Continental are timp de Paşte să-şi lingă rana

Acest sfârșit de săptamână aduce Paștele iar campionatul nu se va disputa, jucătorii având mână liberă pentru a ciocni și a consuma cât mai multe ouă colorate și carne de miel iar cei de la Continental AP să lingă rana provocată de prima înfrângere suferită, în precedenta etapă a Campionatului Municipiului Timişoara de minifotbal.

Și încă ce mai înfrângere categorică! Probabil nimeni nu se mai aștepta ca numai cu 4 etape înainte de final, singura echipă neînvinsă din liga a 2-a sa mai cedeze, mai ales în fața unei formații precum Pro Taxi, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. Dar iată ca s-a întamplat, și nu oricum, rezultatul final fiind de 6-2 pentru Pro Taxi, dupa un joc pe care aceștia l-au avut la discreție de la inceput până la sârșit. Prin această victorie rasunătoare, băieții de la Pro Taxi avansează pe primul loc neretrogradabil, cand mai sunt de disputat doar trei etape până la final.

Lupta pentru locul 3, în aceeași serie, pare fi tranșată de AC Timișoara, echipă care a reușit un retur excelent, și care iși merită poziția. Intesa și FC Unicii mai pot spera doar la un miracol.

Și în cealaltă serie din liga a 2-a carțile par a fi facute pt locul de baraj, Ninirox având un avans de 4 puncte față de Roho Construct și Spiral.

În liga 1, formația care a fost la un moment dat echipa surprizelor, Integra, pare a fi din nou în declin, ajungând din nou pe poziție de retrogradare după infrângerea usturătoare, 1-4, în fața celor de la AS Wmt Giroc.

Profesorii, care păreau acum câteva etape condamnați la retrogradare, au reușit să ajungă pe un loc de baraj, la doar două puncte de primul loc ce oferă liniștea.

Liga 1, etapa a XXIX-a, 17.04.2011: MAV-GLISSANDO – NESTLE 8 – 2; CONTINENTAL POWER – CABRIGI 8 – 1; AUTO EUROPA – ALCATEL-LUCENT 11 – 1; ARSENAL – EMINI 3 – 2; SNB – CLUB AS 2 – 1; AUDIOTIM – GRASII 3 – 5; TAO TIM – FC MUSHIN 9 – 2; AUTO TRUCK – PROFESORII 2 – 5; INTEGRA – AS WMT GIROC 1 – 4.

Clasament: 1.MAV-Glissando 87p 2. AS Wmt Giroc 59p 3.Club AS 55p 4.SNB 54 … 15.Integra 30p 16.Audiotim 26p 17.Fc Mushin 25p 18.Alcatel Lucent 24p

Liga a 2-a, etapa a XXVII-a, 16.04.2011:

Seria A: WERK – HYPERION IPA 4 – 1;TUNARII – FAN TAXI 8 – 4;METRO BANAT – ROHO CONSTRUCT 3 – 3;SZEK WIK – SPIRAL 2 – 2;FC GUSTERII – WHITE SOCKS 5 – 1;DRUFEC – ITPS 6 – 4;NINIROX – VIP 2 – 1;PARIORII – ARDELENII 9 – 1

Clasament: 1. Pariorii 75p 2.Drufec 65p 3.Ninirox 47p 4.Roho Construct 43p … 13. Fc Gușterii 29p 14.VIP 28p 15.Ardelenii 23p 16.ITPS 21p

Seria B: LA LA LAND – ESSA 0 – 1;AUTO RUS – METROKAL 1 – 6;AC TIMISOARA – INTESA 1 – 0;PRO TAXI – CONTINENTAL AP 6 – 2;DRACULA – BANATENII 3 – 0;FC UNICII – VULTURII 1 – 1;COCO AND TINOLI – ATASATII 1 – 2; AC Timișoara a stat.

Clasament: 1.Continental AP 60p 2. Hella 51p 3. AC Timișoara 48p 4. Intesa 45p … 12.Auto Rus 27p 13.Vulturii 26p 14. Dracula 25p 15. Bănățenii 10p

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = patru

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: