Informatica Timișoara, debut în 2020 cu o calificare în deplasare

CS Informatica Timișoara a călcat în această după-amiază pe urmele echipei de juniori a clubului, seniorii mergând și ei mai departe în competiția eliminatorie a Cupei României după ce au trecut de primul adversar întâlnit în noul an. Prim-divizionarii de pe Bega au completat astăzi rândurile celor 3 grupări din Liga 1 care s-au impus în deplasare la debutul în noua ediție a întrecerii interne numărul doi.

Informatica a jucat sâmbătă de la ora 16 în etapa secundă a ediției 2019-2020 în Cupa României, practic primul tur cu participarea cluburilor din elită, tur constând în opt partide eliminatorii opunând gazde din eșaloane inferioare vizitatorilor majoritari din Liga 1, iar timișorenii s-au desprins încă din prima repriză a meciului de la Remetea, 0-4 la pauză cu Kereszthegy, calificându-se conform așteptărilor, cu 2-5.

Pe locul 4 înaintea ultimelor două etape din returul sezonului regular al Ligii 1, care se vor desfășura până la mijlocul lunii în curs, echipa timișoreană s-a aliniat la Remetea în calitate de dublă câștigătoare a trofeului Cupei României, triumfuri semnate în martie 2017 și martie 2018, după care competiția a mai fost câștigată de FC Dunărea Călărași, pe când ”buturuga mică” Kereszthegy ca ocupantă a locului 2 după cele 10 runde tur-retur ale uneia dintre seriile Ligii 2, cu 6 formații, la egalitate de puncte cu fruntașa din Târgu Secuiesc. 

Urmează însă dueluri mai dificile pentru bănățeni în campionat, miercuri de la ora 18 la Călărași, cu vecina de clasament Dunărea, iar marți 18 februarie de la ora 18 în Timișoara cu campioana fruntașă Imperial Wet Miercurea Ciuc, în cadrul etapei a XIV-a, ultima din retur. Iar Futsal Club Dunărea s-a calificat astăzi tot în deplasare, 2-8 la CSM Târgu Mureș, mai departe mergând și FK Odorheiu Secuiesc, triumfătoare cu 5-12 la Futsal Ceahlăul Piatra Neamț.

Calificare timișoreană pe două fronturi, notând și reușita echipei juvenile a clubului în competiția al cărei trofeu îl deține, Cupa României Juniori U19, 8-1 (3-0) acasă săptămâna aceasta cu CFF Clujana, învinsă și în tur la Cluj cu 5-7. Răsplata, un meci în sala ”Constantin Jude” și cu ACS West Deva, duminică de la ora 18, returul fiind programat peste o săptămână pe Mureș, pentru un loc în optimile de finală, premergătoare turneului final.

Iar apropo de turnee finale, seniorii ”tricolori” ai futsalului românesc au ieșit din cursa spre ”Mondial” prin a ocupa locul 3 în patrulaterul de calificare de la Brno, în urma Kazahstanului, de care au dispus cu 3-1, ex-sovieticii cucerind totuși locul I, respectiv a gazdei Cehia, de care au fost depășiți cu 4-0, și care va juca la baraj în aprilie, tur-retur, contra Croației.  

Programul etapelor 13-14 din Liga 1 de futsal, ultimele din retur, pe coloana clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + doi =

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: