule atribute ca să le împiedicăm. Este o echipă care face foarte bine tranziția, care trage foarte bine din pick-and-roll. Deci, trebuie să avem o organizare a apărării foarte bună încă din prima fază a tranziției. Cred că vom face un meci bun și mâine. Trebuie să facem acest lucru pentru sală, pentru public”, a concluzionat antrenorul reprezentativei de senioare a României.

Meciul decisiv pentru ultimul loc ce asigură calificarea în faza a doua a grupelor este și meciul care încheie competiția la Timișoara. Cehia-România începe luni 15 iunie de la ora 20:30 la sala Constantin Jude.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Baschet: