Selecţionata masculină a baschetului românesc a început încă din 2021 pre-calificările spre turneul final EuroBasket din 2025, aşadar cu 4 ani înainte, căci a trebuit să le abordeze din chiar prima fază a acestora, în compania Luxemburgului şi Albaniei, iar miercuri seară a ieşit la scor din cursă, fără replică şi lamentabil, tocmai la apariţia sa finală în a III-a fază a calificărilor, în Slovacia, unde, dacă s-ar fi impus la o anumită diferenţă, ar fi răsturnat ierarhia triunghiularului, însă, învinsă fiind detaşat, nici n-a mai intrat în preliminariile propriu-zise cu 32 de naţionale ale turneului final de peste 2 ani, preliminarii în care va începe trierea adevărată. România, condamnată rezumării la o sub-clasă datorită necompetitivităţii baschetului său.
Concluzia parcurgerii celor 3 faze ale pre-calificărilor ar fi că reprezentativa „Vulturilor” poate trece pe-alocuri fie şi cu chiu cu vai tur-retur de alde Albania, Luxemburg ori Cipru, dar mult mai greu în compania Bulgariei şi chiar imposibil în faţa Portugaliei în turul trecut respectiv Slovaciei în ultimele săptămâni.
Iar după ce România s-a impus în limita celor 10 puncte diferenţă cu Albania, cu 4 avans în deplasare respectiv 9 în Piteşti Arena, cedând pe de altă parte la 4 puncte Slovaciei în Argeş, miercuri de la ora 19 a capotat treptat la Levice, unde slavii s-au calificat în cele din urmă la pas şi înainte de termen în preliminariile propriu-zise, fără a mai avea nevoie de victorie sâmbătă, în Albania, de care dispuneau în tur la o diferenţă mai mică decât cea pe care au înregistrat-o cu „Vulturii”, 86:63, faţă de acest 83:58 – victorie record a seriei triunghiular.
Slovacia calificându-se în preliminarii într-o seară în care, dintr-o altă grupă, a mers mai departe şi vecina Bulgaria, după ce Croaţia obţinuse deja biletele săptămâna trecută, o ecuaţie mai rămânând nerezolvată, Danemarca sau Kosovo.
România este în orice caz out după ce n-a câştigat niciun sfert în Sportova Hala din Levice, 19:13, 19:18, 23:16, 22:11, oglindă generică a unui baschet carpatin ca inexistent pe scena sa mai mare, efect al problemelor sale interne de tot felul, prea numeroase şi severe pentru ca „Vulturii” să poată fi competitivi în planul performanţei sportive internaţionale.
Cât de-un foc de paie la începutul partidei, naturalizatul Kris Richard deschizând scorul în primul minut iar timişoreanul Olah – care avea să devină cel mai eficient jucător al oaspeţilor, majorându-l împreună cu Torok, 0:6, avans încă păstrat de Kuti de la distanţă, 5:9, însă odată ce Malovec a preluat avantajul pentru slovaci tot de la distanţă după 5 minute şi 25 de secunde, 10:9, atât i-a şi fost selecţionatei preluate de israelianul Michael Gorke nu cu mult timp înaintea acestei faze a III-a, în compania Albaniei şi slavilor.
Ajunşi a avea 10 puncte avans în primul minut din sfertul 2, lungime la care i-au ţinut la respect pe „Vulturi” în jumătatea de deschidere a acestuia, apoi ceva mai puţin, 38:31 la pauză.
Fără însă ca „Vulturii” să aibă replică în partea a doua a întâlnirii, ba din contră, sfertul 3 pierzându-l şi mai clar, la 7 puncte, deja 14 handicap înaintea celui final, preliminariile devenind un pod mult prea îndepărtat. Ceea ce era şi anticipabil.
Dar nu chiar de o asemenea manieră, 83:58 (38:31), la care întrebarea e cât se poate de simplă.
Încotro?
Tot către nicăieri, pare-se, dacă e să ne luăm după ultima opţiune federală, bâjbâind şi în continuare, aceea de a-l învesti prin reactivare pe Zoltán Sáfár, ca team manager al „Vulturilor”.
În baschetul românesc ar fi de fapt nevoie de schimbări radicale, imposibil de realizat în absenţa unei dorinţe autentice în acest sens, a unei reale voinţe de a schimba, inerţie federală, aceste lipsuri blocând din faşă orice tentativă de reviriment, cât despre regres, este încă detectabil, nefiind stopat.
Urmările oglindindu-se în prestaţiile „Vulturilor”, spulberaţi la 25 de puncte în Slovacia, mai rău decât Albania, în condiţiile în care au fost tare imprecişi de la distanţă, cu numai 12% din reuşite, gazdele izbutind de două ori mai multe intercepţii.
În plan individual, timişoreanul Alex Olah a fost cel mai eficient, şi înscriind 11 puncte, cu 6 recuperări, secondat la puncte de Kris Richard, cu 10, care a jucat cu circa 8 minute mai mult decât fiecare din ceilalţi 10 coechipieri utilizaţi, 33:24, sugestiv în cine-şi pune bazele România, într-un baschetbalist crescut de alţii şi naturalizat.
Acesta fiind nivelul real al baschetului intern.
Bogdan Popa a fost al treilea marcator, cu 8 puncte, din două „triţe”, singurul care a bisat la acest capitol, la totalul înfiorător de la distanţă de… 3 din 24, gazdele înscriind în schimb în voie din acelaşi procedeu, 11 din 24, Krajcovic cu 5.
„Vulturii” i-au dominat la recuperări, 40-32, însă selecţionerul lor, Aramis Naglic, şi-a permis să-i utilizeze pe chiat roţi cei 11 înscrişi pe foaie, Jakub Mokran înscriind intrat de pe bancă 22 de puncte, Krajcovic 19 iar „coşmarul” din tur de la Piteşti, Brodziansy, 18.
O ieşire şifonată de pe o scenă terţiară, românii neavând capacitatea de a prinde măcar ocazia de a juca în compania aspirantelor din preliminariile propriu-zise la calificarea la turneul final.
Într-atât de sever este handicapul valoric al baschetului carpatin, iar ameliorarea acestuia nu pare a avea leac, la impotenţa FRB de a lua cu-adevărat taurul de coarne. Ceea ce ar implica schimbări majore în bătătura internă, ori asta ar tulbura apele, „cercul inelelor” din „sistem” preferând acel status-quo în care fiecare îşi roade paşnic propriul os ori oscior.
